Obligaţie de a face. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 30/2015
Dosar nr._ - obligație de a face –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 30
Ședința publică din 06.01.2015
Președinte: L. C. Ș.
Grefier: B. C.
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „ obligație de a face” formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul T. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă d-na G. V., legitimată cu C.I. . nr._, CNP:_, în calitate de mandatar al reclamantei asistată de avocat B. Aristeia, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat B. Aristeia, pentru reclamantă, depune la dosar, în copie, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1682 din 05.12.2014 de B.I.N.P. A. M. din Suceava și declarația autentificată sub nr. 1683 din data de 05.12.2014 de B.I.N.P. A. M. din Suceava prin care reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, iar pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea reclamantei la judecată. Solicită instanței a lua act că reclamanta a renunțat la judecarea prezentei cauze, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 07.08.2014, reclamanta H. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la ridicarea gardurilor ce împrejmuiesc suprafața de 590 m.p. teren proprietatea reclamantei la drum și respectiv mutarea gardurilor de pe celelalte laturi pe aliniamentul a.b.c.d. stabilit prin expertiză conform sentinței civile nr. 1779/10.04.2012 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr._ și procesului verbal de executare din 03.12.2012 întocmit de B.E.J. M. E. ( dosar de executare nr. 700/2012). De asemenea, a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 1528 Cod civil, în ipoteza în care pârâtul nu-și execută obligația de a face să fie autorizată reclamanta ca pe cheltuiala pârâtului să execute lucrările ce se impun pentru ridicarea gardului de la drum și mutarea gardurilor de pe celelalte laturi, pentru a putea fi executată obligația și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza sentinței civile nr. 204/20.01.2010 a Judecătoriei Suceava având ca obiect partaj judiciar a devenit proprietara suprafeței de 590 m.p. teren situat în intravilanul comunei Ipotești, jud. Suceava, suprafață delimitată în Anexa 1 a raportului de expertiză ing. L. L. de punctele A,B,C,6,7,8,A.
Întrucât terenul în litigiu era ocupat de pârât a promovat o acțiune în revendicare, acțiune care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1799/10.04.2012 a Judecătoriei Suceava, terenul fiind delimitat în conturul a,b,c,d,e- în planul de situație Anexa 2- expert C. D..
A mai arătat reclamanta că a procedat la punerea în executare a hotărârii de revendicare, iar prin procesul verbal din 03.12.2012 al B.E.J. M. E., în prezența unui expert topo, s-a procedat la identificarea și înțărușarea terenului de 590 m.p. conform titlurilor executorii și planurilor de situație.
Reclamanta a susținut de asemenea, că deși pârâtul s-a declarat de acord cu executarea, nu și-a ridicat gradul de la drum care să-i poată permite accesul la terenul său, iar limitele terenului prin mutarea gardurilor pe celelalte laturi au fost stabilite „ după bunul plac”, scoțând țărușii puși cu ocazia executării.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea acțiunii.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1528 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f.8-33).
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 40 lei (f.36).
Pârâtul T. I. a depus la dosar întâmpinare (f.40, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
P. declarația autentificată sub nr. 1683/05.12.2014 de B.I.N.P. A. M., reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei acțiuni, iar pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea reclamantei la judecată (f.60).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cere scrisă.
Având în vedere dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantului la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei H. M., CNP:_, domiciliată în ., ., prin mandatar G. V., domiciliată în ., jud. Suceava, la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul T. I., domiciliat în ., jud. Suceava, CNP:_.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.01.2015.
Președinte,Grefier,
Red.L.C.Ș.
Tehn.B.C.
4ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5622/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








