Plângere contravenţională. Sentința nr. 3056/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3056/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 3056/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3056

Ședința publică din data de 15 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. C. N.

GREFIER: C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta C. E. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., având ca obiect plângere contravențională.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 02.06.2015, când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de astăzi, 15.06.2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 02.02.2015, petenta C. E. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., instanței să dispună, anularea procesului verbal contestat și în consecință, scutirea de la plata amenzii stabilite prin procesul verbal atacat, obligarea intimatei la returnarea sumei de 195 lei, iar în subsidiar, transformarea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petenta a arătat că, prin procesul verbal de constatare a contravenției atacat, s-a reținut faptul că la data de 22.01.2015 a condus autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității S. de M. cu viteza de 75 km/h, fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI_.

În continuare, petenta a mai arătat că, într-adevăr se deplasa pe DN15 din direcția Târgu M. spre localitatea de domiciliu, respectiv spre Emei, însă consideră că viteza cu care se susține că s-ar fi deplasat nu este reală, petenta circulând cu o viteză mult inferioară limitei legale pe acest sector de drum. Cu toate că a solicitat lămuriri, chiar a dorit să i se arate înregistrarea video, agentul constatator a refuzat categoric să-i acorde lămuriri de orice fel, comunicându-i faptul că dacă nu este mulțumită are dreptul de a formula plângere contravențională. Mai mult, acesta nu a binevoit să rețină obiecțiunile venind cu procesul verbal atacat gata completat, inclusiv la rubrica mențiuni, astfel se explică și faptul ca la această rubrică este menționat faptul că nu are mențiuni de formulat.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31, art. 16 alin. 7 OG 2/2001, OUG nr. 15/2002.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare intimatul a arătat că cele reținute de agentul constatator în actul sancționator dedus judecății au fost constatate de către acesta prin înregistrare video cu aparatul radar omolog verificat metrologic ROM 301 montat pe autospeciala Poliției Române MAI_, iar procesul verbal în sine coroborat cu proba video reprezintă o probă certă, în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia din urmă să răstoarne aceste mijloace de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal și surprinsă de aparatul radar.

In continuare, intimatul a menționat faptul că, petenta a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art. 121, alin.1 din HG 1391/2006, anume pentru faptul că a condus auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 75 km/h pe un sector de drum în care vite maxim admisă este de 50 km/h. Pentru această faptă petenta a fost sancționa contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei și 3 puncte penalizare.

In plângerea contravențională aflată pe rolul acestei instanțe petenta nu își susține plângerea contravențională cu niciun mijloc de probă deși, atât Codul c procedură civilă cât și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, îi oferă această posibilitate, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenția prezumție coroborată cu înregistrarea video cu fapta săvârșită de petentă.

În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la trafic sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită. De asemenea, din ultimele statistici, viteza conducătorilor auto reprezintă una din cauzele importante ale accidentelor auto soldate cu victime omenești. De asemenea consideră că sancțiunea aplicată, respectiv amenda, a fost in mod corect individualizată de agentul constatator deoarece petentul nu a înțeles faptul că a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate de norma incriminatoare și nici gradul de pericol social al faptei astfel încât, simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.

Procesul verbal, se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie. O aplicare absolută a prezumției de nevinovăție, în care întotdeauna sarcina probei să revină organelor statului, ar conduce la dificultăți foarte mari în sancționarea nerespectării unor reguli sociale destul de importante, printre care si cea privind circulația rutieră. A impune organelor statului ca în fiecare proces privind o plângere contravenționala sa facă dovada, ca ., că cele consemnate in procesul verbal de contravenție corespund realității ar impune acestora o sarcina foarte grea care poate bloca tot sistemul. Atâta vreme cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală de a proba contrariul prezumția de nevinovăție nu se încalcă.

Simpla nerecunoaștere a comiterii faptei necoroborată și cu alte mijloace probă nu este de natură să atragă anularea procesului verbal.

Totodată intimatul a precizat că în conformitate cu prevederile Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolută, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează si apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, H. ar ea din 7 septembrie 1999). Nu este admis ca acest gen de contravenție ( referitoare la circulația pe drumurile publice ), in lumina cauzei A. c. României sa intre in sfera “acuzațiilor in materie penala “, atâta timp cat la data săvârșirii faptei (care privea fondul acestei cauze) aceasta era sancționata cu închisoare contravenționala. Persoana sancționata are dreptul la un proces echitabil ( art.31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. v. Romania, Hotararea din 4 octombrie 2007).

Ca urmare a celor expuse mai sus, a solicitat să constate ca întrucât procesul verbal de contravenție se bucura de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada pana la proba contrarie ( in acest sens Curtea Constituționala pronunțându-se prin Deciziile 197/2003, Decizia 259/2007 s. a.), iar petentul, prin susținerile sale, nu poate face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic si legal încheiat, atât în privința măsurii principale, cât și în măsura sancțiunii complementare.

În probațiune s-au depus la dosar: copia procesului verbal contestat (f.2), chitanță (f.3), raportul agentului constatator (f.17), atestat (f.18), adresă BRML (f.10),adresă (f.20), buletin de verificare metrologică (f.21), cazierul contravențional al petentei (f.22).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._, încheiat la data de 22.01.2015 întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., în temeiul art. 121 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice și a art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, petenta C. E. D. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, reținându-se în esență că, la aceeași dată, a condus autovehiculul Peugeot cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15 în loc. S. de M. cu viteza de 75 km/h pe un sector de rum cu limita legală de viteză 50 km/h, înregistrat de aparatul radar ROM 301 montat pe autoutilitara MAI_.

Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta întrunește toate condițiile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2002 sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată și din oficiu, iar petenta nu a invocat motive de nulitate al procesului verbal atacat. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 121 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, republicată, potrivit căruia conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare și în baza art. 100 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, care prevede ca depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, sancțiunea fiind amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.

Din modul de formulare al plângerii instanța reține faptul că petenta contestă temeinicia procesului verbal sub aspectul vitezei cu care s-a constatat că ar fi circulat, solicitând în special verificarea mijloacelor tehnice cu care s-a înregistrat fapta contravențională.

Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, agent învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumție de autenticitate și veridicitate. Însă, în cazul reținerii unor fapte care nu pot fi constatate prin propriile simțuri ale agentului, astfel cum prevăd și normele legale menționate, săvârșirea faptelor reținute trebuie dovedite cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Prin urmare, în baza materialului probator depus de către intimat, instanța constată că, înregistrarea video confirmă starea de fapt reținută prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, autoturismul condus de către petentă fiind depistat în trafic cu viteza de 75 km/h, această valoare apărând pe înregistrare chiar în momentul în care autovehiculul cu care circula petenta apare în cadrul imaginii.

Instanța mai retine că, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologica depus la dosar (f.21), aparatul video radar menționat în procesul verbal este omologat și verificat metrologic, iar agentul constatator – agent șef de poliție D. D. – deținea autorizație pentru constatarea contravenției (f.18), nefiind necesară alte dovezi privind calitatea de agent de poliție al acestuia.

Luând în considerare cele de mai sus reiese că intimatul a făcut dovada constatării cu mijloace tehnice omologate în sarcina petentei a faptei contravenționale prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 republicată, prin urmare în această cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite precum și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195 din 2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, precum și a proprietății publice și private.

Luând în considerare aceste criterii, instanța constată că agentul constatator a aplicat o amendă în limita prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina petentei și că față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, respectiv circulând cu viteza de 75 km/h pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h, fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, prin urmare, instanța reține că forma în care a fost săvârșită fapta contravențională se înscrie în modalitatea tip a acesteia.

Prin urmare, luând în considerare și cazierul auto al petentei depus la dosar de către intimat din care rezultă că aceasta a mai săvârșit o faptă similară, instanța consideră că sancțiunea prevăzută de lege și aplicată ca atare acestuia este, în lipsa altor probe administrate în fața instanței, proporțională cu pericolul social avut în vedere de legiuitor și determinat de necesitatea de a ocroti valoarea socială constând în asigurarea desfășurării în siguranță a traficului rutier.

Având în vedere aceste considerente privind situația de drept și de fapt, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât, va respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. E. D., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 22.01.2015, încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de către petenta C. E. D., CNP_, cu domiciliul în ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în Târgu M., ., jud. M., ca fiind neîntemeiată.

Menține procesul verbal . nr._, încheiat la data de 22.01.2015, ca fiind legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iunie 2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

B. C. N.

C. M.

Fiind în concediu de odihnă, semnează grefier șef C. M. I.

4. ex./29.07.2015

Red. B.N.C.

Tehnored. C.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3056/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ