Pensie întreţinere. Sentința nr. 3781/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3781/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 3781/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR nr._
Sentința civilă nr. 3781/2015
Ședința publică din data de 29 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. G.
GREFIER C. Elianne B.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulate de către reclamantul pârât D. C. cu domiciliul în Tîrgu M., Piața M. C., nr. 9, ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtele reclamante D. Gyongyver în calitate de reprezentant legal al minorei D. Cynthia-Adrienn, cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., și D. T. K., cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., CNP_, având ca obiect reducerea pensiei de întreținere.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 08.07.2015, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15.07.2015, iar ulterior pentru azi 29.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015, sub nr._, reclamantul D. C., a chemat în judecată pe pârâtele D. Cynthia-Adrienn și D. T. K. prin reprezentant legal D. Gyongyver, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea și implicit reducerea cuantumului total cumulat al pensiei de întreținere datorată de acesta în favoarea celor două pârâte – fiicele sale, până la limita legală de 1/3 parte pentru 2 copii, așa cum prevede art. 529 alin. 2 Cod civil.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Sentința civilă nr. 7494 din 23 septembrie 2014 s-a stabilit o pensie de întreținere în favoarea minorei Cynthia- Adrienn de 1/4 parte din venitul său net.
De asemenea, prin Sentința civilă nr. 4411/2014 din 22 octombrie 2014, instanța a stabilit o pensie de întreținere lunară de 400 lei lunar în favoarea fiicei majore D. T. K..
Astfel, prin sentințele mai sus menționate s-a stabilit în fiecare din ele, o pensie de întreținere în cuantum de 1/4 parte, ca și cum această pensie s-ar datora doar după un singur copil, ajungând astfel la încălcarea limitei impuse de până la 1/3 parte pentru 2 copii, impus de art. 529 alin 2 din Cod civil. Adunând cele două părți,[ suma lunară datorată depășește chiar și 1/2 parte din venitul său, situație în care este în imposibilitate de a-și asigura existența și a achita și rata lunară.
A solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa sa, în temeiul art 223 Cod pr. civilă.
Pârâtele D. Cynthia-Adrienn și D. T. K. prin reprezentant legal D. Gyongyver au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea acțiunii în totalitate și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtele au arătat că, prin Sentința nr.7494/23.09.2014 pronunțata de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea formulata de mama acestora D. Gyongyver si prin care s-a desfăcut căsătoria prin acordul părților, s-a stabilit si cota de contribuție a reclamantului la cheltuielile de creștere si educare a minorei D. Cynthia Adrienn, în cuantum de 1/4 din venitul sau net (de 1309 lei la data pronunțării hotărârii) care sa fie plătită lunar, începând cu data pronunțării si până la majoratul minorei sau noi dispoziții ale instanței, pensie de întreținere care să fie indexata de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației. În ceea ce privește cererea de recalculare si micșorare a cuantumului pensiei de întreținere pentru minora D. Cynthia Adrienn, reclamanta apreciază că este nefondată, deoarece art.520 cod civil la pct. 1 prevede: "întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plați" iar la pct.2: "Când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la o pătrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai mulți copii".
Pârâtele –reclamante au arătat că în prezent reclamantul-pârât nu poate cere micșorarea pensiei de întreținere, deoarece din datele pe care le dețin acestea rezulta ca salariul sau net a crescut cu 25-30 % începând cu luna ianuarie sau februarie 2015.
Prin Sentința civila nr.4411/22.010.2014 pronunțata de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, reclamantul a fost obligat sa plătească pentru fiica sa D. T.-K. o pensie de întreținere in cuantum de 400 lei/lunar, începând cu data de 28.05.2014 si pana la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. Reclamantul este obligat să o întrețină pe fiica sa, daca aceasta nu obține propriile venituri, sa acorde întreținere în completare, întreținerea se acorda si după majoratul copilului, pana la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 ani. Hotărârea judecătoreasca a rămas definitiva prin neapelare, ceea ce înseamnă ca reclamantul a fost de acord cu cuantumul pensiei de întreținere.
De asemenea pârâtele au mai arătat că pârâta D. T.-K. este studenta în anul V la Universitatea de Medicina si farmacie Tg. M. si apreciază ca pensia de întreținere de 400 lei/lunar este mica, raportat la cheltuielile pe care le face pentru asigurarea celor necesare traiului si pentru înfăptuirea pregătirii sale profesionale.
După părerea acestora, cuantumul pensiei de întreținere de 400 lei/lunar nu este exagerat iar la stabilirea ei instanța de judecata a ținut cont de statutul sau, ca urmează cursurile unei instituții de învățământ superior si ca reclamantul mai plătește pensie de întreținere pentru un copil minor.
Au mai precizat faptul că pârâta D. T.-K., deși este majora, se afla in nevoie, neputându-se întreține din munca sa, aceasta frecventând cursurile la zi a UMF Tg. M., iar de la plecarea reclamantului de acasă, acesta nu i-a mai prestat aceasta întreținere.
Fața de cele prezentate, a solicitat menținerea pensiei de întreținere la nivelul cuantumului stabilit prin Sentința nr.4411/2014 pronunțata de Judecătoria Tg. M..
In prezent reclamantul nu poate cere nici micșorarea acestei pensii de întreținere, în condițiile în care salariul net obținut a crescut cu 25-30 %, începând cu luna ianuarie sau februarie 2015.
Pârâtele au solicitat admiterea cererii reconvenționala, iar prin hotărârea ce se va pronunț să se dispună majorarea pensiei de întreținere pentru minora D.
Cynthia Adrienn, in cuantum de 1/4 din venitul net realizat in prezent de reclamant, pensie de întreținere care sa fie indexata de drept, trimestrial, in raport de rata inflației și să se recalculeze si să se majoreze pensia de întreținere pentru D. T.-K., tinand cont de veniturile suplimentare pe care le realizează reclamantul, prin majorarea salariului începând cu luna ianuarie sau februarie 2015 si de nevoile majore ale fiicei aflata in întreținere, pentru asigurarea celor necesare traiului si pentru înfăptuirea pregătirii sale profesionale.
Obligarea reclamantului la plata sumei de 885 lei, reprezentând diferența de pensie de întreținere neachitata, (727 lei-550 lei x 5 luni), care sa fie indexata în raport de rata inflației, conform celor dispuse prin hotărârile judecătorești ramase definitive.
În drept au invocat dispozițiile art.205, art.209, art.158, art. 411 si art.453 C. pr. Civ.
Pârâtele au solicitat judecarea cererii și in lipsa, conform art.411 C. pr. Civ.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copie certificate de naștere (f.2-3,33), copie CI (f.4,34), adeverințe (f.5,32,46), copie sentința civilă nr.7494/2014, sentința civilă nr.4411/2014 ale Judecătoriei Tg.-M. (f.7-9,12-13), chitanțe (f.20,30), copii cupoane mandate poștale (f.31).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7494/23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._ s-a stabilit în sarcina reclamantului pârât obligația de a participa la cheltuielile de creștere și educare ale minorei D. Cynthia Adrienn, născută la data de 28.04.2007, cu o cotă de contribuție de ¼ din venitul net al acestuia, stabilit la data pronunțării hotărârii la suma de 1309 lei.
Prin Sentința civilă nr. 4411/22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._, s-a stabilit în sarcina reclamantului pârât obligația de a plătii pârâtei D. T. K., născută la data de 19.01.1991, o pensie de întreținere în cuantum de 400 lei lunar, până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea de către persoana îndreptățită la întreținere, a vârstei de 26 de ani.
Prin cererea principală care face obiectul prezentului dosar, reclamantul pârât a solicitat reducerea cuantumului total cumulat a pensiei de întreținere datorată lunar în favoarea celor două pârâte reclamante, până la limita de 1/3 parte din veniturile sale, iar pe calea cererii reconvenționale pârâtele reclamante au solicitat majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului pârât, în funcție de veniturile actuale pe care acesta le realizează.
La soluționarea cererilor care fac obiectul prezentului dosar, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin 1 Cod civ. potrivit cărora ” întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti” precum și cele ale alineatului 2 ale aceluiași articol, potrivit cărora ”când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”.
Totodată, se rețin prevederile art. 539 C. civ, potrivit cărora dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În cauza de față, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit pensiile de întreținere în favoarea pârâtelor reclamante s-au modificat, în sensul că reclamantul pârât realizeată un alt nivel al veniturilor decât cel avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorată pârâtelor reclamante. În acest sens se reține faptul că potrivit adeverinței de venit eliberată de angajatorul reclamantului pârât (f. 46) acesta a realizat în perioada decembrie 2014 – mai 2015, un venit mediu net lunar de 1529 lei cu caracter de continuitate, la care se adaugă venituri salariale care nu au caracter de continuitate, obținute sporadic de către pârâtul reclamant, în medie lunară de 50,5 lei ( total 1579,5 lei) față de sumele de 1600 lei, respectiv de 1309 lei, avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorată pârâtelor reclamante prin hotărârile judecătorești mai sus arătate.
Prin urmare, instanța constată că în cauză devin incidente dispozițiile art. 531 Cod civil și va stabili noul nivel al pensiei de întreținere în aplicarea dispozițiilor art. 529 alin 2 Cod civil coroborate cu cele ale art. 527 alin 2 Cod civ, potrivit cărora „la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora”, la nivelul unui procent de 1/3 din suma de 1579,5 lei, reprezentând venitul mediu net lunar obținut de reclamantul pârât în perioada decembrie 2014 – mai 2015.
Pentru considerentele de mai sus instanța va admite cererea principală, urmând a reduce cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul pârât în favoarea minorei D. Cynthia-Adrienn prin Sentința civilă nr. 7494/23.09.2014, de la suma de 327,5 lei lunar ( reprezentând ¼ din 1309 lei) la suma de 263,25 lei lunar, precum și cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea pârâtei reclamante D. T. K., prin Sentința civilă nr. 4411/22.10.2014, de la suma de 400 lei lunar la suma de 263,25 lei lunar, cu începere de la data introducerii cererii (12.02.2015).
Pentru aceleași argumente de fapt și de drept mai sus arătate și întrucât în prezenta cauză nu s-a făcut dovada faptului că veniturile actuale ale reclamantului pârât sunt mai mari decât cele obținute la data pronunțării hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a pensiei de întreținere, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtele reclamante în contradictoriu cu reclamantul pârât.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod proc civ. și în vederea respectării principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că reclamantul pârât nu a solicitat obligarea pârâtelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea principală formulată de reclamantul pârât D. C. având CNP_, cu domiciliul în Tîrgu M., Piața M. C., nr. 9, ., în contradictoriu cu pârâtele reclamante D. Cynthia-Adrienn, având CNP_, prin reprezentant legal D. Gyongyver, cu domiciliul în Tîrgu M., ., . și D. T. K., având CNP_, cu domiciliul în Tîrgu M., ., ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtele reclamante în contradictoriu cu reclamantul pârât.
Reduce cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul pârât în favoarea minorei D. Cynthia-Adrienn prin Sentința civilă nr. 7494/23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._, de la suma de 327,5 lei lunar ( reprezentând ¼ din 1309 lei) la suma de 263,25 lei lunar, cu începere de la data introducerii cererii (12.02.2015).
Reduce cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul pârât în favoarea pârâtei reclamante D. T. K. prin Sentința civilă nr. 4411/22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._, de la suma de 400 lei lunar la suma de 263,25 lei lunar, cu începere de la data introducerii cererii (12.02.2015).
Ia act de faptul că reclamantul pârât nu a solicitat obligarea pârâtelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg M..
Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin 2 C., azi 29.07.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
M. M. G. | C. ELIANNE B. |
fiind plecată în concediu semnează grefier șef
M. I. C.
Red. M.M.G.
Tehnored. L.M.
4ex./26.08.2015.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2957/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4501/2015. Judecătoria... → |
---|