Pensie întreţinere. Sentința nr. 3875/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3875/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 3875/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3875

Ședința publică din 07 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: M.-E. M.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamantul O. T., în contradictoriu cu pârâtul O. A., având ca obiect stabilire pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în Tg-M., Bld. 1848 nr. 71, . asistat de interpret T. E., legitimată cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în Tg-M., .. 35A, ..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus răspuns de angajatorul pârâtului, respectiv . privind veniturile pârâtului, precum și faptul că nu s-au certificat pentru conformitate cu originalul înscrisurile de la dosar.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial în vederea soluționării prezentei cauze în baza art. 94 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă și față de obiectul dedus judecății.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 30 de zile raportat la complexitatea probatoriului de administrat.

Instanța pune în vedere reclamantului să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile de la dosar.

Reclamantul procedează la certificarea pentru conformitate cu originalul a înscrisurilor de la dosar.

Doamna interpret depune la dosar adeverință emisă de Liceul Tehnologic Special „Samus” prin care se adeverește că reclamantul este elev în clasa a X-a F în anul școlar 2014-2015 și este înscris în continuare în anul școlar 2015-2016.

Reclamantul, prin interpret arată că solicită plata unei pensii de întreținere având în vedere că acesta se află în continuarea studiilor.

La interpelarea instanței, reclamantul, prin interpret, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind această probă ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și procedează la dezbaterea fondului în continuare în ședință publică, la același termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin interpret, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii și stabilirea unei pensii de întreținere în cotă de ¼ din veniturile realizate de pârât, până la finalizarea studiilor.

Dupa inchiderea dezbaterilor se prezinta pârâtul care arata ca este de acord cu admiterea cererii, dar la stabilirea pensiei să se tină cont de imprejurarea ca are cheltuieli lunare mari, inclusiv rate de credit si ca oricum asigura reclamantului întretinere in natură.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.07.2015 sub nr._, reclamantul O. T. în contradictoriu cu pârâtul O. A., solicită stabilirea pensiei de întreținere pe care acesta i-o datorează în calitate de tată.

În fapt reclamantul arată că este în continuarea studiilor, fiind la Liceul Tehnologic Special „Samus” Cluj N..

Cererea nu este motivată în drept.

Se constată depuse la dosar următoarele înscrisuri doveditoare: copie certificat de naștere reclamant(f.2), copie CI reclamant (f.3), ..2016 (f.4-6), adeverință de studii reclamant (f.7,13), adeverință de salarizare pârât (f.15).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul este fiul pârâtului, așa cum o atestă certificatul de naștere depus la fila 2 din dosar, născut în timpul căsătoriei părinților O. A. și O. M., fiind în prezent major.

Mai mult, reclamantul a depus la dosar adeverință care atestă faptul că se află în continuarea studiilor la Liceul Tehnologic Special Samus, din Cluj-N. ( adeverinta f. 19).

În drept, instanța reține că, potrivit art. 516 alin. 1 din Codul civil, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, așadar și între părinți și copii, iar potrivit art. 499 alin. 3 din Codul civil, părinții sunt obligați să il intretină pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pâna la terminarea acestora, dar fara a depăsi vârsta de 26 de ani.

Conform art. 529 alin. 1 din Codul civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel încât, instanța va lua în considerarea faptul că reclamantul nu realizează venituri, fiind în continuarea studiilor, ceea ce reclamă cheltuieli de creștere (alimentație, îmbrăcăminte, încălțăminte, eventual medicamente), precum și de educare semnificative, cu atât mai mult cu cât, in concordanța cu cele retinute prin sentinta civilă nr. 1342/2006 ( dosar nr._/2005 al Judecatoriei Tg. mures), acesta suferă de hipoacuzie bilaterală si are dificultăți de vorbire urmând cursurile unei școli speciale. Astfel, este necesară acordarea unei contribuții în favoarea copilului major aflat în continuarea studiilor, care să îî asigure condiții cât mai favorabile creșterii și dezvoltării sale.

În consecință, instanța va stabili în sarcina pârâtului o pensie de întreținere proporțională cu mijloacele de care dispune, reținând veniturile realizate de acesta la . (f. 15) și faptul că nu s-a făcut nici dovada că pârâtul prestează întreținere altor persoane față de care să fie în mod legal obligat sau că ar avea alte obligații cu rang de preferință față de obligatia de intreținere a fiului reclamant.

Prin urmare, în temeiul art. 529 alin. 2 din Codul civil, potrivit căruia, când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantului în cuantum de 1/4 parte din veniturile nete efectiv realizate de pârât lunar, adică suma de 240 lei ( si anume ¼ din 965 lei) începând cu data introducerii cererii, respectiv 07.07.2015 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Instanța va obliga pârâtul la plata acestui cuantum al pensiei de întreținere de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 07.07.2015, având în vedere prevederile art. 532 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată și până la noi dispoziții ale instanței.

Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamantul O. T. (CNP_), domiciliat in Tg. M., ., . in contradictoriu cu pârâtul O. A. ( CNP_), domiciliat in Tg. M., ., ..

Stabileste in favoarea reclamantului și în sarcina pârâtului o pensie de intretinere de 240 lei/lună incepând cu data formulării cererii ( 07.07.2015) si pâna la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de implinirea vârstei de 26 de ani de către acesta.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare care se depune la Judecatoria Tg. M. .

Pronuntata in sedinta publica din data de 07.09. 2015.

P. GREFIER

A. L. B. M. E. M.

Red. A.L.B.

Tehnored. I.M.

4 ex. 28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3875/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ