Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5622/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 5622/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 5622/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5622

Ședința camerei de consiliu din 26 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. G.

Grefier: O. D.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta .. – prin C.I.I. B. L., în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta încheiere și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 26.11.2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. formularul de cerere completat conform art. 1028 al. 1 din Legea nr. 134/2010, adresat acestei instanțe și înregistrat sub nr._ din 19.06.2015, reclamanta .. – prin C.I.I. B. L. a chemat în judecată pe pârâta .. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 772,83 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 772,83 lei de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării debitului. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale, respectiv furnizare și cumpărare mărfuri.

Mai arată că s-au emis facturile nr._/15.06.2015 și nr._/20.04.2015 concomitent cu livrarea mărfurilor precizate în facturi. Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată deși a fost somată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1028 C.proc.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 6- 20).

Acțiunea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 115 din Legea 85/2014.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 30.06.2015 prin care a menționat că facturile_/15.06.2015 și nr._/20.04.2015 au fost plătite cu chitanțele nr._/8.05.2012 în cuantum de 1042,22 lei și nr._/23.06.2012 în cuantum de 1153,65 lei.

În data de 02.11.2015 pârâta .., a depus la dosar prin serviciul registratură OP nr. 1/23.09.2015 în cuantum de 772,82 lei cu care a făcut dovada achitării debitului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza unor relații comerciale simplificate, reclamanta a livrat marfă în valoare de 772,83 lei, conform facturilor fiscale nr._/15.06.2015 ;i nr. 18.069/20.04.2015 facturi ce au fost acceptate la plată de către pârâtă (filele 5-6).

Potrivit art. 1270 din Codul civil din 2011, aplicabil în prezenta cauză prin prisma dispozițiilor art. 6 din același act normativ, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar, potrivit dispozițiilor art. 1350 raportate la dispozițiile art. 1516 din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. Potrivit dispozițiilor art. 1527 din Codul civil, în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă.

De asemenea, în temeiul dispoziției art. 249 din Codul de procedură civilă, instanța reține că reclamantei îi revine obligația de a dovedi existența unui raport juridic între părți, pentru a putea interveni răspunderea contractuală a pârâtei. Astfel, în materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea obligațiilor contractuale asumate, ori de câte ori creditorul va face dovada îndeplinirii obligației sale, iar debitorul nu va face proba executării obligațiilor asumate prin contract.

În prezenta cauză, instanța reține că raportul juridic dintre părți are la bază facturile fiscale enunțate mai sus însușite de către pârâtă prin semnătură și ștampilă. P. urmare, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței obligației asumate de către pârâtă.

De asemenea, instanța reține că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat suma de 772,83 lei, astfel cum rezultă din coroborarea ordinului de plată depus la fila 68 din dosar dar și din cererea precizatoare formulată de reclamantă. Instanța reține că prin plata efectuată, pârâta a recunoscut debitul datorat reclamantei și solicitat de aceasta prin cererea de chemare în judecată.

În aceste condiții, capătul de cerere privind obligarea la plata debitului principal, de 772,83 lei, va fi respins ca rămas fără obiect.

Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea debitoarei la plata dobânzii legale aferente debitului în cuantum de 772,83 lei, calculată de la data de scadenței fiecărei facturi fiscale instanța, ținând cont de natura litigiului de față, de obiectul obligației asumate de către pârâtă, precum și de dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. d) din Codul civil, potrivit cărora pârâta este de drept în întârziere, constată întemeiat acest capăt de cerere al reclamantei.

Față de considerentele expuse, instanța urmează a admite, în parte, acțiunea, având ca obiect „cerere de valoare redusă” și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului în cuantum de 772,83 lei calculată de la data scadenței fiecărei facturi fiscale, până la data plății efective, respectiv 23.09.2015.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 și 454 din Codul de procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12,5 lei reprezentând contravaloare taxe poștale efectuate de reclamantă în vederea achitării debitului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, cererea având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta .. – prin C.I.I. B. L., cu sediul ales în B., .. 5, județul B., CUI_, J_, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în .. 390A, județul Suceava, CUI_, J23/613/94.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 772,83 lei, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 772,83 lei de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 12,5 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.

Președinte, Grefier,

Red. D.E.G.

Tehnored. O.D./4 ex/26.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5622/2015. Judecătoria SUCEAVA