Contestaţie la executare. Sentința nr. 871/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 871/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 10-08-2015 în dosarul nr. 871/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
.SENTINȚA CIVILĂ NR 871/2015
Ședința publică de la 10 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. D.
Grefier: M. G.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul C. A. și pe intimații B.E.J. U. F., C.N.A.D.N.R.SA - D.R.D.P.B. PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se constată lipsa părților .
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 august 2015 iar susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Judecătoria, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi 10 august 2015, când s-a pronunțat următoarea sentință .
INSTANȚA
La data de 19 mai 2015 s-a înregistrat la această instanță, sub nr._, contestația la executare formulată de contravenientul C. A. în contradictoriu cu intimații B. U. F. și CNADNR – DIRECȚIA DE DRUMURI ȘI PODURI B., împotriva somației și a Încheierii nr. 1 din data de 8.01.2015 din dosarul execuțional nr. 439/2014.
In motivarea acțiunii, contestatorul a precizat că înțelege să invoce, în principal, raportat la disp. art 2500 și următoarele Cod civil, excepția prescripției. Având în vedere că obiectul încheierii executorului judecătoresc cât și somația în reprezintă obligarea la plata sumei de 28,00 EURO, adică 118,21 lei cu titlu de despăgubiri, potrivit art.8 al. 3 din OG 15/2002, aceasta fiind obligația reprezentând o creanță, astfel că în conformitate cu disp. art 2517 cod civil termenul de prescripție este de 3 ani.
Contestatorul a mai precizat că solicită respingerea Încheierii nr. 1 / 9.01.2015 a executorului judecătoresc și a somației, deoarece a achitat suma de 250 lei cu titlu de amendă prin poprire la cererea organului fiscal care nu a sesizat și această obligație ce-i revenea în cuantum de 28 Euro, motiv pentru care nu este în culpă.
La acțiunea formulată contestatorul a anexat în copie următoarele acte: somația emisă la 8.01.2015 în dosarul execuțional_ al B. U. F., Încheierea 1/8.01.2015, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/9.09.2011 ( filele 2-4 din dosar ).
La data de 9 mai 2015 s-a înregistrat precizarea de acțiune formulată de contestator, în sensul că înțelege să excepția lipsei de competență a executorului judecătoresc . In conformitate cu art 8 din Legea nr. 188/ 2000 actualizată, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de Apel în raza căreia se află judecătoria pe raza căreia funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel.
El domiciliază în circumscripția Curții de Apel A. I., astfel încât competența revine executorului judecătoresc din raza Curții de Apel A. I..
Intimatul B. U. F. a formulat întâmpinare ( fila 19 din dosar(, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingerea excepției lipsei de competență a executorului judecătoresc în temeiul art 651 al. 3 C., pentru următoarele motive:
Contestația la executare a fost promovată de debitorul C. A., cu domiciliul în Sighișoara .. 26 p. 10, jud M., și împotriva B. U. F., însă aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit prev. art 711 al. 1 ( art 712 al. 2 după republicare ), Noul Cod de Procedură civilă părțile în contestația la executare sunt creditorul, debitorul, terții garanți, creditorii intervenienți sau orice altă persoană vătămată printr-un act de executare, iar rolul executorului în această procedură este de organ care emite acte de executare, este organul investit cu autoritatea forței publice pentru a impune debitorului urmărit, obligația de a executa dispozițiile din titlurile executorii și întocmește actele de executare în condițiile legii la cererea părții interesate, acte care pot fi contestate de părțile susmenționate prin procedurile prevăzute de lege .
Cu privire la excepția lipsei de competență a executorului judecătoresc apreciază că aceasta trebuie să fie respinsă, întrucât în baza art 652 al. 3 NCPC executorul judecătoresc rămâne competentă să continue executarea silită chiar după începerea executării silite debitorul își schimbă domiciliul. La data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul în raza de competență a executorului sesizat, respectiv în Sighișoara, jud M..
In drept intimatul a invocat prevederile art 205 al. 1, art 245 și următoarele, art 712 al. 1, art 712 al. 1, art 652 al. 3 C..
Prin întâmpinarea formulată ( filele 25-27 din dosar) intimatul CNADNR – DRDP B. a solicitat respingerea ca nefondată și tardivă, pentru următoarele motive:
La data de 10.03.2011, ora 8.26, locul DN 13 km 164 + 800 m Corunca, vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând d-lui A. C., având domiciliul în mun. Sighișoara .. 26 ., a circulat sără a deține rovinietă valabilă . Proba se face cu foto___. Faptele săvârșite de C. A. constituie contravenție conform art 8 al. 1 din OG 16/ 2002 și intră sub incidența prevederilor OG 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor . În urma încheierii procesului verbal de contravenție . 11 nr._/9.09.2011 contravenientul A. C. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 250,00 lei conform art 8 al. 2 din OG 15 / 2002 cu modificările și completările ulterioare și totodată „ contravenientul are obligația de a achita amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire” conform prevederilor art. 8 al. 3, în cuantum de 28 Euro pentru fiecare proces verbal de contravenție.
A precizat că în conformitate cu prevederile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, art. 13 ( 1) „aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea procesului verbal se poate face într-un interval de 30 de zile de la întocmire. Art. 14 ( 1) arată că „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii” până la reglementările din Noul cod de procedură civilă, care stabilește, la articolul 705 al. 1 ca termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită în materie civilă sau comercială, atunci când este vorba de o obligație bănească, este tot de 3 ani.
Necomunicarea sancțiunii în termen de 30 de zile de la aplicarea amenzii duce la prescripția executării amenzii. Prescripția înseamnă că titlul executoriu în baza căruia debitorul trebuie să plătească nu mai poate să fie imputat contravenientului, dacă au trecut cele 30 zile, comunicarea calculându-se de la data când a fost depusă la poștă, în cazul de față fiind luată în calcul data confirmării de primire .
Precizează că în cazul de față, termenul de 6 luni de la data constatării contravenției 10.03.2011, până la data aplicării sancțiunii amenzii contravenționale 9.09.2011 a fost respectat. Termenul de 30 de zile de comunicare a procesului verbal, termen care se calculează de la aplicarea sancțiunii amenzii 9.09.2011 până la data comunicării 20.09.2011, a fost de asemenea respectat.
In acest sens, aduc la cunoștința instanței că la data de 9.09.2011, un agent delegat al său s-a deplasat la adresa de locuință a debitorului, a afișat înscrisul în condiții legale și în prezența unui martor, întocmind despre acestea proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare și ap0licând așadar dispozițiile art. 27 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare .
In consecință, conform art. 8 al. 3 indice 1 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare „ agentul constatator va face mențiune în procesul verbal de constatare a contravenției și despre valoarea despăgubirii și modul de achitare a acesteia. Despăgubirea se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art . 8 al. 1 și 2…” Conform. art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31… constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate”.
Arată că se poate constata că debitorul ar fi putut uza de dreptul de a depune plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria pe raza căreia a fost săvârșită contravenția. Deoarece contravenientul nu a plătit de bună voie suma stabilită prin actul constatator s-a procedat la recuperarea tarifului prin intermediul executorului judecătoresc U. F., în conformitate cu prevederile art. 42 din OG 2/2001 înaintând către acesta cererea de executare nr. 3637/11.08.2014, în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani.
In susținerea celor afirmate au anexat copia încheierii din datat de 28.08.2014 prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 438/E/2014 împotriva căruia debitorul C. A., iar în dosarul_ aflat pe rolul Judecătoriei Sighișoara, prin Încheierea de executare silită nr. 748/2014, la data de 3.09.2014 a fost admisă cererea de Încuviințare silită a creditoarei CNADNR – DRDP B., fiind de asemenea în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani .
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 30,31 din dosar ) arătând următoarele:
A chemat în judecată B. U. F., pentru ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie opozabilă. B. U. F., fiind un terț în cauză, obligațiilor opozabile terților sunt obligațiile strâns legate de un bun, terțul fiind ținut la îndeplinirea unei obligații anterioare, create fără participarea sa.
Având în vedere că a contestat excepția prescripției dreptului material la acțiune, al cărui obiect îl constituie obligarea sa la plata sumei de 28,00 EURO cu titlu de despăgubiri către CNADNR B., iar pârâta B. U. F. intenționează să continue executarea, se creează o situație juridică, respectiv un delict civil. ori tocmai pe temeiul acestui criteriu izvorăște obligația pentru pârâta B. U. F. „de a nu face” adică de a se abține de la orice formă de executare, în caz contrar săvârșește încălcarea unui principiu în drept, respectiv îmbogățirea fără just temei.
Având în vedere faptul că obligația civilă prin efectul prescripției s-a transformat într-o obligație naturală, iar prin definiția lor obligațiile naturale sunt acele obligații care nu conferă titularului dreptul corelativ posibilitatea de a proceda la executarea lor silită, ori acest fapt implică abținerea pârâtei B. U. F. de a-l executa silit, în caz contrar săvârșind un delict civil, creându-i contrar legii, un prejudiciu .
Conform art. 652 al. 3 C., invocat de către pârâta B. U. F., se face vorbire de admiterea cererii8 de recuzare și nu așa cum a arătat pârâta în întâmpinare, că obiectul acestui act normativ se referă la competență.
Raportat la acest aspect, în conformitate cu disp. art. 9 al. 1,2 din legea nr. 188/ 2000 se statuează: (1). In cazul prevăzut la art. 7 lit. a este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea . (2) In cazul urmăririi silite a bunurilor este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială sunt situate sau se află acestea.
Mai menționează că s-a mutat în circumscripția Curții de Apel A. I., respectiv în ., cu mult înainte de a se începe executarea silită, respectiv executarea silită în dosarul execuțional nr. 439/E/_ a început în anul 2014, iar stabilirea domiciliului său în raza de competență a Curții de Apel A. I., s-a făcut la data de 9.04.2008, conform înscrisului depus la dosar.
Încălcarea competenței teritoriale a executorului judecătoresc se sancționează cu nulitatea actelor de procedură efectuate.
La răspunsul la întâmpinare contestatorul a anexat copia cărții sale de identitate ( fila 32 din dosar) .
La cererea instanței B. U. F. a comunicat în copie dosarul execuțional nr439/E/2014 ( filele 53-03 din dosar).
In ședința publică din 7.08.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. U. F..
Din actele aflate la dosarul cauzei instanț-a reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/9.09. 2011 contestatorul C. A. a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei pentru soluționarea contravenției prev. de art. 8 al. 2 din OG 15/2002, reținându-se că la data de 10.03.2011, ora 8.,26, locul DN 13 km 164+800 m Corunca, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Prin același proces verbal contestatorul a fost obligat să achite potrivit art.8 al. 3 din OG 15/2002 și tariful de despăgubire în cuantum de 28 Euro, adică 118,21 lei la cursul de schimb comunicat de BNR de 4,2219 lei/Euro, valabil pentru 31.08.2011.
CNADNR – DRDP B. a formulat ulterior cerere de executare silită în vederea recuperării creanței de 28 Euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire .
Prin încheierea nr. 748/C/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul_, s-a încuviințat executarea silită a debitorului C. A. în temeiul titlului executoriu constând în procesul verbal de contravenție . 11 nr._/09.09.2011.
Prin încheierea nr. 1/8.01.2015 emisă de B. U. F. în dosarul_ s-au stabilit cheltuieli de executare silită în sumă de 232 lei.
Prin somația emisă la 8.01.2015 în același dosar execuțional s-a pus în vedere debitorului executor ca în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliu să se conformeze titlurilor executorii în sensul de a achita creditoarei 28 cu titlu de contravaloare tarif de despăgubire, sumă ce o va achita conform cursului valutar comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului de despăgubire și 232 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Contestatorul C. A. a formulat prezenta contestație la executare și în contradictoriu cu intimatul B. U. F. .
Art. 2 al. 1 din L 188/ 2000 prevede că executorul judecătoresc este îndreptățit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 al. 1 lir. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.
De asemenea, conform disp. art. 57 și 58 din Legea nr. 188 / 2000 actele executorilor judecătorești sunt supuse în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă.
Prin urmare, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesuală activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare .
Calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecată și, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. U. F. și, în consecință: va respinge cererea formulată de contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc U. F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimatul CNADNR - DRDP B. și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de contestatorul C. A. vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Încheierea nr. 1 / 8.01. 2015 și somația din data de 8.05.2015 emise de B. U. F. în dosarul execuțional 439/E/2014 au fost comunicate debitorului contestator C. A. la adresa din satul L. nr. 380, ., la 30.04.2015.
Contestația la executare a fost formulată la data de 14.05.2015 ( fila 5 - data poștei ) fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de disp. art. 714 al. 1 pct. 1 C..
Instanța nu se află în prezența unui litigiu ce are ca obiect pretenții, o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța constată că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la 20.09. 2011 la adresa din Sighișoara .. 26, . procesul verbal semnat de un martor, I. A., conform disp. art 27 din OG 2 / 2001 .
La acea dată însă, potrivit datelor Direcției pentru Evidența persoanei și Administrarea Bazelor de Date, contestatorul C. A. nu mai avea domiciliul la acea adresă, ci din anul 2008 domiciliul acestuia este satul L. nr, 380, . . Contestatorul a fost astfel lipsit de posibilitatea de a formula plângere contravențională.
Potrivit art 651 C. (1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. (4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 prevede că în cazul prevăzut la art 7 lit. a ( punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executării ) este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
La data declanșării procedurii de executare silită împotriva debitorului contestator Căîlin A., acesta nu mai avea domiciliul în raza de competență a Curții de Apel Tg M., ci a Curții de Apel A. I. .
Prin urmare actele de executare au fost efectuate de4 un executor judecătoresc necompetent.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a fost abrogat articolul 8 al. 3 și 3 indice 1 din OG 15 / 2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului ( contestatorului) C. A. la plata despăgubirilor de 28 Euro.
Potrivit art .II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 se anulează.
Art 15 al. 2 din Constituția României prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea nr. 144/2012 este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contestatorului ( contravenientului ) C. A. astfel că se aplică și contravenției săvârșită înainte de . Legii nr. 144/2012 .
Prin urmare creanța creditoarei nu mai poate fi pusă în executare. Pentru motivele expuse mai sus instanța, în temeiul, art 719 al. 1 C.,va admite contestația și, în consecință, va dispune anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul nr. 439/E/2014 al B. U. F. .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC U. F. și, în consecință:
Respinge cererea formulată de contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC U. F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimatul CNADNR-DRDP B..
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de contestatorul C. A..
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimatul CNADNR- DRDP B. și, în consecință:
Dispune anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul 439/E/2015 al B. U. F..
Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighișoara
Pronunțată în ședință publică, 10.08.2015
Judecător
V. D.
Grefier
M. G.
Red. DV/tehnored. MG
4 exemplare / 16.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 858/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 651/2015.... → |
|---|








