Acţiune în constatare. Sentința nr. 2418/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2418/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 2418

Dosar nr._

acțiune în constatare - PERFECTARE VÂNZARE

Cod operator 3076

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2418

Ședința publică din data de 26.11. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – F. S. -judecător

Grefier - A. P. B.

Se examinează cauza civilă privind pe reclamantul C. I. LA AV. M. C. în contradictoriu cu pârâții M. E. M. C. C. A. C. D. C. D.(la cabinet av.M. C. ) având ca obiect acțiune în constatare - PERFECTARE VÂNZARE

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: reprezentanta convențională a reclamantului avocat M. C. cu împuternicirea avocațială . nr._/2015 emisă de Baroul de Avocați neamț, lipsă fiind reclamantul și pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele:

- stadiul procesual: dosarul se află la al doilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este acțiune în constatare - PERFECTARE VÂNZARE - procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin fax-ul acestei instanțe la data de 17.11.2015 pârâtul C. D. a comunicat la dosarul cauzei note scrise, iar la data de 24.11.2015 pârâții M. E., M. C. ,C. A. au comunicat comunicat note scrise.

Reprezentanta convențională a reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită judecarea cauzei la fond.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.

Reprezentanta convențională a reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată să se constate perfectă vânzarea cumpărarea pentru bunurile descrise în acțiune, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA ,

După deliberare, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul C. I. i-a chemat în judecată pe pârâții M. E., M. C., C. D. și C. A. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se perfecteze vânzarea cumpărarea imobilelor constând în lotul nr. 1 compus din suprafața de 205 m.p., lotul 2 compus din suprafața de 4417 m.p. și lotul 4 compus din suprafața de 252 m.p. reprezentând cale de acces pentru lotul 1,2 în indiviziune cu numitul C. D. teren situat în intravilan . jud. N. o casă de locuit în suprafață de 130 m.p. edificată în anul 1984 și un grajd în suprafață de 36 m.p. edificat în anul 1960.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat următoarele:

La data de 29.05.2015 a convenit cu pârâții asupra vânzării cumpărării cu privire la imobilele menționate și pentru care a achitat chiar la încheierea actului suma de 30.000 lei.

De la data încheierii convenției stăpânește pașnic și netulburat imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni neexistând nici un fel de litigii cu alte persoane.

Actul autentic nu s-a perfectat în formă autentică din culpa exclusivă a promitenților vânzători astfel că a fost nevoit să formuleze prezenta acțiune în cauză fiind incidente dispozițiile art 1169 cod civil.

Din actele și lucrările dosarului insanța reține următoarele:

La data de 29.05.2015 între pârâți în calitate de promitenți vânzători și reclamant în calitate de promitent cumpărător a fost încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect promisiunea vânzării cumpărării următoarele imobile: suprafața de 205 m.p. teren curți construcții (lotul nr. 1), suprafața de 4417 m.p. teren din care 898 m.p. curți construcții, 2824 m.p. teren arabil și 708 m.p. teren fânețe (lotul nr. 2), suprafața de 252 m.p. (lotul 4) reprezentând cale de acces pentru lotul 1,2 în indiviziune cu numitul C. D. . teren care alcătuiește, un singur trup situat în satul Dolhești . cu vecinătățile: N- A. M. și rest teren C. I., S- U. N. și Școala Dolhești E- DN 15 B și V – B. D., o casă de locuit edificată în anul 1984 din lemn și bolțari în suprafață de 130 m.p.un grajd edificat din lemn în anul 1960, construcții amplasate pe terenul arătat mai sus.

Prețul vânzării este de 30.000 lei și este menționat în actul încheiat între părți.

Antecontractul de vânzare-cumpărare este acordul de voință al părților contractante, cuprins într-un act juridic bilateral, prin care acestea se obligă să încheie în viitor, un contract în formă autentică, privind un anumit bun imobil la un preț determinat.

În ipoteza când părțile din antecontract nu se prezintă la notarul public să încheie actul în formă autentică, partea interesată se poate adresa instanței pentru obținerea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța nu urmează să facă decât să suplinească consimțământul uneia din părți la încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În situația în care una din părți, refuză să-și îndeplinească obligația asumată și ca atare este necesar ca toate celelalte condiții necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare să fie îndeplinite.

În cauză, având în vedere că vânzătorii au refuzat să se prezinte la notar pentru încheierea actului în formă autentică, constatând că antecontractul încheiat între părți conține elementele esențiale ale unui contract de vânzare-cumpărare și că pârâții sunt proprietarii imobilelor în litigiu conform certificatelor 9413/2015, 9411/2015 și procesele verbale identificare anexă, în temeiul art.1669 Cod civil, urmează să admită acțiunea așa cum a fost formulată, hotărârea judecătorească urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARAȘTE

Admite acțiunea civilă pentru perfectare vânzare cumpărare formulată de reclamantul C. I. având CNP_ domiciliat în . .. 149 jud. N. cu domiciliul ales la C. de Avocat M. C. or. Tg N. . . în contradictoriu cu pârâții M. E. având CNP_ domiciliată în . . jud. N., M. C. având CNP_ domiciliată în . . N. nr. 251 jud. N., C. D. având CNP_ domiciliat în Com. Mîndra . jud. B. și C. A. având CNP_ domiciliată în . .. 149 jud. N. și în consecință:

Perfectează vânzarea cumpărarea intervenită la data de 29.05.2015 între pârâți în calitate de vânzători și reclamant în calitate de cumpărător având ca obiect următoarele imobile:

- suprafața de 205 m.p. teren curți construcții (lotul nr. 1)

- suprafața de 4417 m.p. teren din care 898 m.p. curți construcții, 2824 m.p. teren arabil și 708 m.p. teren fânețe (lotul nr. 2).

- suprafața de 252 m.p. (lotul 4) reprezentând cale de acces pentru lotul 1,2 în indiviziune cu numitul C. D. . teren care alcătuiește, un singur trup situat în satul Dolhești . cu vecinătățile: N- A. M. și rest teren C. I., S- U. N. și Școala Dolhești E- DN 15 B și V – B. D..

- o casă de locuit edificată în anul 1984 din lemn și bolțari în suprafață de 130 m.p.un grajd edificat din lemn în an ul 1960, construcții amplasate pe terenul arătat mai sus

Prețul vânzării este de 30.000 lei și este menționat în actul încheiat între părți.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg N..

Pronunțată în ședința publică azi, 26.11 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

F. S. A. P. B.

RED/TEHN

F.S./A.B.

11/28.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2418/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ