Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 16/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDSGM:2016:001._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
DOSAR NR._ cod operator 3153
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13 IANUARIE 2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. G. U.
GREFIER: D. M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. și Epan E. în contradictoriu cu pârâții Z. I. și Z. L.-A., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții I. M. și Epan E., avocat, T. R., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-au depus la dosar cerere de repunere pe rol și precizare de acțiune de către reprezentanta reclamanților.
Se asemenea se constată că s-au depus la dosar de către pârâții Z. I. și Z. L.-A., note de ședință prin care arată că nu se opun admiterii acțiunii și că sunt de acord cu valoarea imobilelor din prezenta acțiune.
Instanța, pune în vedere reprezentantei reclamanților să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 215 lei, reprezentând jumătate din contravaloarea taxei de timbru achitată inițial, pentru ca instanță să se pronunțe asupra cererii de repunere pe rol.
Reprezentanta reclamanților arată că va achita de îndată taxa de timbru.
Instanța, încuviințează cerere de repunere pe rol sub rezerva achitării taxei de timbru.
Reclamanții personal arată că renunță la judecarea cererii privind constatarea masei succesorale rămasă după defuncta Illeș M. căsătorită Z. M. decedată la data de 27 februarie 1921.
Reprezentanta reclamanților depune copie legalizată de pe sentința civilă nr. 2336 din 18 noiembrie 1998 pronunțată în dosar 412/1998.
Reprezentanta reclamanților arată că precizează petitul de la punctul b din acțiunea inițială în sensul că solicită să se dispună înscrierea lui Z. L. în cartea funciară ca efect al sentinței civile nr. nr. 2336 din 18 noiembrie 1998 pronunțată în dosar 412/1998 (fila 21).
Instanța apreciază că nu se impune efectuarea unui raport de expertiză în cauză și raportat la poziția pârâților, va respinge proba testimonială solicitată de reclamanți.
Reprezentanta reclamanților arată că nu mai are alte probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Instanța, declară închisă cercetarea judecătorească, acordând cuvântul asupra fondului.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată în scris pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acțiunii și precizării formulate.
După strigarea cauzei, reprezentanta reclamanților depune chitanța care atestă plata taxei de timbru în cuantum de 215 de lei, pentru cererea de repunere pe rol a cauzei.
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr_ / 20 august 2015, reclamanții I. M. și I. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Z. I. și zemko L. A., ca instanța, prin sentința ce o va pronunța:
a. să constate că din masa succesorală rămasă după defuncta Illeș M. căsătorită Z. M. decedată la data de 27 februarie 1921 face parte cota de 4/16 parte din terenul de natură curți –construcții și fâneață situat în intravilanul comuna Bocicoiu M., . suprafață de 1960 mp, între vecinii Statul Român, drum comunal, teren Unitatea Militară și uliță-drum exploatare ,precum și casa de locuit cu nr. 152 care se găsește pe acest teren, suprafața construită la sol de 96 mp cu regim înălțime P reprezentată în Planul de situație din Anexa n.r 1 cu simbolul C 1, ambele cuprinse în CF nr._ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M..
b. să se constate că moștenitorul acesteia este Z. L. în calitate de nepot de fiu-potrivit sentinței civile nr. 2336 din data de 18 noiembrie 1998 cu înscrierea dreptului de proprietate al numitului Z. L. cu privire la cota de 4/16 potrivit sentinței civile nr. 2336 din data de 18 noiembrie 1998 în CF nr._ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M. precum și cu privire la casa de locuit cu nr. 152 care se găsește pe acest teren.
c. să se constate că din masa succesorală rămasă după defunctul Z. L. decedat la data de 29 iulie 2012 face parte cota de 1/1 din terenul de natură curți-construcții și fâneață situat în intravilanul com. Bocicoiu M. . suprafață de 1960 mp între vecinii Statul Român, drum comunal, teren Unitatea Militară și uliță-drum exploatare precum și casa de locuit cu nr. 152 care se găsește pe acest teren, suprafața construită la sol de 96 mp cu regim înălțime P reprezentată în Planul de situație din Anexa nr. 1 cu simbolul C 1, ambele cuprinse în CF nr._ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M..
d. să se constate că moștenitorii acestuia sunt pârâta de rând 1-respectiv numita Z. I. în calitate de soție supraviețuitoare și pârâtul de rând 2-respectiv Z. L. A. în calitate de fiu.
e. să dispună partajarea terenului și a casei descrise la punctul a) din acțiune între pârâții de rând 1 și 2 conform cotelor legale.
d. să atribuie în întregime terenul și casa descrise la punctul a ) din acțiune în favoarea pârâtei de rând 1 respectiv numitei Z. I. cu înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului de rând 1- respectiv numitei Z. I. în CF-ul descris la punctul a) din acțiune cu titlu de succesiune legală și partaj.
f. să se constate că reclamanții au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu pârâta de rând 1-numita Z. I. la data de 27 februarie 2015 prin care reclamanții au cumpărat de la aceasta, terenul în suprafață de 1960 mp precum și casa de locuit cu nr. 152 care se găsește pe acest teren, suprafața construită la sol de 96 mp cu regim înălțime P reprezentată în Planul de situație din Anexa nr 1 cu simbolul C 1, ambele cuprinse în CF nr._ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M., cu obligarea pârâtei de rând 1 de a se prezenta la notarul public pentru a perfecta contractul de vânzare cumpărare în forma autentică cerută de lege pentru înstrăinarea valabilă a terenurilor, în caz contrar, sentința ce se va da să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și întabulare a reclamanților în CF-ul descris la punctul a) din acțiune.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Defuncta Illeș M. a decedat la data de 27 februarie 1921. Aceasta a fost mama lui Z. F., aspect care rezultă din certificatul de naștere al lui Z. F., precum și din sentința civilă nr. 2336 pronunțată în dosar nr. 412/1998, în care se constată că defunctul Z. L. este singurul moștenitor după defuncta Z. M. în calitate de nepot precum și din extrasul CF vechi în care se menționează că numita Z. M. este născută I. M. și s-a numit după căsătorie Z. M..
Prin sentința civilă n.r 2336 din data de 18 noiembrie 1998 s-a dezbătut masa succesorală după defuncta I. M. căsătorită Z. și s-a stabilit că moștenitorul acesteia este nepotul de fiu Z. L., dar această sentință nu s-a operat în cartea funciară, motiv pentru care înțelege să se folosească de această sentință și să solicite înscrierea dreptului de proprietate al nepotului Z. L. în CF-ul descris în acțiune pentru ca mai apoi în masa succesorală a acestuia să se regăsească întregul bun-respectiv cota de 1/1 din imobilele descrise în petitul acțiunii.
Aceasta a avut un fiu –numitul Z. F., decedat la data de 29 decembrie 1973, la moștenirea acestuia venind prin retransmitere fiul acestuia Z. L. care este decedat de la data de 29 iulie 2012.
La moștenirea defunctului Z. L. vine pârâta de rând 1-respectiv numita Z. I. precum și pârâtul de rând 2 Z. L. A..
Pârâta de rând 1-respectiv numita Z. I., soția supraviețuitoare a defunctului proprietar tabular Z. L., a încheiat cu reclamanții un antecontract de vânzare cumpărare la data de 27 februarie 2015.
Deoarece reclamanții doresc să își întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului descris în petitul acțiunii și deoarece promitenta-vânzătoare nu s-a prezentat cu reclamanții la notar pentru a legaliza situația terenului și a încheia contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică prevăzută de lege pentru înstrăinarea valabilă a terenurilor, se văd nevoiți să deschidă succesiunea după defuncta I. M. al cărei moștenitor este nepotul Z. L. în calitate de nepot de fiu și să solicite apoi deschiderea succesiuni acesta din urmă căruia îi revine întreaga cotă de 1/1, fiind deja înscris în CF cu privire la cota de 12/16, să cheme moștenitorii acestuia la succesiune și să își valideze convenția încheiată cu pârâta de rând 1.
Numita I. M. figurează în CF-ul descris la punctul a) din acțiune cu cota de 4/16. Moștenitorul acesteia este proprietarul tabular Z. L. în calitate de nepot, astfel încât cota de 4/16 a defunctei sale bunici îi revine tot acestuia. Astfel, cota de 4/16 împreună cu cota de 12/16 cu privire la bunurile descrise la punctul a) din acțiune formează cota de 1/1 și se regăsește în totalitate în patrimoniul lui Z. L., de aceea a solicitat să se constate succesiunea după defunctul Z. L., cu privire la cota de 1/1 și apoi partajul între moștenitorii acestuia și atribuirea imobilelor soției supraviețuitoare Z. I. pentru ca mai apoi, uzând de acțiunea oblică, să se poată valida convenția de vânzare-cumpărare.
În prezent bunul se află în administrarea reclamanților și folosința acestora.
Având în vedere faptul că antecontractul de vânzare cumpărare s-a încheiat după . Noului Cod Civil, consideră aplicabile dispozițiile din Noul cod civil potrivit legii 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil.
Prin antecontractul de vânzare cumpărare convenit cu pârâta de rând 1 și încheiat la data de 27 februarie 2015 între pârâta de rând 1 în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamanții în calitate de promitenți-cumpărători, pârâta de rând 1 s-a obligat să le vândă imobilul descris la punctul a) din acțiune.
Prețul contractual al imobilelor a fost de 6500 (șasemiicincisutelei) și a fost plătit în totalitate la mâna promitentului vânzător la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Având în vedere faptul că proprietarii tabulari menționați în petitul acțiunii au decedat înainte de . noului cod civil, consideră aplicabile dispozițiile din vechiul cod civil, având în vedere faptul că succesiunile se deschid prin moartea unei persoane.
Cu toate acestea, până în prezent pârâta de rândul 1 nu a întreprins nimic pentru perfectarea unui act apt de întabulare, situația juridică a imobilului mai sus descris a rămas incertă, motiv pentru care au fost nevoiți să promoveze prezenta acțiune în prestație tabulară.
În drept au invocat prevederile art. 651 și urm din Vechiul Cod Civil, 193 din Noul Cod de procedură Civilă, Legea 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 896, 1166, 1170,1279,1516,1669 al 1 din Noul Cod Civil.
Acțiunea a fost timbrată cu 430 lei taxă judiciară de timbru.
Prin precizarea formulată la data de 6 ianuarie 2016 ,reclamanții arată că renunță la judecată în privința primului capăt de cerere,arătând că solicită doar înscrierea lui Z. L. în CF ,ca urmare a sentinței civile nr. 2336/18.11.1998,cu privire la imobilul în litigiu(fila 59).
Prin cererile depuse la data de 12.01.2016,pârâții au precizat că nu se opun admiterii acțiunii.
Reclamanții,prezenți în instanță la termenul de judecată din 13 ianuarie 2016 au precizat că renunță la judecată în privința cererii de constatare a masei succesorale după defuncta Z. M..
Din actele de la dosar instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2336/18.10.1998 ,pronunțată în dosar nr. 412/1998 al acestei instanțe,rămasă definitivă prin neapelare ,s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta Z. M. decedată la data de 27 februarie 1921 se compune din cota de ¼ din imobilul în natură casă și teren în suprafață de 1960 mp,înscris în CF 2118,nr.top.654 . De asemenea ,s-a constatat cî singurul moștenitor al defunctei este reclamantul Z. L. și s-a dispus înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al acestuia asupra cotei d e1/4 din imobil ,alături de cota sa de 3/4 .
Instanța,la termenul de judecată din 4 noiembrie 2015 ,a invocat excepția autorității de lucru judecat în privința primelor două petite formulate de reclamanți,în raport cu dispozițiile sentinței menționate.
Cu privire la cererea de constatare a masei succesorale după defuncta Z. M. născută Illeș,instanța constată că reclamanții au renunțat la judecată,astfel că ,în temeiul disp.art. 406 al.1 cod procedură civilă,va lua act de renunțarea la judecată.
Potrivit disp.art. 431 al. 1 cod procedură civilă”Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate ,în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”
În speță,prin sentința menționată s-a stabilit calitatea de moștenitor a defunctului Z. Laszloo după defuncta Z. M. și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietatea al acestuia dobândit prin moștenire,asupra unei cote din imobilul în litigiu.
Aceeași solicitare s-a formulat și în prezenta cauză.
Reținând că operează autoritatea de lucru judecat ,instanța va respinge această cerere formulată de reclamanți.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Ca urmare a dezbaterii succesiunii după defuncta Z. M. ,Z. L. a devenit proprietar exclusiv al imobilului în litigiu. Acesta însă,nu și-a înscris în CF dreptul de proprietate în baza sentinței. Dreptul de proprietate dobândit prin moștenire este valabil și fără înscrierea în CF.
Astfel,în temeiul disp.art.35 cod procedură civil,instanța va constata că masa succesorală rămasă după defunctul Z. L. decedat la data de 29 iulie 2012 se compune din imobilul în litigiu.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar,moștenitorii defunctului sunt: pârâta Z. I. ,în calitate de soție supraviețuitoare având cota de ¼ din moștenire și pârâtul Z. L. A. ,în calitate de fiu,având cota de ¾ din moștenire
Imobilul ce compune masa succesorală a fost identificat prin nota de constatare efectuată de ing.H. O. (filele 17-21),fiind evaluat la suma de 3330 lei,valoarea acceptată de pârâți.
În consecință,instanța în temeiul disp.art.983 cod procedură civilă va dispune partajarea acestui imobil,prin atribuirea lui pârâtei cu obligarea acesteia la plata către pârât a sultei în sumă de 2497 lei.
Imobilul în litigiu a făcut obiectul unui antecontract de vânzare cumpărare intervenit la data de 27.02.2015, între reclamanți și pârâtă (fila 29).
Prin antecontract ,pârâta s-a obligat să se prezinte la notar pentru a perfecta contractul în formă autentică.
Pârâții nu au făcut demersuri pentru dezbaterea succesiunii după antecesorul lor,în aceste împrejurări,încheierea contractului în formă autentică nefiind posibilă.
Potrivit disp.art.1669 cod civil când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis ,cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract ,dacă toate celelalte codiții de validitate sunt îndeplinite.
Pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni instanța trebuie să verifice refuzul,în speță,al pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii în formă autentică a contractului.
Chiar dacă în speță,reclamanta nu s-a opus admiterii acțiunii,această poziție este formală,deoarece în lipsa dezbaterii succesiunii după soțul său ,și obținerea bunului în întregul său,actul nu poate fi încheiat la notar,în forma cerută de lege.
Astfel ,instanța apreciază că cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și în CF ,este întemeiată și urmează să o admită.
Întabularea dreptului de proprietate al reclamanților cumpărători se va putea realiza în baza prezentei hotărâri ,după ce în prealabil va fi operată în CF sentința civilă, nr. 2336/1998,reclamanții fiind cei interesați să solicite Biroului de Carte Funciară ,operarea acesteia în CF.
Față de cele de mai sus,instanța va admite în parte acțiunea reclamanților,potrivit dispozitivului sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta I. M. CNP_ și I. E. CNP_2 domiciliați în ..152 ,jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâții Z. I. domiciliată în Oradea ,.,nr.24 ,.,.,cartier Nufărul,jud. Bihor și Z. L. A. domiciliată în Oradea ,. ,jud. Bihor,și în consecință:
Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Z. L. decedat la data de 29 iulie 2012 se compune din imobilul situat în intravilanul . natură casă și teren în suprafață de 1960 mp ,înscris în CF_ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 ,identificat prin nota de constatare efectuată de ing. H. O..
Constată că moștenitorii defunctului sunt: pârâta Z. I. ,în calitate de soție supraviețuitoare având cota de ¼ din moștenire și pârâtul Z. L. A. ,în calitate de fiu,având cota de ¾ din moștenire.
Dispune partajarea imobilului prin atribuirea acestuia în lotul pârâtei cu consecința înscrierii în CF a dreptului de proprietate al pârâtei cu titlu de moștenire și partaj.
Obligă pe pârâtă să plătească pârâtului sultă în sumă de 2497 lei.
Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare și întabularea în CF a reclamanților în privința imobilului în natură casă și teren aferent în suprafață de 1960 mp ,înscris în CF_ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M..
Admite excepția autorității de lucru judecat în privința cererii prin care reclamanții au solicitat să se constate că moștenitorul defunctei Z. M. este Z. L. în calitate de nepot de fiu-potrivit sentinței civile nr. 2336 din data de 18 noiembrie 1998 cu înscrierea dreptului de proprietate al numitului Z. L. cu privire la cota de 4/16 potrivit sentinței civile nr. 2336 din data de 18 noiembrie 1998 în CF nr._ Bocicoiu M. (CF vechi 2118) nr. top 654 Bocicoiu M. precum și cu privire la casa de locuit cu nr. 152 care se găsește pe acest teren, și în consecință respinge această cerere.
Ia act de faptul că reclamanții au renunțat la judecarea cererii privind constatarea masei succesorale rămasă după defuncta Illeș M. căsătorită Z. M. decedată la data de 27 februarie 1921,și în consecință
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Maramureș.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.
Pronunțată în ședință publică ,azi 13 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
L. G. U. D. M. M.
Red.și dact. L.G.U. 18.01.2016/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 86/2016.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 132/2016.... → |
|---|








