Plângere contravenţională. Sentința nr. 285/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 285/2015
Dosar nr._ - pl. contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 285
Ședința publică din 20 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. G.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta . Șcheia împotriva procesului verbal de contravenție ./2010 nr._ încheiat la data de 21.08.2014 de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă avocat T. A., pentru petentă, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe durata estimativă a procesului.
Avocat T. A., pentru petentă, precizează că procesul poate fi soluționat la un termen de judecată.
În conformitate cu disp. art. 238 Cod procedură civilă, instanța apreciază durata estimativă a procesului la un termen.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Avocat T. A., pentru petentă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În conformitate cu disp. art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat T. A., pentru petentă, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție contestat, fără cheltuieli de judecată. Precizează că fapta reținută în procesul verbal contestat nu există, plata fiind efectuată de reprezentantul societății, urmând ca societatea să-și achite obligațiile față de acesta.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 05.09.2014, petenta . Șcheia a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ./2010 nr._ încheiat la data de 21.08.2014 de Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca fiind nelegal și netemeinic, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta a arătat că societatea a efectuat o aprovizionare cu marfă de la furnizorul . în valoare totală de 305.310,18 lei, conform facturilor nr._ din 15.03.2014 și_ din 13.03.2014 și, urmare a acestui fapt, s-a înregistrat în contabilitate obligația de plată către furnizor a acestei sume, plata fiind efectuată de către administratorul firmei, ca persoană fizică.
A menționat petenta că, în urma inspecției fiscale efectuate de către agenții constatatori din cadrul ANAF – Direcția regională a Finanțelor Publice Iași – AJFP Suceava la data de 21.08.2014, ora 15,00, a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2010 nr._, petenta fiind sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru că nu ar fi respectat prevederile legale în ceea ce privește regimul plăților în numerar, arătându-se că în zilele de 12.03.2014, 13.03.2014, 14.03.2014, 17.03.2014, 18.03.2014 și 20.03.2014 s-a depășit plafonul de casă de 5000 lei, achitându-se furnizorului . sumele de 50.000 lei, 45.000 lei, 65.000 lei, 60.000 lei, 26.000 lei și respectiv 60.000 lei, conform chitanțelor aferente, fapta constituind contravenție, conform art. 5 al.2 lit.c și al.4 din O.G. 15/1996 modificată de O.G. 94/2004.
Petenta a susținut că fapta reținută în procesul verbal de contravenție nu există.
A susținut petenta că descrierea faptei reținute drept contravenție nu corespunde realității deoarece . nu a primit bani în numerar de la ., ci, așa cum rezultă din chitanțele anexate, cel care a efectuat plățile a fost administratorul societății petente – Vavjin Alexandrovici – în nume propriu, din fonduri personale, nu din disponibilul bănesc al societății, aceste plăți fiind efectuate cu titlu de creditare a societății ., astfel că operațiunile pentru care a fost sancționată petenta s-au efectuat întreo persoană fizică și o persoană juridică, fapt care nu este interzis de O.G. 15/1996.
Totodată, petenta a arătat că, în mod greșit s-a reținut în procesul verbal contestat că s-a depășit plafonul de casă de 5000 lei, atâta timp cât acest plafon este impus doar pentru operațiuni efectuate între persoane juridice.
De asemenea, petenta a precizat că dintr-o eroare, în contabilitate au fost trecute sumele cu titlu de avans achitat pentru procurarea mărfii, deși în realitate era vorba de o restituire de împrumut, însă, o asemenea eroare nu justifică tragerea la răspundere contravențională a petentei în baza art. 5 din O.G. nr. 15/1996.
Petenta a menționat că, potrivit procesului verbald e corecție a unor erori din contabilitate, la data de 31.03.2014 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 72/2014, în urma căruia obligațiile de plată ale . către . s-au compensat, iar obligația de plată către persoana fizică Alexandrovici Vavjin s-a stins.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 16 al.1 și art. 31 al.1 din O.G. 2/2001, art. 5 al.2 lit.c și al.4din O.G. nr. 15/1996 și art. 223 Cod procedură fiscală.
În dovedire, petenta a depus la dosar înscrisuri (f.8-17).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.7).
La data de 06.12.2014, intimata Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a depus întâmpinare la dosar (f.13), prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
Referitor la apărările petentei potrivit cărora sumele menționate în chitanțele emise de . au fost achitate de administratorul societății din fonduri personale, intimata a arătat că acestea nu pot fi reținute, având în vedere faptul că, așa cum se menționează în cuprinsul procesului verbal contestat, aceste sume au fost ridicate de administrator din casieria societății la datele la care s-au făcut plățile.
Cu privire la procesul verbal de corectare a unor erori din contabilitate, intimata a solicitat să se pună în vedere petentei să depună la dosar procesul verbal de care a făcut vorbire.
La data de 21.11.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare (f.31) prin care a arătat că susținerile intimatei sunt neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._ din data de 21.08.2014 întocmit de către intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, petenta . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, constatându-se că societatea nu a respectat prevederile legale în ceea ce privește regimul plăților in numerar în zilele de 12.03, 12.03, 14.03, 17.03, 18.03 si 20.03 ale anului 2014, s-a depășit plafonul de casă de 5000 lei, faptă prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 2 lit. c), art. 5 al. 4 din OG nr. 94/2004 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 lit. c din același act normativ.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.08.2014 a fost semnat de către petentă.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2010 nr._ din data de 21.08.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 5000 lei, aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul normelor de contabilitate, nu este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act administrativ, se impune cu forță superioară.
Potrivit art. 5 din OG nr. 94/2004, pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepție de la prevederile alineatului precedent, persoanele juridice pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri: a) plata salariilor și a altor drepturi de personal; b) alte operațiuni de plăți ale persoanelor juridice cu persoane fizice; c) plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de_ lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei.
De la prevederile art. 5 alin. 2 lit. c) sunt exceptate următoarele operațiuni: depunerile în conturile persoanelor juridice, deschise la societățile comerciale bancare, care pot fi făcute și de alte persoane juridice, neplafonat; cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevăzute, efectuate în acest sens; cheltuielile de protocol ocazionate de organizarea de conferințe, de simpozioane și de alte asemenea acțiuni, în condițiile baremurilor stabilite de normele legale în vigoare.
La acordarea avansurilor spre decontare, în scopul efectuării de plăți către persoane juridice, se vor respecta cerințele prevăzute la alin. 2 lit. c).
Este interzisă acordarea unor facilități de preț clienților, persoane juridice, care efectuează plata în numerar.
În fapt, societatea petentă a efectuat o aprovizionare cu marfă de la furnizorul . în valoare totală de 305.310,18 lei, conform facturilor nr._ din 15.03.2014 și_ din 13.03.2014.
Conform chitanțelor depuse la filele 9-11 dosar, administratorul societății Alexandrovici Vavjin a achitat societății LIVEDY SRL la datele 12.03, 13.03, 14.03, 17.03, 18.03 si 20.03 ale anului 2014, sumele de 50.000 lei, 45.000 lei, 65.000 lei, 60.000 lei, 26.000 lei, 60.000 lei cu titlu de „creditare-împrumut societate” (total=306.000 lei).
Petenta a recunoscut faptul că, în luna martie 2014, suma de_ lei a fost înregistrată in contabilitatea societății petente cu titlu de avans marfă, aspect ce rezultă si din procesul verbal de corecție din 26.04.2014 (f.33).
Față de susținerile petentei în sensul că plata a fost efectuată de o persoană fizică (administrator), instanța reține că aceasta nu a făcut dovada că administratorul societății a achitat sumele reprezentând împrumut societate, conform chitanțelor, din fondurile personale. Acest lucru putea fi demonstrat cu acte contabile, extrase de cont din care să rezulte faptul că sumele nu au fost ridicate de către administrator din casieria societății.
Mai mult, deși petenta face mențiune despre existența unui contract de cesiune de creanță (nr. 72/2014), totuși acesta nu face dovada existenței acestuia, nefiind depus la dosar. Așadar, în ceea ce privește procesul verbal de corecție din 26.04.2014, instanța reține că acesta nu este in măsură a înlătura prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, atâta timp cât acesta nu este susținut de înscrisurile menționate de petentă în cuprinsul acestuia (contract cesiune, note contabile).
Având în vedere că din probele administrate rezultă că petenta, în zilele de 12.03, 13.03, 14.03, 17.03, 18.03 si 20.03 ale anului 2014, a depășit plafonul de casă de 5000 lei și având în vedere și faptul că în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că forța probantă a procesului verbal ./2009 nr._ din 21.08.2014 nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar pe de altă parte pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța apreciază că sancțiunea amenzii este corect individualizată raportat la circumstanțele cauzei, ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele contravenientei și față de consecințele pe care le au faptele privind încălcarea normelor privind evitarea evaziunii fiscale, ținând cont și de faptul că petenta nu a recunoscut săvârșirea faptei în fața instanței.
Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petentul . împotriva procesului-verbal de contravenție ./2010 nr._ din 21.08.2014 emis de către intimatul ANAF-Direcția G. a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Iași, ..26, jud. Iași, ca neîntemeiată.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul . (CUI_, J_ ), cu sediul în com. Șcheia, ., jud. Suceava, cu sediul ales la „Vargan și Vargan”- Societate Civilă de Avocați, cu sediul în mun. Suceava, ..26A, .-5, jud. Suceava. împotriva procesului-verbal de contravenție ./2010 nr._ din 21.08.2014 emis de către intimatul ANAF- Direcția G. a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Iași, ..26, jud. Iași, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
Președinte, Grefier,
RED. C.A./Tehn. I.G./5 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria SUCEAVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 287/2015.... → |
|---|








