Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 6657/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6657/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 6657/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6657/2015
Ședința publică de la 04.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. – judecător
Grefier: E. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civil privind pe petent F. V., petent F. E., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară .
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 20.11.2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03. 07. 2015 sub nr. dosar_, petenții F. V. și F. E. au formulat plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/27. 05. 2015, solicitând admiterea plângerii, anularea încheierii și pe cale de consecință, înscrierea dreptului lor de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ Loamneș ( CF 789 Loamneș) A1 nr. top. 133, 134 teren în suprafață de 1630 mp și A1.1 cad. C1 nr. top. 133 casă în cotă de 4/5 pentru F. E. și în cotă de 1/5 pentru F. V..
În motivare, se arată în esență că, registratorul șef a evitat să analizeze problema de drept care constituie cauza prezentului raport juridic și anume, prin desființarea unei întreprinderi familiale, prin efectul legii, bunurile aduse în asociație revin în proprietatea membrilor fondatori în cotele stabilite prin actul de asociere.
Proprietarul tabular al imobilului este AF F., care conform contractului de asociere, F. E. avea o cotă de participare de 80% și F. V. o cotă de participare de 20%. Prin rezoluția nr._/20. 09. 2010 s-a dispus radierea din oficiu din Registrul Comerțului a AF F., astfel că potrivit legii, bunurile asociației familiare revin de drept asociațiilor.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996, art. 33, 34 din Legea nr. 33/2004.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-au anexat încheiere reexaminare nr._/27. 05. 2015, rezoluție radiere AF, copie contract asociere, extras CF, copie contract vânzare cumpărare.
Cererea a fost legal timbrată.
S-a anexat dosarul nr._/2015 al OCPI.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că la data de 25. 08. 2014 petenții au solicitat OCPI Sibiu înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în Cf_ Loamneș nr. top. 133, 134 în cotă de 4/5 în favoarea lui F. E. și în cotă de 1/5 în favoarea lui F. V., avându-se în vedere rezoluția nr._/20. 09. 2010 prin care s-a dispus radierea din oficiu din Registrul Comerțului a AF F., bunurile asociației familiale revenind asociațiilor conform cotelor de participațiune.
Prin referatul nr. 2170/09. 10. 2014 a OCPI Sibiu s-a propus respingerea înscrierii, dat fiind faptul că la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către AF F. asupra imobilului, respectiv la data de 16. 09. 2011, asociația familială nu mai avea capacitate de exercițiu, ca urmare a radierii cesteia din Registrul Comerțului la data de 20. 09. 2010.
Prin încheierea nr._/08. 10. 2014 s-a respins cererea de înscriere, iar prin încheierea de reexaminare nr._/27. 05. 2015 s-a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii nr._/2014, reținându-se că la momentul dobândirii imobilului de către AF F. această asociație nu mai avea capacitate de exercițiu fiind radiată la data de 20. 09. 2010, iar actele depuse în vederea înscrierii nu îndeplinesc condițiile impuse de lege raportat la forma actului, identificarea părților, individualizarea imobilului cu date de CF și lipsa tarifului de publicitate imobiliară.
Analizând această încheiere de reexaminare prin prisma criticilor aduse de către petenți, instanța reține că potrivit art. 888 NCC „ înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitive, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.”
Conform art. 29 din Legea nr. 7/1996 registratorul va putea admite cererea și dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:
„ a) este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;
b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcție în România*);
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepția cazului în care se face mențiune despre acestea în cuprinsul actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (13) și (16);
g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.”
Din actele depuse de către petenți rezultă că imobilul înscris în CF_ Loamneș nr. top. 133, 134, 133 A+1.1 teren și construcție-casă în suprafață de 1630 mp, având destinația actuală de spațiu comercial a fost dobândit prin cumpărare de către AF F. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16. 09. 2011 sub nr. 2322 de BNP Tolciu M. I. Și Tolciu T. F. de la . asociație familială nu mai exista, fiind radiată din Registrul Comerțului la data de 20. 09. 2010.
Dacă acest act de vânzare-cumpărare s-a întabulat cu fraudarea legii, fără ca petenții să aducă la cunoștința vreunei autorități că această asociație familială a fost radiată anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, asumându-și riscul, acum nu au nici un temei juridic să solicite întabularea lor în baza aceleași rezoluții de radiere a asociației familiale, cu atât mai mult cu cât bunul nu a fost adus în patrimoniul unei asociații care nu mai exista, deci nici nu le revine în calitate de asociați.
Prin urmare, instanța constată că în mod corect a fost respinsă cererea de reexaminare a încheierii nr._/25. 08. 2014, registratorul având obligația de a verifica legalitatea actelor, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, condiții care nu au fost îndeplinite în prezenta speță.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța constată neîntemeiată cererea și în consecință, o respinge.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenții F. V. și F. E., domiciliați în ., jud. Sibiu, împotriva încheierii de reexaminare nr._/27.05.2015 din CF_ UAT Loamneș nr. top. 133, 134, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. E. A.
Red.D.G.26.01.2016
Teh.E.A.26.01.2016
4 ex, 2 .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6696/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6744/2015.... → |
|---|








