Pretenţii. Sentința nr. 293/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI

Sentința nr. 293/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 293/2016

Cod ECLI: ECLI:RO:JDSGM:2016:001._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

DOSAR NR._ cod operator 3153

SENTINȚA CIVILĂ NR. 293

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 FEBRUARIE 2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. G. U.

GREFIER: M. M. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 8A C. V. în contradictoriu cu pârâții G. A. și G. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta Asociația de Proprietari nr. 8A C. V., avocat Sebestyen M., lipsă fiind pârâții.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepție deoarece prin modificarea de acțiunea a solicitat pretenții pentru o perioadă ulterioară celei inițiale. Totodată depune tabel privind sumele solicite pentru perioada indicată.

Având în vedere că prin precizarea de acțiune au fost solicitate pretenții pentru o perioadă ulterioară celei inițiale instanța înlătură excepția autorității de lucru judecat, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum fost formulată și precizată în scris. Solicită cheltuieli de judecată în suma de 1200 de lei reprezentând onorariu avocat potrivit chitanțelor depuse la dosar.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /05.10.2015 și precizată prin cererea formulată la data de 19.11.2015, reclamanta Asociația de proprietari nr.8A Sighetu Marmației a chemat în judecată pe pârâții G. A. și G. M., solicitând instanței,ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 2518,59 lei ,reprezentând contravaloarea facturilor la apă și canal și penalități de întârziere, pe perioada mai 2014-octombrie 2015 ,precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii se arată că, pentru perioada menționată ,pârâții nu au achitat contravaloarea facturilor la apă și canal,acumulând debitul indicat.

În drept au fost invocate disp.art.46,49,50 din Legea 230/2007.

Cererea este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru în baza art.50 al.2 din Legea 230/2007.

În probațiune s-a depus fișa de calcul a debitului și penalităților pe perioada indicată.

Pârâții ,legal citați,nu și-au exprimat poziția în cauză.

Din actele de la dosar,instanța reține următoarele:

Pârâții locuiesc în apartamentul nr.19, situat în Sighetu Marmației,. .

Obligația de plată a sumei solicitate ce reprezintă: 2106,16 lei debit și 414,43 lei penalități de întârziere ,rezultă din actele depuse la fila 79 ,însă pârâții nu a făcut dovada achitării acestor sume.

Potrivit disp. art. art. 46 din Legea nr.230/2007,toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Față de cele de mai sus,instanța consideră acțiunea reclamantei întemeiată și urmează s-o admită potrivit dispozitivului.

În temeiul disp.art.453 al.1 și 455 cod procedură civilă,pârâții vor fi obligați în solidar să plătească reclamantei 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.8A C. V. cu sediul în Sighetu Marmației,..6,., C._/29.03.2006,împotriva pârâților G. A. și G. M. domiciliați în Sighetu Marmației,., ., și în consecință:

Obligă pe pârâți,în solidar, să plătească reclamantei suma de 2518,59 lei, reprezentând contravaloarea facturilor la apă, canal ,salubritate și penalități de întârziere pe perioada mai 2014-octombrie 2015.

Obligă pe pârâți,în solidar,să plătească reclamantei_ lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare,la Tribunalul Maramureș.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.

Pronunțată în ședință publică,azi,17 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

L. G. U. D. M. M.

Red.și dact. L.G.U. 18.02.2016/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 293/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI