Acţiune în constatare. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2327/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 2327

Dosar nr._ perfectare vânzare -cumpărare

Cod operator 3076

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

JUDETUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2327

Ședința publică din data de 18.11. 2015

Instanța constituită din:

Președinte – V. A. – judecător

Grefier – M. C.

Se examinează cauza civilă privind pe reclamanții C. D. și C. M.- la cab. A. I. R. M. în contradictoriu cu pârâta C. I., având ca obiect perfectare vânzare -cumpărare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta C. M. asistată de reprezentantul convențional av.I. R. M. în baza împuternicirii avocațiale ./_/27.05.2015 emisă de Baroul de Avocați Iași și pârâta, lipsă reclamantul C. D..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- Stadiul procesual: dosarul se află la al 2-lea termen de judecată, primă instanță

- Obiectul cauzei este perfectare vânzare -cumpărare

- Procedura de citare legal îndeplinită .

Pentru reclamanți, av.I. R. M. depune la dosar antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 15.05.2015 în original, notificarea pârâtei pentru a se prezenta la notariat la data de 22.05.2015 pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, invitația nr.220/20.05.2015 emisă de Biroul Mediator N. A. R. și lista cu întrebări pentru pârâtă.

Instanța, procedează la interogarea pârâtei C. I. care a răspuns punctual la întrebările formulate de către reclamanți prin reprezentantul convențional, după care a citit și semnat interogatoriul, acesta fiind consemnat și atașat la dosarul cauzei.

Instanța apreciază că față de răspunsul la interogatoriu, nu se mai impune administrarea probei testimoniale.

Pentru reclamanți, av.I. R. M. arată că nu mai insistă în administrarea probei testimoniale solicitată la termenul anterior de judecată.

Instanța ia act de cererea reclamanților prin care renunță la administrarea probei testimoniale și nemaifiind de administrat probe sau de formulat alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pentru reclamanți, av.I. R. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se constata perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între părți cu privire la suprafața de 466 mp teren situat în intravilanul satului Timișești, ..

Pârâta este de acord cu perfectarea vânzării.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții C. D. și C. M. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. I. să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între ei cu privire la suprafața de 466 mp teren situată în intravilanul satului Timișești, ..

În motivare au arătat că la 15 mai 2015 s-au înțeles cu pârâta să cumpere de la aceasta cu prețul de 3.000 lei, iar pârâta a promis să le vândă la acest preț, suprafața de teren mai sus menționată, aflată în sola 6, . în T.P. nr._, terenul fiind învecinat cu: N-Agăpeanu C., S-drum comunal, E-drum comunal, V-P. P., Agăpeanu M..

S-a menționat că pârâta este singura moștenitoare a defunctului Ciurca T., conform certificatului de moștenitor mnr.159/1997, iar terenul înstrăinat face parte din . mp din tarlaua 6, . fiind identificată prin 3CC în planul de situație.

La data încheierii convenției de vânzare s-a încheiat un act sub semnătură privată denumit “contract de vânzare-cumpărare”, reclamanții au plătit prețul și au luat în stăpânire bunul, urmând să se încheie și act autentic; că au notificat vânzătoarea să se prezinte la notar la 22 mai 2015, însă fără rezultat, astfel că reclamanții au formulat acțiunea de față.

În dovedire au depus la dosar copii după înscrisul întocmit la vânzare, documentație cadastrală, titlu de proprietate pentru teren, certificat de moștenitor, cărți de identitate, certificat fiscal, certificat de sarcini, notificare și dovada achitării taxei de timbru în valoare de 215 lei. S-a solicitat interogatoriul pârâtei și proba cu martori.

În drept, s-au invocat prevederile art.1669 din codul civil.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea și s-a prezentat și în instanță recunoscând vânzarea terenului, astfel că nu s-au mai audiat și martori.

Având în vedere probele dosarului instanța constată următoarele:

La data de 15 mai 2015 reclamanții au convenit cu pârâta să cumpere de la aceasta cu prețul de 3.000 lei suprafața suprafața de 466 mp teren situată în intravilanul satului Timișești, ., conform înscrisului sub semnătură privată semnat de părți, depus în copie la dosar.

Reclamanții au luat în stăpânire imobilul după ce au plătit prețul, iar pârâta s-a obligat prin înscrisul sub semnătură privată întocmit la încheierea convenției de vânzare să facă demersurile legale pentru încheierea la notariat a contractului de vânzare-cumpărare, însă ulterior nu s-a mai prezentat la notar deși i s-a transmis la 20 mai 2015 o notificare în acest sens.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanți rezultă că pârâta este proprietara imobilului care face obiectul convenției de vânzare intervenită între părți, conform certificatului de moștenitor și titlului de proprietate emis pe numele autorului său, că plătește impozitele și taxele legale pentru imobil și că imobilul nu este înscris în Registrele de publicitate imobiliară ale Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Tg.N..

Pârâta a recunoscut vânzarea bunurlui imobil.

Art.1669 din codul civil prevede cu privire la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare:

„(1) Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”

De asemenea, art.1244 din codul civil prevede că: “ În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară“.

Constatând că înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți întrunește condițiile de validitate ale unei convenții privind vânzarea și că pârâta și-a dat acordul privind constatarea vânzării, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea pentru perfectarea vânzării de bunuri imobile formulată de reclamanții C. D. - CNP-_, posesor al C.I. ./_, cu domiciliul în . și C. M. - CNP-_, posesor al C.I. ./_, cu domiciliul în ..N., ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet av.I. R. M. din Iași, ..12A, .,., în contradictoriu cu pârâta C. I. - CNP-_, posesor al C.I. ./_, cu domiciliul în ..N.

Constată perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între părți la 15 mai 2015 potrivit convenției constată prin înscris sub semnătură privată, prin care reclamanții au cumpărat de la pârâtă cu prețul de 3.000 lei suprafața de 466 mp teren situată în intravilanul satului Timișești, ., aflată în sola 6, . în T.P. nr._, terenul fiind învecinat cu: N-Agăpeanu C., S-drum comunal, E-drum comunal, V-P. P., Agăpeanu M..

Constată că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2015.

Președinte,Grefier,

V. AvasilcăiMariana C.

Red.V.A.

Tehnored.M.C./14.12.2015

Ex.-7-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ