Obligaţie de a face. Sentința nr. 684/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 684/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 684/2015
Dosar nr._ obligație de a face
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
Sentința civilă nr. 684
Ședința publică din 10.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. A.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea litigiului civil privind pe reclamantul C. C. și pârâta U. A. Teritorială STREHAIA, reprezentată prin primar B. Sîmion, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și c.j. B. M. pentru pârâtă.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța solicită reclamantului să precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată: răspundere civilă sau răspundere administrativă.
Reclamantul precizează că solicită ca pârâta să-și îndeplinească obligațiile ce îi revin în temeiul legii 215/2001 privind administratia publică locală. A formulat cerere pentru modernizarea străzii Libertății, a fost admisă de Consiliul Local Strehaia, dar nu s-au făcut demersuri pentru executarea hotărârii de consiliu.
Instanța invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Strehaia și acordă cuvântul părților.
Reclamantul solicită admiterea excepției și declinarea cauzei la Tribunalul Mehedinti.
C.j. B. M. pentru parata solicită declinarea cauzei la Tribunalul Mehedinti-Sectia C. A. și Fiscal.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, reclamantul C. C. a solicitat instanței obligarea pârâtei U. A. Teritorială STREHAIA, reprezentată prin primar B. Sîmion, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să modernizeze . DN6-domiciliu C. C., ce are o lungime de aproximativ 400 m, așa cum a solicitat pârâtei prin cererea depusă și înregistrată sub nr. 2903/17.02.2015.
În motivare, a susținut că prin cererea nr. 2903/17.02.2015 a solicitat pârâtei să delimiteze și să borneze . și să întretină canalele de scurgere a apelor pluviale, să identifice și să ia măsuri împotriva cetățenilor, care dețin terenuri adiacente și depozitează gunoaie de-al lungul străzii, ce împiedică scurgerea apei, să asfalteze . sursă de finanțare taxele și impozitele colectate de la cetățeni.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 05.05.2015 pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. A susținut că a analizat solicitarea reclamantului și a luat măsuri pentru rezolvare. În ce privește delimitarea și bornarea străzii, solicită ca reclamantul să menționeze în ce fel este afectat în dreptul său de proprietate.
În ședința publică din 10.06.2015 instanța a solicitat reclamantului să precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată: răspundere civilă sau răspundere administrativă.
Reclamantul a precizat că solicită ca pârâta să-și îndeplinească obligațiile ce îi revin în temeiul legii 215/2001 privind administratia publică locală. A formulat cerere pentru modernizarea străzii Libertății, a fost admisă de Consiliul Local Strehaia, dar nu s-au făcut demersuri pentru executarea hotărârii de consiliu.
Instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Strehaia.
Analizând cererea de chemare în judecată din prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
În prezenta cauză reclamanta C. C. a solicitat instanței obligarea pârâtei să modernizeze . DN6-domiciliu C. C.. A motivat că prin cererea nr. 2903/17.02.2015 a solicitat pârâtei să delimiteze și să borneze . și să întretină canalele de scurgere a apelor pluviale, să identifice și să ia măsuri împotriva cetățenilor, care dețin terenuri adiacente și depozitează gunoaie de-al lungul străzii, ce împiedică scurgerea apei, să asfalteze .-a soluționat cererea.
Instanța apreciază că reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale prin activitatea administrativă a unei autorități publice locale.
În drept, potrivit art. 1 al. 1 din legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Conform art. 2 al. 2, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Art. 10 al. 1 din legea 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,
Pentru aceste considerente de fapt și de drept instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Strehaia și a declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului M.-Secția C. A. și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Strehaia invocată din oficiu.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamantul C. C., cu domiciliul în Strehaia, ., jud. Mehedinti, CNP -_ și pârâta U. A. Teritorială STREHAIA, reprezentată prin primar B. Sîmion, cu sediul în Strehaia, ., în favoarea Tribunalului M.- Secția C. A. și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015, la sediul Judecătoriei Strehaia.
Președinte, Grefier,
F. A. D. M.
Red. FA
Teh SA.
4ex/15. 06.2015
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA
JUDETUL MEHEDINTI
Sediul – Strehaia, .
Tel/Fax – 0252 /_
Operator date cu caracter personal 4338
Dosar nr._
C A T R E,
TRIBUNALUL M. - Secția C. A. și Fiscal
Înaintăm alăturat dosarul nr._ privind reclamantul C. C. și pârâta UAT STREHAIA, întrucât prin sentința civilă nr. 684/10.06.2015 s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinti – Secția C. A. și Fiscal.
Dosarul conține ......file.
P., Grefier,
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA
JUDETUL MEHEDINTI
Sediul – Strehaia, .
Tel/Fax – 0252 /_
Operator date cu caracter personal 4338
Dosar nr._
C A T R E,
TRIBUNALUL M. - Secția C. A. și Fiscal
Înaintăm alăturat dosarul nr._ privind reclamantul C. C. și pârâta UAT STREHAIA, întrucât prin sentința civilă nr. 684/10.06.2015 s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinti – Secția C. A. și Fiscal.
Dosarul conține ......file.
P., Grefier
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 241/2015.... → |
|---|








