Pretenţii. Încheierea nr. 459/2016. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 459/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 459/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S L A T I N A

C I V I L

Dosar civil nr._

ÎNCHEIERE NR.459

Ședința din Camera de Consiliu din data de 19.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. L.

GREFIER: D. D.

Pe rol se află verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul I. M., cu domiciliul în ..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a lipsit reclamantul, cauza soluționându-se fără citarea părților, conform art. 200 C.p.c.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că în termen de 10 zile de la comunicarea lipsurilor constatate in cererea de chemare in judecata, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația instituită, transmisă prin comunicarea din data de 22.12.2015.

Instanța reține spre verificare cererea formulată de reclamant.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.12.2015, sub nr._, reclamantul I. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei, reprezentând daune, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea formulată de reclamant a fost depusă în două exemplare și nu a fost însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluția președintelui de complet din 21.12.2015, examinând cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, formulată de reclamantul I. M., instanța a constatat ca aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 -197 din Codul de procedura civila republicat.

In conformitate cu art.200 alin. 3 C.p.c., i s-au comunicat în scris reclamantului lipsurile cererii de chemare in judecata, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 4 C.p.c., trebuie sa facă, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, completările necesare, în sensul următor: să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 89 lei.

Judecătoria Slatina a comunicat reclamantului să-și îndeplinească această obligație în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, termen care s-a împlinit la data de 12.01.2016 (față de data consemnată în dovada de înmânare a comunicării/adresă, restituită la dosar, fila nr.16).

Conform dispozițiilor normative privind regularizarea cererii de chemare în judecată:

Art. 197 C.P.C. – „În cazul în care cererea este supusa timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in condițiile legii.”

Art. 200 C.P.C. „ (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197.

(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii."

În temeiul dispozițiilor normative indicate mai sus, constatând că nu s-a depus la dosar de către reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 89 lei, până la împlinirea termenului de 10 zile (termen care s-a împlinit la data de 12.01.2016, inclusiv,) în temeiul art. 200 alin. (4) C.p.c. raportat la art. 197 C.p.c., Judecătoria urmează să dispună anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul I. M., cu domiciliul în ..

Cu drept de cerere de reexaminare la Judecătoria Slatina în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2016.

P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,

A.-M. L. D. D.

Red. A.M.L.

Tehnored D.D.

Nr. ex./data: 3/21.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 459/2016. Judecătoria SLATINA