Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4666/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 4666/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 4666/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4666

Ședința publică din 19 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. N.

GREFIER: M. M.-E.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul V. D. în contradictoriu cu pârâta R. C. L. având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 19.10.2015.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea având ca obiect partaj bunuri comune înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 25.02.2015, sub nr._, reclamantul V. D. a chemat în judecată pe pârâta R. C. L. și a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea cererii; Stabilirea masei partajabile care este formată din imobilul dobândit in timpul căsătoriei încheiate între reclamant și pârâtă la data de 30.04.1988, imobil situat în . nr.299, jud. M., înscris în CF vechi 1836/N/A+l, nr. cadastral 34- CI Top.l51/2; 152/2; 153/2; 154/2; 149; 150 compus din casă de locuit din cărămidă acoperită cu țiglă, cu două camere, una bucătărie, cămară, hol, anexe gospodărești: grajd pentru animale cu sura, magazie și garaj cu terenul aferent în suprafața de 2426 m2, teren înscris in CF vechi 836/N/A+l, nr. cadastral 34, nr. top. 151 /2; 152/2; 153/2; 154/2; 149; 150; apreciază valoarea acestuia la suma de_ lei și din imobilul teren in suprafața de 5800 m2 situat în extravilanul localității Șăulia înscris în CF 1836/N |A+2], nr. cadastral 35 nr.top.454/34/1/1/2; apreciază valoarea acestuia la suma de 3000 lei; să dispună încetarea, lichidarea regimului matrimonial prin sistarea stării de indiviziune existente între părți prin: atribuirea imobilului construcții cu terenul aferent în suprafață de 2426 m2 reclamantului în natură cu intabularea acestuia în favoarea acestuia, stabilind-se în favoarea pârâtei o sultă în cuantum de 1/2 parte din valoarea imobilului, atribuirea imobilului construcții reclamantului, iar în ceea ce privește terenul aferent acestora în suprafața de 2426 m2, este de acord să fie împărțit în două loturi astfel formate încât să se țină cont de configurația construcțiilor, terenul din extravilanul localității, mai sus identificat să fie împărțit în natură în două loturi egale, cu intabularea în C.F. a acestora în favoarea ambelor părți; Să se constate că, după desfacerea căsătoriei din venituri proprii a adus îmbunătățiri imobilului prin înlocuirea vechilor geamuri și uși cu un număr de trei uși și patru geamuri noi în valoare totala de 9500 lei, precum și un gard cu fundație din beton si deasupra scândura cu o lungime de 12 metri, având o valoare de cca. 700 lei, sume ce urmează a fi scăzute din masa partajabilă; cu cheltuieli de judecată,

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiileart.319, 320, 357, 358, 340 raportat la art. 453, 979 si urm. Cod proc.civ.

Pe durata căsătoriei și până la separația în fapt, care a avut loc anterior pronunțării sentinței mai sus menționate, a dobândit imobilul descris in petit împreună cu pârâta, în cote egale, imobil ce a fost cumpărat la data de 18.05.2001, încheindu-se în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2184 cu suma de 80.000.000 lei vechi.

Menționează faptul că numărul administrativ al imobilului a suferit mai multe modificări ultimul fiind cel menționat în cartea de identitate a

reclamantului, precum și în certificatul de atestare fiscală emis de Primăria . părăsit domiciliul conjugal, iar reclamantul locuiește efectiv în acest imobil. Datorita vechimii imobilului s-au impus a fi aduse anumite îmbunătățiri, în acest sens fiind necesară înlocuirea vechilor ferestre și geamuri cu geamuri și uși din termopan pentru care a achitat suma totală de 9500 anul 2014 si construirea unui gard in valoare de cca. 700 lei cu o lungime de 12 metri.

Solicită că valoarea îmbunătățirilor să fie scăzută din masa partaj; iar sulta să fie calculată, la valoarea imobilului existentă la data separației faptice care a avut loc la data de 13.06.2011.

În privința criteriilor de preferința referitoare la atribuirea imobilului arată faptul ca acestea îi sunt favorabile, dacă au în vedere că, locuiesc efectiv în imobil, ca până în prezent a fost întreținut de către reclamant a adus îmbunătățiri acestuia, și nu în ultimul rând, că pârâta a părăsit domiciliul conjugal iar în desfacerea căsătoriei s-a constatat culpa exclusivă.

Cu privire la terenul aferent casei de locuit este de acord, ca acesta să fie atribuit în totalitate reclamantului, fie împărțit în două loturi, unul să cuprindă construcțiile și care să-i fie atribuit acestuia, iar cel liber de construcții să fie atribuit pârâtei.

Cu privire la terenul extravilan în suprafață de 5800 m este partajarea în două loturi distincte, pentru fiecare în valoare egala, intabulându-se în acest fel în cartea funciară.

În concluzie, solicită admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: ..2012 (f.5-6), contract de vânzare cumpărare (f.7), încheiere de autentificare (f.8), extras CF (f.9,10), copie CI (f.11), chitanță (f.12,13,25), certificat de atestare fiscală (f.14), dovadă achitare taxă timbru (f.15), împuternicire avocațială (f.16), onorariu avocațial (f.17), act de partaj(f.32-34).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată dedusă judecății are ca obiect stabilirea masei partajabile între părți, cu referire la imobilul construcție situat în . nr. 299, jud. M., înscris în CF vechi 1836/N/A+1, nr. cad. 34 C1, top 151/2, 152/2, 153/2, 154/2, 149, 150, cu teren aferent de 2426 mp, ca și imobil teren extravilan în Șăulia, înscris în CF nr. 1836/N A+2, nr. cad. 35, nr. top 454/34/1/1/2.

La data de 12.10.2015 la dosar s-a depus actul de partaj voluntar încheiat între părți și autentificat la SPN Holbach și Rozsa sub nr. 3380/06.08.2015 (filele 32-34), prin care reclamantul V. D. și pârâta R. C. L. au sistat starea de indiviziune asupra bunurilor ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată și au sistat starea de indiviziune, declarând expres că nu mai au unul față de celălalt nici un fel de pretenții materiale sau de altă natură.

Văzând aceasta, instanța constată că părțile prin bună învoială și prin încheierea unui act autentic au dat dezlegare litigiului de față, iar procedura judiciară pe care au declanșat-o la data de 25.02.2015 a rămas fără obiect, urmând a dispune în consecință, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. D. CNP_, cu domic. în ., jud. M. și pârâta R. C. L. CNP_, cu domic. în Cluj N., ., sc.1, ., jud. Cluj la fam. C. L..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-M..

Pronunțată în condițiile art. 396 al. 2 Cod proced. civilă la data de 19.10.2015.

P. GREFIER

I. A. N. M. E. M.

Red. IAN.

Tehnored. I.M.

24.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4666/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ