Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2258/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2258/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 2258

Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în

Cod operator 3076 folosul comunității

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

JUDETUL N.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2258

Ședința publică din data de 9 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. S. U. - judecător

Grefier - P. A.

Pe rol se află spre soluționare cauza civilă privind petentul . PRIMAR în contradictoriu cu intimatul G. I., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității- Proces verbal de contravenție . nr._/24.07.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- stadiul procesual:dosarul se află la primul termen de judecată.

- procedura de citare legal îndeplinită cu petentul.

- obiectul cauzei: înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității;

Se constată că s-a depus la dosar de către petenta . de renunțare la judecată dat fiind faptul că intimatul contravenient G. I. a decedat și anexează cererii certificatul de deces al acestuia.

Față de dispozițiile art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, și constată că, în temeiul art. 94 din codul de procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cauză cu care a fost investită.

În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o zi .

Instanța reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată formulată de către petentă.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2015, sub nr._, petenta . Primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în valoare de 100 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 24.07.2013 încheiat de agentul constatator Sg. D. V. din cadrul IPJ N., în muncă în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus la dosarul cauzei în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._ din 24.07.2013 (f. 8), ancheta socială nr. 1073/13.03.2015 efectuată de Primăria comunei Vînători N. (f. 9), referat din data de 17.02.2015 (f. 10), titlul executoriu nr. 2015 din 13.03.2015 emis de .. 11), somația nr. 2015 din 13.03.2015 emisă de .. 12), înștiințarea de plată nr. 876 din 09.02.2015 emisă de .. 13-14), confirmarea de primire a actelor de executare (f. 15), titlul executoriu nr. 3298/02.06.2014 emis de .. 16), somația nr. 3298/02.06.2014 emisă de .. 17), adresa emisă de AJFP N., împreună cu cererea formulată de .. 18-21), adresa nr. 1007/ISARM/20.01.2013 emisă de ITM N., împreună cu cererea formulată de .. 22-25), adresa nr. 1143 din 06.02.2015 emisă de Casa Națională de Pensii Publice - Casa Județeană de Pensii N., împreună cu cererea formulată de .. 26-29), certificatul nr. 3226-3275/02.02.2015 emis de OCPI N. – BCPI Târgu N., împreună cu cererea formulată de .. 30-32), adresa nr._/28.01.2015 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor, împreună cu cererea formulată de .. 33-36), adresa nr. 2670/05.02.2015 emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, împreună cu cererea formulată de .. 37-39), adresa nr. 2501/23.02.2015 emisă de Autoritatea Navală Română, împreună cu cererea formulată de .. 40-42).

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 01.10.2015, petenta . depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că la data de 19.09.2015 s-a luat act de decesul pârâtului G. I., depunând la dosar certificatul de deces . nr._ din 19.09.2015 (f. 92).

În ședința publică din data de 09.11.2015, instanța a rămas în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

Analizând cu prioritate cererea petentei de renunțare la judecarea cauzei, instanța reține că, potrivit art. 406 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui termen, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 406 alin. 6 din Codul de procedură civilă, întrucât renunțarea la judecată s-a făcut înainte de primul termen de judecată datorită faptului că a intervenit decesul pârâtului, instanța urmează să constate prin hotărâre supusă recursului, renunțarea petentei . judecarea cererii având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării activității în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea petentei . Primar, cu sediul în ., la judecarea cererii având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării activității în folosul comunității, în contradictoriu cu pârâtul G. I., cu domiciliul în . Vînători, ., jud. N..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria Tîrgu N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.11.2015.

Președinte,Grefier,

A. S. U. P. A.

Red./Tehnoredact. A.S.U./4 ex./10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2258/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ