Uzucapiune. Sentința nr. 291/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI

Sentința nr. 291/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 291/2016

Cod ECLI: ECLI:RO:JDSGM:2016:001._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

DOSAR NR._ cod operator 3153

SENTINȚA CIVILĂ NR. 291

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 FEBRUARIE 2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. G. U.

GREFIER: M. M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. P. în contradictoriu cu pârâții P. A. și D. I., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul G. P., avocat F. D. lipsă fiind părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-au depus la dosar concluzii scrise de către reprezentanta pârâților cu domiciliul necunoscut.

Reprezentanta reclamanților depune dovada citării pârâților cu domiciliul necunoscut într-un ziar de largă răspândire arată că nu mai are alte probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentanta reclamanților solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /09.11.2015 reclamantul G. P. a chemat în judecată pe pârâții P. A. și D. I., solicitând instanței:

a. să constate dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra imobilului în natură teren, situat în . numit Voriște, în suprafață de 2165 mp,înscris în CF_ Oncești,nr.top. 1571 și CF_ Oncești,nr.top. 1572 ;

b. să dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului, cu titlu de uzucapiune.

În susținerea acțiunii ,reclamantul arată următoarele:

Folosește terenul în litigiu în mod pașnic,public și sub nume de proprietar de cca. 20 de ani când l-a primit cu titlu d ezestre d ela tatăl său .

Terenul a fost deținut de familia reclamantului din perioada 1945-1947 ,fiind transmis de bunicii reclamantului ,tatălui acestuia.

În drept au fost invocate disp. art. 1846,1847 ,1859 din vechiul cod civil și Legea 7/1996.

În probațiune au fost depuse înscrisuri,fiind administrată și proba testimonială.

Acțiunea a fost timbrată cu 150 lei taxă judiciară de timbru(fila 4).

Cu privire la pârâți P. Anasztazia ,instanța ,la termenul de judecată din 13 ianuarie 2016 a încuviințat citarea prin publicitate ,fiind numit pe seama lor curator în condițiile art.167 al.3 cod procedură civilă .

Curatorul desemnat pe seama pârâților ,la termenul de judecată din 3 februarie 2016 ,a precizat că nu se opune administrării probelor solicitate de reclamantă.

Din actele de la dosar instanța reține următoarele:

Cu declarațiile martorilor audiați, s-a dovedit că reclamantul folosește terenul în litigiu în mod public ,pașnic și sub nume de proprietar de peste 20 de ani ,când l-a primit de la mama sa, care l-au folosit în aceleași condiții din anul 1960 ,după ce l-a primit cu titlu de zestre de la părinții săi ,care s-au aflat în folosința lui din perioada de după război.

Terenul în litigiu a fost identificat prin nota de constatare întocmită în cauză de ing. S. D. (filele 13-14) . Acesta este situat în extravilanul comunei Oncești ,la locul numit Voriște,între vecinii: C. P.,drum județean,B. I. ,P. V. ,are o suprafață de 2165 mp,de natură fânaț,fiind înscris în CF_ Oncești,nr.top. 1571/1 după dezmembrare,în suprafață de 1100 mp și CF_ Oncești,nr.top. 1572/2 după dezmembrare,în suprafață de 1065 mp.

Proprietari tabulari ai terenului sunt pârâții P. A. și D. I. ,care și-au înscris în CF dreptul de proprietate în anul 1907 respectiv 1911(filele 5-6 ).

Cu privire la pârâți s-au făcut demersuri pentru a se indica domiciliul ,data decesului sau eventualii moștenitori,însă nu s-au obținut astfel de informații (filele 7,10,11).

Având în vedere că ,în cauză nu s-a depus dovada că aceștia ar fi decedat ,iar domiciliul lor nu a putut fi indicat,instanța a dispus citarea prin publicitate ,interesele acestora fiind reprezentate de curatorul desemnat în acest scop de instanță.

Conform adeverinței nr. 1663/2015 emisă de Primăria comunei Oncești, terenul în litigiu nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și nu face parte din domeniul public sau privat al statului (fila 8).

Analizând condițiile uzucapiunii, instanța constată că acestea sunt îndeplinite reclamantul și antecesorii ei exercitând o posesie utilă asupra imobilului în litigiu și raportat la disp. art. 1846, 1847, 1860, 1890 C.civ.și art.24 al.3 din Legea 7/1996 va admite acțiunea acestuia potrivit dispozitivului sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă înaintată de reclamantul G. P. CNP_ ,cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinet avocat F. D. din Sighetu Marmației,..5 ,jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâții: P. A. și D. I. ,cu domiciliul necunoscut ,fiind citați prin publicitate și reprezentați prin curator-avocat M. T. A. ,și în consecință:

Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de natură fânaț,în suprafațăd e 2165 mp, situat în extravilanul comunei Oncești ,la locul numit Voriște,între vecinii: C. P.,drum județean,B. I. ,P. V., înscris în CF_ Oncești,nr.top. 1571/1 după dezmembrare,în suprafață de 1100 mp și CF_ Oncești,nr.top. 1572/2 după dezmembrare,în suprafață de 1065 mp, identificat prin nota de constatare întocmită în cauză de ing. S. D. .

Dispune înscrierea în CF ,pe numele reclamantului, a dreptului de proprietate asupra terenului,cu titlu de uzucapiune .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Maramureș.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.

Pronunțată în ședința publică ,azi 17 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

L. G. U. D. M. M.

Red.și dact. L.G.U. 17.02.2016/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 291/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI