Pretenţii. Sentința nr. 99/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI

Sentința nr. 99/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 99/2016

ECLI:RO:JDSGM:2016:001._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

Dosar nr. 1653 /307/2015 cod operator 3153

SENTINȚA CIVILĂ NR.99

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 20 ianuarie 2016

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. M. S.

GREFIER: O. V.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta Asociația de locatari nr. 5 A împotriva pârâtei R. I., pentru pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni..

Procedură completă.

S-a făcut referatul cauzei după care:Se constată că s-a depus la dosar din partea reclamantei o notificare, arătând că-și menține cererea de chemare în judecată.

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri formulate, pe baza actelor de la dosar ,închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterea fondului, lasă cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la data de 14.07.2015, reclamanta Asociația de proprietari nr. 5A C. V., în contradictoriu cu pârâta R. I., a solicitat instanței, obligarea acesteia la plata sumei de 1.323,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de apă și canal, pe perioada ianuarie 2011 – ianuarie – mai 2015.

S-a atașat un tabel prin care se detaliază componența debitului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194-204 cod procedură civilă.

Cererii, i-au fost anexate, procese verbale, tabel privind situația debitorului, facturi fiscale.

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230-2007, cu modificările ulterioare.

În argumentarea acțiunii, s-a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de achitare a sumelor reprezentând contravaloarea facturilor de apă și canal, motiv pentru care s-au calculat penalizări aferente restanțelor acumulate.

S-a menționat că, în ciuda somațiilor expediate pârâtei, în scopul de a plăti facturile fiscale emise de . . nu a fost achitat, în pofida faptului că a încheiat cu pârâta un angajament de plată, pe carer aceasta nu l-a respectat.

Legal citată, pârâta a depus întâmpinare prin care a învederat că nu se opune admiterii acțiunii, însă în modalitatea menționată în angajamentul de plată încheiat cu reclamanta. ( f. 15)

În speță, au fost respectate cerințele prevederilor art. 60 indice 1 din Legea nr. 192-2006, cu modificările ulterioare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele aspecte:

Raportat la detalierea componenței debitului în cuantum total de 1.323,46 lei, (filele 4-10), instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamantei în lumina prevederilor art. 46 din Legea nr. 230-2007, cu modificările ulterioare (conform cărora, proprietarii au obligația de a achita cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației iar în caz de neplată sau de întârziere în efectuarea plății în termenul stabilit, proprietarul este obligat să plătească și o penalitate în cuantumul stabilit prin hotărârea adunării generale a asociației, potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ).

Dreptul asociației de proprietari de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la acheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, este expres recunoscut de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230-2007, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 12 lit. A, d) din Hotărârea nr. 1588-2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230-2007, proprietarii membrii ai asociației au dreptul de a contesta la președintele asociației de poprietari modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuielile asociației de poprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată.

Se constată că pârâta nu a înțeles să conteste modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și nu a formulat alte apărări, în raport de pretențiile reclamantei, nerespectând angajamentul de plată încheiat cu aceasta.

Cât privește exigibilitatea creanței pretinsă de reclamantă, relevante sunt dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, dispoziții potrivit cărora cotele de contribuție la cheltuielile asociației trebuie să fie plătite în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată.

Pentru considerentele de fapt și de drept în precedent expuse, instanța va admite acțiunea reclamantei conform dispozitivului sentinței.

Deși s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanța reține că nu s-a probat efectuarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de locatari nr.5A, cu sediul în Sighetu Marmației, ..6, ., împotriva pârâtei R. I., cu domiciliul în Sighetu Marmației, ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.323,46 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere ( apă, canal, servicii de salubritate, regie) și penalități de întârziere, pe perioada ianuarie 2011 – ianuarie – mai 2015.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. S. O. V.

Red.Dact. CMS 21.01.2016

Ex 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 99/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI