Plângere contravenţională. Sentința nr. 466/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 466/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 466/2015

Dosar nr. 17._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 466

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3.2.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A.-G. L.

GREFIER: C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. A. D. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 27.1.2015, încheierea din ședința respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 23.10.2014 sub nr. 17._, petentul B. A. D. a contestat procesul-verbal . nr._/22.9.2014 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând anularea actului și exonerarea de la plata amenzii stabilite.

În motivare, petentul a arătat că autoturismul Ford Escort_ a fost înstrăinat la data de 15.10.2012 numitului M. R., motiv pentru care obligația de a achiziționa rovinieta îi incumbă acestuia din urmă.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 13).

Prin întâmpinarea din data de 21.11.2014, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.

În apărare, aceasta a arătat că la data de 4.7.2014, pe DN 67 km 150 + 000 m, pe raza localității Horezu, autoturismul cu nr. înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă. Procesul-verbal întrunește toate condițiile prevăzute de lege, fiind semnat electronic de agentul constatator cu certificatul calificat emis de CERTSIGN SA. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare petentul nu a solicitat radierea acestuia din evidențele Serviciului Public Comunitar - Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, conform art. 24 și art. 11 din OUG nr. 192/2002. Invocarea prevederilor legale care privesc obligațiile noului proprietar nu înlătură răspunderea contravențională a petentului, cât timp înmatricularea pe numele cumpărătorului nu se poate realiza fără radierea prealabilă a autovehiculului de pe numele vânzătorului. Subiectul activ este petentul, persoană înscrisă în cartea de identitate a autovehiculului ca deținător sau utilizator al acestuia.

În drept, a invocat OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

În susținerea apărării, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și fotografii.

Prin răspunsul la întâmpinare din data de 10.12.2014, petentul a arătat suplimentar că a respectat prevederile art. 11 din OUG nr. 195/2002 și a predat noului cumpărător autoturismul vândut, cheile acestuia, cartea de identitate a vehiculului și fișa de înmatriculare, respectiv toate actele necesare pentru întocmirea dosarului în vederea înmatriculării vehiculului. Totodată a precizat că art. 24 din Ordinul 1.501/2006 nu este relevant în cazul de față, întrucât textul prevede obligațiile proprietarilor în cazul trecerii vehiculelor înregistrate în proprietatea altor persoane, și nu în cazul celor înmatriculate.

La termenul de judecată din 27.1.2015, în baza art. 258 al. (1) rap. la art. 255 al. (1) C. corob. cu art. 34 al. (1) din OG nr. 2/2001, instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri și fotografii, considerând că sunt admisibile potrivit legii și că duc la soluționarea procesului.

La dosar au fost depuse înscrisuri: certificat fiscal (f. 5), contract de vânzare-cumpărare din data de 15.10.2012 (f. 6), acte identitate (f. 7-8), procesul-verbal de constatare a contravenției (f. 9), extras program informatic (f. 27), certificat calificat CERTSIGN și autorizație de control (f. 26).

De asemenea, au fost depuse fotografii (f. 27-28).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

  1. ÎN FAPT

Petentul B. A. D. a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal . nr._/22.9.2014 întocmit de agentul constatator D. A. B. din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

În sarcina petentului s-a reținut faptul că la data de 4.7.2014, pe DN 67 km 150 + 000 m, pe raza localității Horezu, a circulat pe drumurile publice cu autoturismul cu nr. înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă. Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei. Fapta reținută a fost încadrată în prevederile art. 8 al. (1) din OG nr. 15/2002, iar sancțiunea contravențională a fost aplicată în baza art. 8 al. (2) și (4) din OG nr. 15/2002. Procesul-verbal poartă semnătura electronică a agentului constatator D. A. B. (f. 9).

Consemnările din procesul-verbal se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. Astfel, în fotografiile depuse la dosar poate fi identificat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ (f. 28); din înscrisul rezultat în urma interogării bazei de date CNADNR rezultă reperele spațio-temporale ale faptei reținute și împrejurarea că autoturismul menționat anterior nu s-a regăsit în baza de date vizând rovinietele valabile (f. 27); din certificatul calificat CERTSIGN SA reiese că agentul constatator D. A. B. este titular al semnăturii electronice existente în cuprinsul procesului-verbal (f. 26).

Petentul a înstrăinat autoturismul Ford Escort_ numitului M. R., așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare din data de 15.10.2012 (f. 6) coroborat cu certificatul fiscal din data de 21.10.2014 (f. 5).

ÎN D.

Cauza de față se subscrie regimului contravențiilor reglementat de OG nr. 2/2001, motiv pentru care procesul-verbal . nr._/22.9.2014 urmează a fi verificat atât din perspectiva legalității, cât și a temeiniciei, inclusiv sub aspectul sancțiunilor aplicate.

Legalitatea procesului-verbal:

Conform art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea ce se constată și din oficiu.

Examinând procesul-verbal prin prisma cauzelor de nulitate menționate anterior, instanța constată că actul constatator este întocmit corespunzător, cuprinzând: numele, prenumele și calitatea agentului constatator (ag. D. A. B., angajat al CNADNR SA – CESTRIN); numele și prenumele contravenientului (B. A. D.); fapta săvârșită și data comiterii acesteia („a circulat la data de 4.7.2014, ora 13.57, locul DN 67, km 150 + 000 m, pe raza localității Horezu, fără a deține rovinietă valabilă”); semnătura agentului constatator (19 al. (1) din OG nr. 2/2001 rap. la art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică).

Având în vedere că petentul nu a invocat nicio cauză de nelegalitate a procesului-verbal, instanța reține că actul contestat este legal întocmit.

Temeinicia procesului-verbal:

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, în sensul că toate mențiunile consemnate în actul respectiv de către agentul constatator apar a fi conforme cu realitatea până la proba contrară, aspect ce rezultă din economia textului art. 34 al. (1) din OG nr. 2/2001, fiind în concordanță cu jurisprudența CEDO în materie.

Această împrejurare nu este în dezacord cu prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional. Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, căruia îi este astfel recunoscută posibilitatea de a reglementa importanța oricărui mijloc de probă în parte. Cu toate acestea, la administrarea și aprecierea probatoriului, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (cauza Bosoni c. Franței, hot. 7 sept. 1999). Potrivit legislației naționale, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru a dovedi că situația faptică reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor (art. 31-36 din OG nr. 2/2001). Complementară acestui drept este sarcina instanței de judecată este de a respectalimita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hot. din 4 oct. 2007; cauza N. c. României, dec. inadmis. 18 noi. 2008).

Proporționalitatea se analizează pornind de la scopul OG nr. 15/2002, acela de întreținere corespunzătoare a rețelei de drumuri din România.

Pe scurt, acțiunile antisociale vizând utilizarea rețelei de drumuri naționale din România trebuie stopate în mod eficient, motiv pentru care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit corespunzător, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie; pentru respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, aceasta este îndrituită a face proba contrară celor consemnate în actul constatator; în final, prin interpretarea ansamblului probator administrat în cauză, instanței îi rămâne sarcina de a aprecia pertinența constatărilor agentului constatator și apărărilor formulate de petent.

Referitor la susținerea petentului în sensul înstrăinării autoturismului:

Art. 7 din OG nr.15/2002 prevede că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Noțiunea utilizatori români este definită expres în art. 1 al. (1) lit. b) OG nr.15/2002, aceeași definiție fiind prevăzută și în art. 1 al. (6) lit. a1) și a2) din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată prin Ordinul nr. 769/1.10.2010: persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. În cauza de față, utilizatorul autovehiculului este petentul, întrucât acesta este înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Certificatul de înmatriculare este actul în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că bunul respectiv se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în certificat. Persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate cu privire la autovehicul, inclusiv riscul ca acesta să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, împrejurare în care deținerea unei roviniete este obligatorie. În consecință, vina de a nu deține rovinietă îi aparține.

Instanța constată că susținerile petentului sunt, în parte, reale – acesta a înstrăinat autoturismul Ford Escort_ numitului M. R.. Cu toate acestea, deși s-a realizat un transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului menționat mai sus, părțile contractante nu s-au prezentat în fața organelor competente pentru efectuarea demersurilor necesare transcrierii bunului de pe numele vânzătorului pe cel al cumpărătorului și realizării formalităților necesare pentru opozabilitatea actului juridic față de terți.

Din dispozițiile art. 1 al. (1) lit. b) din OG nr.15/2002, instanța reține că legiuitorul a prevăzut că răspunderea pentru fapta contravențională prevăzută de art. 8 al. (1) din OG nr. 15/2002 aparține persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. Prin urmare, nu are importanță cine este persoana care a condus efectiv autovehiculul. Chiar dacă petentul a dovedit înstrăinarea autovehiculului, acest aspect nu este de natură să înlăture răspunderea contravențională în ceea ce privește fapta de a circula pe drumurile naționale în lipsa rovinietei valabile, din moment ce în baza de date a Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, tot acesta figurează drept proprietar.

Conchizând, procesul-verbal . nr._/22.9.2014 constată și sancționează o contravenție surprinsă cu ajutorul unei camere video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, motiv pentru care se bucură de prezumția simplă că împrejurările reținute corespund adevărului. Petentul nu a reușit să facă dovada contrară celor consemnate în actul respectiv, procesul-verbal coroborându-se cu ansamblul probator administrat în cauză, și nici dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere potrivit art. 11 din OG nr. 2/2001. Astfel, fapta petentului întrunește cumulativ cele patru trăsături ale unei contravenții, fiind tipică (se încadrează în modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției), antijuridică (aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legală), prevăzută de lege (art. 8 din OG nr. 15/2002) și săvârșită cu vinovăție, chiar dacă nu sub forma intenției.

Individualizarea sancțiunilor aplicate:

Individualizarea sancțiunilor aplicate se examinează în raport cu dispozițiile art. 21 al. (3) din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Conform art. 8 al. (1) și (2) din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2– 750-1.250 lei pentru vehicule de transport marfă cu 0 t mai mic decât MTMA mai mic sau egal cu 3,5 t.

Potrivit art. 7 din OG nr. 2/2001, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Instanța constată că sancțiunea aplicată nu respectă principiul proporționalității. Astfel, instanța reține că gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent este redus, având în vedere că acesta a transferat dreptul de proprietate asupra autoturismului respectiv însă din anul 2012.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va înlocui amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal . nr._/22.9.2014 întocmit de intimată cu avertisment, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale. În mod corelativ, va respinge în rest cererea și va menține în rest procesul-verbal atacat, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. A. D., CNP_, cu domiciliul în Sibiu, .. 7, jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, J_, CUI_, cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Înlocuiește amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal . nr._/22.9.2014 întocmit de intimată cu avertisment, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Respinge în rest cererea.

Menține în rest procesul-verbal atacat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică azi, 3.2.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A.-G. L. C. D.

Red. Teh. LAG/2.3.2015

Red.Teh. practica CD/2.3.2015

Ex. 4, ef. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 466/2015. Judecătoria SIBIU