Acţiune în constatare. Sentința nr. 379/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 379/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 379
Dosar nr._ perfectare vânzare-cumpărare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
-JUDETUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.379
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. A. - judecător
Grefier - M. C.
Pe rol se află spre soluționare cauza civilă privind pe reclamanții V. C. I., V. M. M. în contradictoriu cu pârâții L. M., N. S. E., M. D. A., având ca obiect perfectare vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta V. Mihăița asistată de av.A. C. din cadrul Baroului de Avocați N., lipsă pârâții și reclamantul V. C.I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei – „perfectare vânzare-cumpărare „-
- Procedura de citare legal îndeplinită .
- cauza se află la primul termen de judecată.
- Potrivit art.103 al.11din ROIIJ,în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și părți și că potrivit art.43 din NCPC, judecătorul investit cu soluționarea cauzei nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.41,42 Cod procedură civilă.
Față de dispozițiile art. 131 din Noul cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, constatând că este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cauză cu care a fost investită
În temeiul art. 238 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 1 zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Pentru reclamanți av.A. C-tin arată că părțile nu sunt rude și că înțelege să precizeze acțiunea în sensul că solicită perfectarea vânzării doar cu privire la suprafața de 1500 m.p. teren situat în intravilanul satului Topolița, . vedere că pentru suprafața de 300 m.p.teren situat în extravilanul satului Topolița pentru care trebuie urmat prevederile L.17/2014 modificată și renunță la perfectarea vânzării cu privire la această suprafață de teren.
Nemaifiind alte cereri, excepții de formulat la dosarul cauzei, instanța acordă cuvântul pe probe.
Pentru reclamanții, prin av. A. C-tin, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri .
Instanța, în temeiul art.258 raportat la art.255 din Noul cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamanți proba cu înscrisuri solicitate prin cererea de chemare în judecată apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.
Nemaifiind de administrat probe sau de formulat alte cereri,instanța constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pentru reclamanți av. A. C-tin solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată în sensul de a se perfecta vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafața de 1500 m.p. teren situat în intravilanul satului Topolița din ., cu vecinătățile indicate în acțiune, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ,constată următoarele
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții V. C.I. și V. M.Mihăița au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele L. M., N. S. E. și M. D.A. să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între ei cu privire la imobilul-teren situat în intravilanul și extravilanul satului Topolița din ..
În motivare au arătat că la 10.02.2011 s-au înțeles cu pârâtele care sunt moștenitoarele defunctului L. Gh.D. să cumpere de la acestea cu prețul de 3.330 lei, iar pârâtele au promis să le vândă la acest preț suprafața de 1800 m.p. de teren din intravilanul satului Topolița ., din punctul „Răchitele”, sola 4, . vecini pe: N-hotar Petricani, E-N. N.M., S-drum județean Tg.N.-Tupilați, V-Ș. I., precum și suprafața de 300 m.p. de teren din extravilanul comunei, situată în același punct.
La data încheierii convenției de vânzare s-a încheiat un act sub semnătură privată denumit “contract de vânzare-cumpărare”, reclamanții au plătit prețul și au luat în stăpânire bunul, urmând să se încheie și act autentic, timp în care pârâtele erau obligate să întocmească documentația cadastrală, în caz contrar, reclamanții fiind îndreptățiți să se adreseze instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare. Întrucât pârâtele au manifestat dezinteres și nu și-au îndeplinit obligația stabilită în actul care dovedea promisiunea de vânzare, reclamanții au formulat acțiunea de față.
În dovedire au depus la dosar copii după înscrisul întocmit la vânzare, documentație cadastrală, titlu de proprietate nr._, cărți de identitate, certificat fiscal, certificat de sarcini și dovada achitării taxei de timbru în valoare de 278 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art.1669 și 1672 din codul civil.
Pârâtele nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Având în vedere probele dosarului instanța constată următoarele:
La data de 10.02.2011 reclamanții au convenit cu pârâtele să cumpere de la acestea cu prețul de 3.330 lei imobilul menționat mai sus.
Convenția de vânzare a fost constatată printr-un înscris sub semnătură privată denumit ”contract de vânzare-cumpărare”.
Reclamanților li s-a solicitat de către instanță să facă dovada că au obținut avizul final necesar pronunțării de către instanța de judecată a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în extravilanul localității, privind respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, aviz emis de unitatea administrativ teritorială în raza căreia este situat terenul, conform dispozițiilor art. 9 rap. la disp.art. 4 alin.1 și art. 5 din Legea nr. 17/2014 modificată.
Cum nu au obținut avizul solicitat, reclamanții au precizat acțiunea în sensul de a se constata vânzarea terenului din intravilan, contra sumei de 1500 lei, urmând ca după obținerea avizului să formuleze o nouă cerere la instanță.
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanți rezultă că pârâtele sunt proprietare în indiviziune asupra imobilului care face obiectul convenției de vânzare intervenită între părți, conform cu titlul de proprietate nr._, emis pe numele lui L. Gh.D., că plătesc impozitele și taxele legale pentru imobilul arătat și că imobilul nu este înscris în Registrele de publicitate imobiliară ale Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Tg.N..
Art.1669 din codul civil prevede cu privire la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare:
„(1) Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”
De asemenea, art.1244 din codul civil prevede că: “ În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară“.
Constatând că înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți întrunește condițiile de validitate ale unei convenții privind vânzarea și că pârâtele și-au dat acordul privind constatarea vânzării, conform înscrisului sub semnătură privată întocmit, față de cele de mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii întrucât reclamantul a făcut dovada existenței unui antecontract valabil încheiat, dovada acestuia făcându-se în condițiile dreptului comun; că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract și în consecință se va admite acțiunea așa cum a fost precizată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea pentru perfectarea vânzării de bunuri imobile astfel cum a fost precizată de reclamanții V. C.I., născut la data de 13.09.1975 și V. M.Mihăița, născută la data de 07.12.1980, ambii cu domiciliul în satul Dolhești, ., în contradictoriu cu pârâtele L. M., născută la data de 18.10.1929, posesoare a C.I. ./_ eliberată de SPCLEP Tg.N..cu domiciliul în ., Fdt.Lăzăreni nr.1144,judetul N., N. S. E., născută la data de 24.07.1953, posesoare a C.I. ./_, eliberată de SPCLEP Tg.N., cu domiciliul în ., Fdt.Lăzăreni nr.1141, judetul N. și M. D.A., născută la data de 08.09.1959, posesoare a C.I. ./_, eliberată de SPCLEP Tg.N., cu domiciliul în oraș Tg.N., ..28, judetul N..
Constată perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între părți la 10. 02.2011 potrivit convenției constată prin înscris sub semnătură privată, prin care reclamanții au cumpărat de la pârâte cu prețul de 1500 lei suprafața de 1800 m.p. de teren din intravilanul satului Topolița ., din punctul „Răchițele”, sola 4, . vecini pe: N-hotar Petricani, E-N. N.M., S-drum județean Tg.N.-Tupilați, V-Ș. I..
Constată că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2015.
Președinte,Grefier,
V. AvasilcăiMariana C.
Red.V.A.
Tehnored.M.C./12.03.2015
Ex.-9-
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Validare poprire. Sentința nr. 165/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ → |
|---|








