Plângere contravenţională. Sentința nr. 1239/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1239/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 1239/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL_PENAL_CC
SENTINTA CIVILA Nr. 1239/2015
Ședința publică de la 23 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. V.
Grefier M. M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . P. REPREZENTANT LEGAL și pe intimata C.N.A.D.N.R SA P. REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petenta lipsă avocat F. M., lipsă fiind și reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 NCPC, constată că Judecătoria Sighișoara este competentă general și material potrivit art.31 din OG 2/2001 să soluționeze prezenta cauză.
Reprezentanta petentei solicită proba cu înscrisuri și audierea martorului (șoferul) care a condus, pentru a dovedi că societatea petentă nu a fost de rea credință și nu a circulat fără să dețină rovinietă, distanța parcursă de la sediul societății ramificație Albești - stația Petrom unde a cumpărat rovigneta și verificările efectuate chiar de către acesta, cu privire la achiziționarea rovignetei. După ce s-a constatat în trafic că vehiculul pe care îl conducea nu deținea rovignetă valabilă, șoferul a mai achiziționat o rovinietă. Precizează că nu se opune probelor solicitate de intimată.
Instanța, apreciind utilă cauzei admite proba cu înscrisuri formulate de către ambele părți, apreciază că proba testimonială este inutilă, motiv pentru care o respinge.
Reprezentanta petentei învederează că pe rolul acestei instanțe mai există o plângere contravențională întrucât, la fel ca și in această situație, tot această societate, după ce a achiziționat rovignetă i-a fost trecut greșit numărul de înmatriculare în loc de NYK a fost trecut NKY. Această situație perpetuă la această stație Petrom, motiv pentru care reprezentantul societății petente a și atras atenția special cu privire la greșelile care se fac pe rovinietele emise. Nu solicită acvirarea dosarului nr._ înregistrat la data de 1.09.2015, întrucât nu privește același autovehicul, ci autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în loc de_ . Face vorbire despre acest dosar deoarece această societate la aceeași stație Petrom și după ce a formulat plângerea contravențională a fost din nou in situația de a i se emite rovignetă cu numerele inversate. Precizează că nu mai are cereri de formulat și nici probe de administrat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța închide procedura probatorie și acordă cuvântul in fond.
Reprezentanta petentului, având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale, în principal să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției încheiat la data de 29.06.2015, ca fiind nelegal și netemeinic, exonerarea petentei de plata amenzii în valoare de 3000 lei. În subsidiar solicită transformarea amenzii aplicate prin procesul verbal în valoare de 3000 lei în sancțiunea avertisment., fără cheltuieli de judecată. Susține că așa cum a menționat și in considerentele plângerii contravenționale această societate a fost amendată contravențional cu suma de 3000 lei, reținându-se că în data de 27.06.2015, vehiculul proprietatea petentei circula pe drumurile publice fără să dețină rovinietă valabilă. Societatea petentă deține în proprietate mai multe vehicule toate cu nr. de înmatriculare MS, un anumit număr și literele NYK. Dimineața la ora 8:21, angajatul societății care conducea vehiculul a achiziționat rovinietă pentru o zi la stația Petrom din Sighișoara, aspect dovedit cu înscrisul aflat la dosar. Rovinietaa fost achitată cu cardul de cumpărare al autovehiculului care a achiziționat rovinieta. Fiind depistat în trafic șoferul deținea rovinietă, a prezentat-o operatorului intimatei, acesta a constatat greșeala care există, au fost făcute verificări și . că nu are posibilitatea să anuleze înregistrările efectuate constatând această neregulă cu privire la inversarea literelor, în loc de YK a fost indicat KY la sfârșitul numărului de înmatriculare. Șoferul a achiziționat o nouă rovinietă imediat după ce a fost depistat in trafic, însă nu pentru că nu ar fi deținut pentru vehiculul pe care-l conducea rovinietă. Ordinul 796/2010 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale din România menționează la art. 3 alin. 1 că tariful de utilizare se achită în avans pentru o perioadă de valabilitate 1 zi, 7 zile ș.a.m.d. Perioada de valabilitate alin. 2 al art. 3 menționează că se determină astfel: lit.a) 1 zi-ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitată, deși vehiculul avea rovinietă achitată la ora 8:21 putându-se vedea că a fost achitată cu cardul corespunzător vehiculului cu care circula în trafic, fiind atașat chiar lângă rovinieta cu numărul de înmatriculare greșit indicat în cuprinsul rovignetei. Imediat după ce a fost depistat in trafic a mai cumpărat o nouă rovinietă la solicitarea agentului care l-a identificat în trafic. Consideră că și dacă s-ar lua în considerare faptul că a achiziționat rovinietă ulterior, ulterior însemnând un interval de câteva minute, și pentru ziua în curs deținea rovinietă așa cum prevăd disp. Ordinului 76/2010, art.10 alin. 2 lit. a, motiv pentru care solicită admiterea plângerii contravenționale. În subsidiar transformarea amenzii in avertisment. Nu se poate reține reaua credință și circularea pe drumurile publice fără a deține rovinietă.
INSTANȚA
P. plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._, petentul . a solicitat în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R., în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 29.06.2015, exonerarea de plata amenzii în sumă de 3000 lei, iar, în subsidiar, transformarea amenzii în avertisment cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii petentul a susținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. 15_ încheiat de către C.- DRDP Cluj - ACI B. încheiat la data de 29.06.2015 în locul ACI B. de către agentul constatator M. C., în urma controlului efectuat la data de 27.06.2015, ora 18:18, a fost amendat contravențional cu suma de 3000 lei, reținându-se că "La data de 27.06.2015, ora 18:18, în amplasamentul ACI B., DN1, km 642+300 s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ /_, MTMA 21,64 t, nr. locuri 0, nr. axe 5, utilizat de N. Trans SRL a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Sighișoara -B. P.T.F, verificat cu aparatul PDA din dotare;", "faptele comise de N. TRANS SRL constituie contravenție potrivit OG 15/2002, art. 8 alin. l și se sancționează cu amendă potrivit OG 15/2002, art.8 alin.2."
Starea de fapt cuprinsă în procesul-verbal nu corespunde adevărului.
În ziua de 27.06.2015 vehiculul proprietatea petentului A2S3 1;2;3;4;5 cu nr. de înmatriculare_ (_ ), MTMA 21,64 t, nr. locuri 0, nr. axe 5, a plecat cu șoferul în cursă în străinătate.
În ziua de 27.06.2015 la ora 08:21 conducătorul vehiculului a cumpărat de la stația S.C. OMV Petrom MARKETING SRL din Sighișoara rovinietă pentru acest vehicul, însă nr. de înmatriculare pe DOVADĂ al vehiculului a fost scris greșit, în loc de_ a fost greșit_, însă pe chitanță a fost trecut corect_, valoarea fiind de 48,88 lei. Acest aspect nefiind observat de conducătorul vehiculului la momentul achiziționării rovinietei.
La ora 18:18, în ziua de 27.06.2015 vehiculul a fost depistat în trafic că a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Sighișoara - B..
Șoferul vehiculului fiind oprit în trafic de agentul constatator, a prezentat rovinietă cumpărată în data de 27.06.2015 la ora 08,21 valabilă pentru ziua în care s-a efectuat verificarea, tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost achitat, însă nr. vehiculului era greșit trecut pe dovada.
Șoferul vehiculului a fost sfătuit să achiziționeze o nouă rovinietă în care să fie indicat nr. de înmatriculare corect, cu toate că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ avea rovinietă valabilă pentru ziua de 27.06.2015.
La ora 18:26 șoferul vehiculului a mai achitat o nouă rovinietă.
Greșeala făcută la secția Petrom Sighișoara când a fost achiziționată prima rovinietă nu-i poate fi imputată nici șoferului vehiculului și nici petentului, greșeala fiind observată abia la momentul depistării vehiculului în trafic.
Nici solicitarea agentului constatator de a achiziționa o nouă rovinietă după ce a observat greșeala efectuată în cursul dimineții la achiziționarea rovinietei la Sighișoara nu a fost corectă. Pentru vehiculul_ au fost achitate două roviniete.
Nu deține în proprietate si nici nu a deținut vehicule cu nr. de înmatriculare_ .
La plângerea formulată petentul a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru, copia procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/29.05.2015, dovada de achitare a rovinietei din ziua de 27.06.2015, ora 6:20 și 18:26 (f.4-9).
P. întâmpinarea formulată (f.12-17)intimatul a solicitat respingerea plângerii pentru următoarele considerente:
La data de 27.06.2015 în urma unui control efectuat de către agentul constatator Mihut C. din cadrul DRDP Cluj -ACI B. s-a constatat că vehiculul de tip A253 cu nr. de înmatriculare_ /_ utilizat de . a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Sighișoara -B. PTF.
La data și ora controlului nu s-a prezentat agentului constatator nicio dovadă a achitării rovinietei.
La întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției au fost respectate cerințele impuse de art. 16 si art.19 din O.G. 2/2001.
Contravenienta, persoana juridica, in momentul constatării săvârșirii faptei contravenționale, nu a avut un reprezentant legal care sa aibă dreptul de a face obiecțiuni cu privire la modul de întocmire a procesului verbal. Conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant legal al societății, acesta fiind împuternicit doar pentru a efectua un transport. Deoarece contravenienta nu era de fata prin reprezentanții săi legali, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 19 alin. 3 O.G. 2/2001.
Conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant legal al societății iar in acel moment nu a existat o alta persoana autorizata sa facă obiecțiuni pentru a fi trecute la rubrica „alte mențiuni". Art. 19, alin. 3, in lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal in acest mod. Organul constatator a respectat dispozițiile art. 19 din O.G. 2/2001 justificând absenta semnăturii petentei prin faptul ca reprezentantul legal al unității nu a fost de fata, fapt care nu a putut fi confirmat de către martor, întrucât așa cum s-a menționat in procesul verbal, nu a fost de fata nici o persoana neutra care să îndeplinească calitatea de martor.
Dispozițiile art. 16 si 19 din O.G.2/2001 nu sunt edictate sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit deciziei nr. XXIl/2007 pronunțata de secțiile Unite ale ICCJ in recurs in interesul legii, decizie obligatorie pentru instanța, situațiile in care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de contravenție atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din O.G. nr.2/2001.
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției sa nu poată fi invocata decât daca s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
Procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de către intimata are forța probanta in cauza, acesta constatând lipsa de la bordul autovehiculului a documentelor prevăzute de lege.
Sancțiunea aplicata este proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa si de circumstanțele personale ale contravenientului.
Așadar sub aspectul laturii subiective, cât si sub aspectul laturii obiective, condițiile răspunderii administrative prevăzute de art .l din O.G. 2/2001 sunt întrunite in ceea ce o privește pe contestatoare.
La data si ora constatării contravenției petenta nu deținea nicio rovinieta valabila, aceasta fiind achitată după momentul efectuării controlului, respectiv la ora 18.25, in timp ce controlul a fost efectuat in data de 27.06.2015 la ora 18.18, iar in conformitate cu dispozițiile alin.8 indic. l al art. l ce a fost introdus de pct. ll al art. III din OUG 8/2015 :" Daca ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua in curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea tarifului de utilizare in baza de date a SIEGMCR si expira la ora 24.00 a ultimei zile a duratei pentru care acesta a fost achitat ", rezulta ca la data si ora controlului petenta nu deținea rovinieta valabila!
Verificarea deținerii rovinietei valabile s-a făcut cu ajutorul mijloacele tehnice aflate in dotarea agenților constatatori de la ACI Bors, respectiv PDA-ul ( terminal de interogare a bazei de date ). Conform art.9 alin. l din OG 15/2002 modificata, constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției, iar art. l alin. l lit. o (ce a fost introdusa de pct.3 al art.111 din OUG 8/2015) definește mijloacele tehnice ca fiind echipamente ce permit verificarea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pentru un anumit vehicul, acestea fiind: (i) terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR privind achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat;(ii) sisteme de camere video, care pot fi fixe sau mobile, cu rolul de a identifica, inregim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, in vedereainterogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare atarifelor pentru vehiculul verificat.
Din verificarea efectuata de către agentul constatator a rezultat faptul ca pentru vehiculul in cauza nu a fost achitata rovinieta in data de 27.06.2015 la ora 18.18 ( data si ora efectuării controlului), acesta a aplicat in mod corect prevederile legale.
Art.8 alin.5 al OG 15/2002, modificat de pct.29 al art. III din OUG 8/2015 prevede ca „ Amenzile contravenționale se pot aplica atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cat si in punctele de trecere a frontierei de stat, la ieșirea din România”.
Ordinul 769/2010, art.l alin.5 definește noțiunea de "durata de utilizare " respectiv "P. durata de utilizare se înțelege durata de parcurs si staționare."Chiar in situația in care vehiculul era staționat avea obligația de a deține rovinieta valabila.
În ceea ce privește susținerile că angajatul de la OMV PETROM MARKETING SRL Sighișoara de unde s-a achiziționat rovinieta a trecut greșit numărul de înmatriculare al vehiculului, petenta avea obligația de a verifica, la momentul achiziționării rovinietei, daca aceasta s-a eliberat corect.
Persoana care a solicitat eliberarea rovinietei avea obligația de a verifica corectitudinea datelor cuprinse in rovinieta. Art.5 alin. l din Ordinul 769/2010 prevede ca :" La achitarea tarifului de utilizare la punctele de lucru ale distribuitorilor aceștia vor elibera utilizatorului :a) documentul fiscal care atesta plata sumelor încasate;b) pentru fiecare vehicul in parte, un document care conține următoarele informații si care dovedește corespondenta acestora cu cele înregistrate in baza de date a SIEGMCR, iar alin.2 al art.5 din Ordinul 769/2010 prevede ca:" Documentul prevăzut la alin. l lit. b va fi eliberat prin intermediul SIEGMCR, in doua exemplare identice, si va fi înregistrat automat in baza de date a acestuia, dintre care: a) unul va fi stampilat de către distribuitor si va fi înmânat solicitantului; b) unul va fi semnat de către solicitant, semnătura prin care acesta va confirma ca datele înscrise in document sunt conforme cu cele solicitate, exemplar ce va rămâne la distribuitor.
Conform Ordinului 769/2010, persoana ce a solicitat eliberarea rovinietei avea obligația de a verifica datele menționate in cuprinsul acesteia si mai ales sa verifice corectitudinea numărului de înmatriculare, având in vedere faptul ca deținerea rovinietei se face in baza numărului de înmatriculare al vehiculului.
Petenta se face vinovata de comiterea faptei reținute in sarcina sa si in realitate, fapta reținuta este probata cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege - si cu prezumția de veridicitate - actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitenta - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrina cat si de practica judiciara, putând fi considerate a fi prezumții legale, in sensul pe care instanța europeana il da acestei noțiuni.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg ( CEDO ), in privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească in folosirea lor in materie penala, trebuie avut in vedere că una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie sa fie dată de constatarea personala sau cu ajutorul unui mijloc tehnic al faptei de către agent. În situația in care fapta este constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic ( in speța PDA) cum este si situația de fata, procesul-verbal, daca este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentei sarcina de a proba netemeinicia. Petenta nu a făcut dovada netemeiniciei acestuia.
Referitor la înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul ,intimatul a precizat că se opun înlocuirii. Instanța ,in baza art.34 alin. l din O.G.2/2001, poate sa hotărască asupra sancțiunii aplicate. Aceasta prerogative legala conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale, in funcție de criteriile stabilite de art.21 alin.3 din O.G.2/2001.Sancțiunea aplicata in concret contravenientului trebuie sa răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se in vedere, împrejurările in care s-a săvârșit fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsa si circumstanțele personale ale contravenientului. Art.5 alin.5 din O.G.2/2001 prevede ca sancțiunea aplicata trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei.
Conform art.7 din O.G.2/2001, sancțiunea avertismentului se aplica atunci când fapta este de o gravitate redusa si chiar daca actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres aceasta sancțiune.
Nu se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, deoarece petenta nu avea achiziționată rovinieta. Sancțiunea pecuniara, prin rolul sau coercitiv si preventiv, are menirea de a descuraja încălcarea acestor dispoziții legale de către utilizatorii rețelei de drumuri naționale. P. cuantumul ridicat al amenzilor prevăzute in aceasta materie, legiuitorul atrage atenția asupra gradului de pericol social abstract ridicat al acestei contravenții, înlocuirea cu avertismentul putând sa se facă numai in mod excepțional.
Agentul constatator care a aplicat amenda a avut in vedere, pentru contravenția constatata, limitele legale, iar amenda stabilita se găsește in limitele stabilite de art.8 alin.2 din O.G. 15/2002, respectiv Anexa 2, fiind chiar minimul reglementat pentru contravenția cu vehiculul utilizat de petenta. Trebuie avut in vedere ca sancțiunea este proporționala fata de fapta reținuta atâta vreme cât sancțiunea este minimul legal stabilit prin norma legala. Simpla fapta săvârșita in formele sancționate de O.G. 15/2002 este suficienta pentru a antrena răspunderea contravenționala nefiind necesara producerea unui rezultat concret sau a unei pagube. Daca s-ar admite un raționament contrar, s-ar ajunge la concluzia inadmisibila ca petenta in calitate de operator rutier nu ar mai fi obligata la plata tarifului atâta vreme cat sancțiunea neplății ar fi avertismentul, ceea ce este inadmisibil si cu încălcarea flagranta a finalității practice a legislației incidente in acest domeniu. Rolul reglementarilor din O.G. 15/2002 este de disciplinare, astfel ca respectarea de către operatorii rutieri a reglementarilor se impune cu atât mai mult, neputându-se crea excepții care nu fac decât sa lipsească de finalitate prevederile O.G.15/2002 in ansamblu.
In situația in care s-ar dispune înlocuirea amenzii cu avertismentul, nu ar conduce decât la încurajarea petentei ca si pe viitor sa procedeze in aceeași maniera, respectiv de a pune in circulație pe drumurile naționale vehicule fără a deține rovinieta valabila cu intenția de a achiziționa una numai in situația depistării de către organele in drept.
Sancționarea petentei cu amenda corespunde gradului de pericol social al faptei comise întrucât deținerea unui vehicul in proprietate implica si respectarea obligațiilor impuse imperativ de dispozițiile legale incidente in cauza ( achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale). Petenta este o societate care are ca obiect de activitate transport, avea obligația achiziționării unei roviniete pentru toata perioada cat acest vehicul se afla pe un drum național sau . control pentru trecerea frontierei de stat, la ieșirea din tara.
Petenta a mai fost sancționată de 10 ori tot pentru încălcarea prevederilor O.G.15/2002.
Din probele aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
P. procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/29.05.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 27.06.2015, ora 18:18, în amplasamentul ACI B., DN 1km 642+300, s-a constatat că vehiculul A2S3 1;2;3;4;5 cu numărul de înmatriculare_ /_ ,MTMA 21,64 t, nr. locuri 0, nr. anexe 5, pe care îl utilizează a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Sighișoara - B. P.T.F., verificat cu aparatul PDA din dotare.
Examinând procesul verbal contestat, sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține din înscrisurile aflate la dosar că la data de 27.06.2015, ora 8:21 conducătorul autovehiculului a cumpărat de la stația . SRL din Sighișoara rovinieta, dar numărul de înmatriculare al autovehiculului a fost greșit pe dovadă, și anume_, corect fiind_ .
Aspectul nu a fost observat, autovehiculul fiind pus în circulație pe drumurile publice cu această rovinietă.
În aceeași zi, la ora 18:26 șoferul autovehiculului a achitat nouă rovinietă.
Petentul a acționat culpabil având obligația să verifice valabilitatea rovinietei și acuratețea informaților consemnate în aceasta, astfel că fapta săvârșită constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OUG 15/2002. În acest sens instanța are în vedere disp. art. 8 alin. 1 din Ordinul 611/2015 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din România-S.A a tarifului de utilizare și a tarifului de trecere: „La achitarea tarifului de trecere și emiterea peajului la punctele de lucru ale distribuitorilor prin intermediul dispozitivelor mobile prevăzute la art. 1 alin (6) lit. a) sau prin aplicațiile prevăzute la art. 1 alin (6) lit. b) aceștia vor elibera solicitantului:a) documentul fiscal care atestă plata sumelor încasare; b) documentul care conține informațiile care sunt înregistrate în baza de date a SIEGMAR”. alin. 3 al aceluiași articol prevede:”Documentul prevăzut la alin (1) lit. b) va fi eliberat în două exemplare din care:a) primul exemplar document copie, va fi semnat de către solicitant, semnătură prin care acesta va certifica conformitatea datelor înscrise în document cu cele solicitate și care vor fi înscrise în baza de date a SIEGMAR, exemplar ce va rămâne la distribuitor; b) al doilea exemplar denumit copie client, exemplar care atestă emiterea peajului și înscrierea datelor în baza de date a SIEGMAR, va fi ștampilat de către distribuitor și va fi înmânat solicitantului”.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța reține că fapta petentului este de gravitate redusă, acesta acționând cu bună credință, având în vedere achiziționarea rovinietei, iar lipsa depunerii diligențelor necesare verificării informațiilor din document aduce o atingere minimă a valorilor sociale ocrotite de OG 15/2002.
Art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ lui trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Potrivit art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, în cazul faptelor cu gravitate redusă, sancțiunea aplicabilă este avertismentul care se poate dispune chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța va admite plângerea și, în consecință va modifica procesul verbal constatare a contravenției . nr._/29.06.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 3000 lei cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul . cu sediul în Albești, ., jud. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ M. în parte și, în consecință:
Modifică procesul verbal constatare a contravenției . nr._/29.06.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 3000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighișoara
Pronunțată azi, 23.10.2015, în ședință publică.
Președinte,
D. V.
Grefier,
M. M. D.
Red. D.V. tehnored. MDM
6 exempl/23.11.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1251/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1263/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA → |
|---|








