Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4300/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4300/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 4300/2015

Dosar nr._ - ordonanță președințială -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4300

Ședința publică din 18 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: T. R.

Grefier: S. O. - M.

La ordine se află judecarea acțiunii civile având ca obiect „ordonanță președințială”, formulată de către reclamanta S. P. L., în contradictoriu cu pârâții O. N. C. și A. T. de pe lângă Primăria Ilișești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 1), se prezintă avocat J. A., pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și împuternicirea avocațială a avocatului J. A. pentru reclamantă.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și acordă cuvântul pe excepție.

Avocat J. A. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu. Precizează că are cunoștință despre domiciliul pârâtului în localitatea Rădăuți, însă acesta este de negăsit; se cunoaște că pârâtul a fost condamnat în Italia, reclamanta deținând unele informații cum ca acesta s-ar afla în Germania și considerând că nu are vreo șansa de a-l găsi.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2015 sub nr._, reclamanta S. P. L. a chemat în judecată pe pârâții O. N. C. și A. T. de pe lângă Primăria Ilișești, solicitând pe calea ordonanței președințiale suplinirea consimțământului prim-pârâtului de către instanța de tutelă, în vederea eliberării pașaportului electronic pentru minorul S. C. L. și în vederea călătoriei minorului în străinătate, însoțit de mamă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2007 a avut o relație de concubinaj cu pârâtul O. N. C., în urma căreia a rezultat minorul S. C. L..

Reclamanta a arătat că, încă din perioada sarcinii, prim pârâtul era violent cu aceasta, neoferindu-i vreun sprijin moral sau financiar. Reclamanta a precizat că, după nașterea minorului, împreună cu acesta a plecat în Italia, unde lucrează cu contract de muncă ca menajeră, iar minorul este înscris la școală, beneficiind de toată susținerea morală și materială a mamei, a bunicii materne și a familiei unde lucrează mama.

Reclamanta a susținut că, printr-o hotărâre judecătorească emisă de către statul italian, pârâtul a fost decăzut din drepturile părintești cu privire la minorul în cauză și obligat la plata unei pensii de întreținere. De asemenea, reclamanta a precizat că prim-pârâtul a fost condamnat în anul 2010 de către Tribunalul de minori din Torino pentru infracțiunea de exploatare a prostituției și violență domestică pe timpul sarcinii asupra reclamantei.

Totodată, reclamanta a arătat că nu are cunoștință de locul unde se află prim-pârâtul în prezent, acesta neluând legătura cu ea în ultimii ani, fapt care denotă dezinteresul total al tatălui față de minor. Mai mult decât atât, reclamanta a precizat că a promovat o acțiune în justiție în vederea stabilirii domiciliului minorului la locuința mamei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 996 - 999 din Codul de procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Legal citată, pârâta A. T. de pe lângă Primăria Ilișești nu a depus întâmpinare. Pârâtul O. N. C. nu a depus întâmpinare.

La prezentul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit dispozițiilor art. 997 Cod procedură civilă cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Totodată, conform dispozițiilor art. 107 Cod procedură civilă (1) cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În fapt, prin prezenta cerere reclamanta solicită suplinirea consimțământului pârâtului O. N. C. în vederea eliberării pașaportului electronic pentru minorul S. C. L. și pentru ca minorul să poată călători în străinătate, însoțit de mamă.

Față de natura prezentei cereri, fiind o cerere în materie de persoane, instanța reține că în cauză competența de soluționare este una absolută și aparține față de dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă judecătoriei de la domiciliul pârâtului O. N. C., respectiv Judecătoriei Rădăuți. Raportat la susținerea reclamantei, prin apărător, în sensul că în Horodnicul de Sus pârâtul a avut ultimul domiciliu cunoscut, dar în prezent pârâtul este plecat în străinătate nu îi mai cunoaște domiciliul, instanța apreciază că atâta timp cât reclamanta a indicat că domiciliul cunoscut al pârâtului este în Horodnicul de Sus Judecătoria Rădăuți este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În subsidiar, instanța arată că potrivit dispozițiilor art. 114 alin. 1 din codul de procedură civilă (1) dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În cazul de față instanța apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. 1 din Codul de procedură civilă având în vedere faptul că cererea formulată de reclamantă nu face parte dintre cererile menționate în titlul III „Ocrotirea persoanei fizice” din Cartea I „Despre persoane” a Noului cod civil (art. 104-186 NCC) și nici dintre cererile privind ocrotirea copilul prevăzute prin legi speciale. Mai mult, instanța constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că domiciliul sau reședința minorului S. C. L. nu se află în raza de competență a Judecătoriei Suceava în condițiile în care se arată în cerere că minorul trăiește și este înscris la școală în Italia.

Astfel, pentru a determina unde se află domiciliul minorului S. C. L. instanța a avut în vedere noțiunea de domiciliu, în sens procesual, astfe cum este definită aceasta de legislația română. În aceste sens, instanța reține că prin decizia nr. 210/2014 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr._/300/2013 s-a arătat că noțiunea de domiciliu, în sens procesual, trebuie interpretată întru-un sens larg, respectiv domiciliul reprezintă „adresa unde pârâtul locuiește efectiv”. În același sens, pentru definirea noțiunii de reședință obișnuită se are în vedere că potrivit art. 2570 alin. 1 din Noul Cod civil reședința obișnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana își are locuința principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare. D. fiind că în cerere se arată că minorul S. C. L. trăiește și este înscris la școală în Italia în mod evident acesta nu are domiciliu și nici reședința, în sens procesual, în . mențiunilor din cerere ar fi domiciliul din acte al minorului.

Față de cele arătate, instanța reține că domiciliul sau reședința minorului S. C. L. nu se află în . de competență a Judecătoriei Suceava, ci se află în Italia.

Raportat la toate cele arătate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu și va declina competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționarea a cauzei având ca obiect „ordonanță președințială”, formulată de către reclamanta S. P. L., CNP_, domiciliată în ., județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul O. N. C., CNP_, cu domiciliul în localitatea Horodnicul de Sus, nr. 567, județul Suceava și pârâta A. T. de pe lângă Primăria Ilișești, județul Suceava, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUDECĂTORIA SUCEAVA

JUDEȚUL SUCEAVA

mun. Suceava, . nr. 62,

cod poștal_ Telefon: 0230-_,Fax . 0230-_

Cod operator date cu caracter personal 2956

Dosar NR._ din 22.09.2015

C ă t r e

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI

Vă înaintăm spre competentă soluționare dosarul acestei instanțe, înregistrat sub nr. _ având ca obiect ordonanță președințială, formulată de către reclamanta S. P. L. în contradictoriu cu pârâții O. N. C. și A. T. DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ILIȘEȘTI dat fiind că prin sentința civilă nr. 4300/18.09.2015 s-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Dosarul numerotat și sigilat conține file.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4300/2015. Judecătoria SUCEAVA