Partaj judiciar. Sentința nr. 160/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI

Sentința nr. 160/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 160/2016

Cod ECLI: ECLI:RO:JDSGM:2016:001._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

DOSAR NR._ cod operator 3153

SENTINȚA CIVILĂ NR. 160

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03 FEBRUARIE 2016 INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. G. U.

GREFIER: D. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. A.-B. în contradictoriu cu pârâții Șimoni A. și D. M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul I. A.-B., avocat T. R., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar de către pârâții Șimoni A. și D. M., adrese prin care arată că sunt de acord cu admiterea acțiunii precum și cu valoarea terenului din nota de constare..

Reprezentanta reclamantului depune nota de constatare și arată că nu mai are alte probe de propus.

Instanța apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize judiciare raportat la nota de constatare depusă de reprezentanta reclamantului la acest termen de judecată.

Instanța constată că valoarea imobilului din nota de constatarea este aceeași cu cea indicată inițial, astfel că nu se impune achitarea unei taxe de timbru în completare, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentanta reclamanților solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /26.05.2015, reclamantul I. A.-B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Simoni A. și D. M., ca instanța, prin sentința ce o va pronunța:

a)să se constate că din masa succesorală rămasă după defunctul D. F. ,decedat la data de 13 iulie 2006 ,face parte terenul de natură curți-construcții situat în intravilanul . de 4022 mp, între vecinii Diolog F., drum și Taficiuc N. ,cuprins în CF_ Remeți, nr. top /nr. cad_ Remeți, ca urmare a întabulării Titlului de proprietate nr. 6075/16 emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 10.12.2001.

b)să se constate că moștenitorii acestuia sunt pârâții de rând 1 și 2 în calitate de fii.

c)să dispună partajarea terenului descris la punctul a) din acțiune cuprins conform cotelor legale-respectiv 1/2.

d)să atribuie în întregime terenul descris la punctul a) din acțiune în favoarea pârâtei de rând 1, respectiv numitei Simoni A. cu înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului de rând 1 –respectiv numitei Simoni A. în CF-ul descris la punctul a) din acțiune cu titlu de succesiune legală.

e)să se constate că reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâta de rând 1-numita Simoni A. ,la data de 30 iulie 2013, prin care reclamantul a cumpărat de la pârâtă suprafața de 4022 mp, teren cuprins în CF_ Remeți, nr. top /nr. cad_ Remeți, cu obligarea pârâtei de a se prezenta la notarul public pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică ,cerută de lege pentru înstrăinarea valabilă a terenurilor, în caz contrar, sentința ce se va da să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și întabulare a reclamantului în CF-ul descris la punctul a) din acțiune.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată următoarele:

Defunctul D. F. a decedat la data de 13 iulie 2006. Acesta a avut 2 fii-pârâta de rând 1 Simoni A. și pârâtul de rând 2.

Pârâta de rând 1 Simoni A., a încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare cumpărare la data de 30 iulie 2013.

Deoarece reclamantul dorește să-și întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului descris în petitul acțiunii și deoarece promitenta vânzătoare nu s-a prezentat cu reclamantul la notar pentru a legaliza situația terenului și a încheia contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică prevăzută de lege pentru înstrăinarea valabilă a terenurilor, reclamantul se vede nevoit să deschidă succesiunea după defunctul D. F., să cheme moștenitorii acestuia la succesiune și să-și valideze convenția încheiată cu pârâta de rând 1.

În prezent bunul se află în administrarea reclamantului și în folosința acestuia, de la data încheierii promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare.

Solicită atribuirea imobilului mai sus menționat cu titlu de moștenire legală numitei Simoni A. cu întabularea acestuia în CF-ul de mai sus amintit și apoi validarea convenției încheiate de către reclamant cu aceasta.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare convenit cu pârâta de rând 1 și încheiat la data de 30 iulie 2013 între pârâta de rând 1 în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamantul în calitate de promitent-cumpărător, pârâtul de rând 1 s-a obligat să-i vândă imobilul descris la punctul a) din acțiune.

Menționează faptul că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 iulie 2013 reclamantul a cumpărat terenul cuprins în Titlul de proprietate menționat în petitul acțiunii, titlu de proprietate care la data încheierii antecontractului nu avea date de carte funciară .Ulterior, același teren care este cuprins în Titlul de proprietate mai sus menționat a fost întabulat în CF nr._ Remeți nr. top/nr. cad_.

Prețul contractual al terenului a fost de 3500(treimiicincisute) lei și a fost plătit în totalitate la mâna promitentei –vânzătoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Având în vedere faptul că proprietarul tabular D. F. a decedat la data de 13 iulie 2006, deci înainte de . noului cod civil, consideră aplicabile dispozițiile din vechiul cod civil, având în vedere faptul că succesiunile se deschid prin moartea unei persoane.

Cu toate acestea, până în prezent pârâta de rând 1 nu a întreprins nimic pentru perfectarea unui act bun de întabulare, deși a fost convocată în acest sens, aceasta nu s-a prezentat pe data de 16 martie ora 12.00 la biroul de avocat T. R. pentru a discuta și a încerca să meargă la un birou notarial pentru a perfecta contratul de vânzare cumpărare în forma autentică cerută de lege, astfel încât dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului mai dus descris a rămas incertă, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune în prestație tabulară.

În drept a invocat prevederile art. 651 lși urm. din Vechiul Cod Civil, art. 35, 193 din Noul Cod de Procedură Civilă, Legea 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 969 și următoarele, art. 1073-1076 din Vechiul cod civil art. 5 alin 2 din Titlul X al legii 247/2005.

Acțiunea a fost timbrată cu 625 lei taxă judiciară de timbru(filele 20 și 32).

Prin cererile depuse la data de 1 februarie 2016 ,pârâții au precizat că nu se opun admiterii acțiunii,fiind de acord cu valoarea terenului menționată în nota de constate depusă la dosar.

Din actele de la dosar instanța reține următoarele:

Defunctul D. Francis a decedat la data de 13 iulie 2006(fila 69).

Pe seama acestuia a fost emis titlul de proprietate nr. 6075/16/10.12.2001 .

Potrivit extrasului CF depus la fila 15,acesta și-a înscris în baza titlului, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4022 mp,situat în ._ Remeți ,nr.top._.

Conform actelor de stare civilă depuse la dosar ,pârâții sunt moștenitorii defunctului,în calitate de fii,având fiecare cota d e1/2 din moștenire.

La data de 30 iulie 2013 ,între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzător a intervenit un act sub semnătură privată intitulat Contract de vânzare cumpărare,cu privire la acest teren(fila 26).

Actul încheiat între părți reprezintă o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, care dă naștere ,în sarcina părților, la obligații de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, apt pentru întabularea în CF a dreptului de proprietate pe seama cumpărătorului.

Însă,în speță acest lucru nu era posibil fără dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular și obținerea dreptului de proprietate asupra întregului bun ,de către promitentul vânzător.

Astfel ,instanța,în temeiul disp.art.35 cod procedură civilă va constata că masa succesorală rămasă după defunct se compune din acest bun,calitatea de moștenitori a pârâților ,și raportat la disp. art.728 și 974 vechiul cod civil ,va dispune partajarea bunului între moștenitori,atribuind bunul în lotul pârâtei cu obligarea acesteia la plata către pârât a sultei în sumă de 5184 lei,valoare terenului stabilită prin nota de constatare efectuată în cauză de ing. B. G., și acceptată de părți,fiind de_ lei.

Ca urmare a atribuirii bunului în lotul pârâtei,instanța va dispune întabularea dreptului de proprietate în CF pe seama acesteia cu titlu de moștenire și partaj.

Devenind astfel proprietară exclusivă a bunului obiect al promisiunii de vânzare cumpărare,în temeiul disp.art.969,970 și 1073 vechiul cod civil,pârâta va fi obligată să se prezinte la notar în vederea perfectării în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare,iar în caz de neprezentare sau refuz ,prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare și întabulare în CF a reclamantului .

Față de cele de mai sus,instanța va admite acțiunea reclamantului potrivit dispozitivului sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta reclamantul I. A.-B. având CNP_, domiciliat în comuna Biled,.,jud. T., în contradictoriu cu pârâții: Simoni A. având CNP_ domiciliată în comuna Remeți,., jud. Maramureș și D. M. domiciliat în Sighetu Marmației,. ,jud. Maramureș,și în consecință:

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul D. F. ,decedat la data de 13 iulie 2006, se compune din terenul de natură curți-construcții situat în intravilanul . de 4022 mp, între vecinii Diolog F., drum și Taficiuc N. ,cuprins în CF_ Remeți, nr. top /nr. cad_ Remeți,în valoare de 10 367 lei,identificat prin nota de constatare întocmită de ing. B. G. .

Constată că moștenitorii defunctului sunt pârâții ,în calitate de fii,având fiecare cota de ½ parte din moștenire.

Dispune partajarea terenului cuprins în masa succesorală prin atribuirea lui în lotul pârâtei Simoni A. ,cu obligarea acesteia la plata sultei în sumă de 5184 lei pe seama pârâtului D. M. .

Dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei,asupra terenului ,cu titlu de moștenire și partaj.

Obligă pe pârâtă să se prezinte la notarul public, în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare având ca obiect acest teren, cu reclamantul ,iar în caz de neprezentare sau refuz, prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și întabulare în CF- a reclamantului.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Maramureș.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.

Pronunțată în ședință publică ,azi 3 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

L. G. U. D. M. M.

Red.și dact. L.G.U. 04.02.2016/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 160/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI