Plângere contravenţională. Sentința nr. 2280/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2280/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 2280
Dosar nr._ plângere contravențională OUG 195/2002
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2280
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. L. C. -judecător
GREFIER -P. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. T. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002, proces verbal de contravenție . nr._/13._.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, a lipsit reprezentantul legal al intimatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este plângere contravenționala - OUG 195/2002;
- stadiul procesual: primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același petent, având același obiect și părți.
Față de dispozițiile art. 131alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța verifică, din oficiu competența generală, teritorială și materială și constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 32 al 2 din O.G. 2/2001, este competentă, fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei Tîrgu N..
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Instanța procedează la vizionarea CD-ul cu înregistrarea depusă la dosar de către intimat în prezența petentului
Petentul arată că a primit CD-ul cu înregistrarea însă nu i-au fost comunicate înscrisurile atașate întâmpinări și solicită să îi fie înmânată o copie de pe aceste înscrisuri.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea petentului să studieze înscrisurile atașate întâmpinării.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, a lipsit reprezentantul legal al intimatului.
Petentul arată că a studiat înscrisurile atasate întâmpinării și solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind cereri de soluționat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei .
Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție a pentru date neconforme cu realitate, în procesul verbal se menționează că a fost surprins pe . filmarea este în localitatea Humuleștii Noi care este localitate separată, atâta timp cât are indicator de intrare și ieșire din localitate.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. N., la data de 07.07.2015, sub nr._, petentul C. T. I. a solicitat, in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N., anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.05.2015.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că aspectele reținute de agentul constatator nu sunt conforme cu realitate, viteza cu care acesta circula fiind mult mai mică, având in vedere și condițiile de trafic.
Plângerea nu a fost motivată în drept. La data de 02.10.2015, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, să se constate că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, îndeplinește condițiile de formă și de fond impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei.
În susținere, intimata a arătat că la data de 13.05.2015, s-a procedat la amendarea petentului, întrucât acestea a săvârșit contravenția prevăzută de art. 48 din OUG nr. 195/2002, respectiv, a depășit viteza legală admisă pe tronsonul de drum indicat în actul constatator (loc. Tg. N., jud. N.) de 50 km/h (aparatul radar înregistrând 71 km/h).
În drept au fost invocate art. 15 din OG nr. 2/2001 și ale art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Au fost depuse la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, înregistrarea video a contravenției, buletin de verificare metrologică aparat R. atestat nr. 27 din 14.04.2010, desfășurător radar pentru data de 13.05.2015.
Din probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.05.2015 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 390 lei și 3 puncte penalizare pentru că la acea dată data, ora 18:00, a condus autoturismul marca F. cu nr._ în localitatea Tg. N. cu viteza de 71 km/h înregistrat cu aparatul radar montat pe auto MAI_ pe caseta 30.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituției al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.
Este adevărat că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție de autenticitate și veridicitate în ceea ce privește fapta constatată că urmare a percepțiilor proprii ale agentului de poliție, însă o atare prezumție nu poate avea decât o valoare relativă. Mai mult decât atât, în situațiile sancționării pentru depășirea vitezei legale, nu este suficientă prezența agentului constatator la locul săvârșirii faptei; de altfel aprecierea vitezei nici nu poate fi făcută de acesta fără ajutorul unui dispozitiv de tip cinemometru, conceput special pentru măsurarea vitezei autovehiculelor angajate în trafic.
Or, față de acest aspect, deși cinemometrul îndeplinește condițiile impuse de Norma de metrologie legală NML 021-05 și OUG 195/2002 ( art. 109 alin. 2 ), în sensul agentul constatator este atestat în operarea cu aparatele radar, iar radarul este verificat și omologat metrologic, înregistrarea video efectuată în momentul constatării presupusei fapte antisociale surprinde două autovehicule, fără a rezulta cu certitudine viteza căruia dintre cele două vehicule a fost detectată de aparatul radar.
Prin urmare, în raport de necesitatea respectării dezideratului în virtutea căruia vinovăția contravenientului trebuie dovedită dincolo de orice dubiu, și că orice dubiu se interpretează în favoarea acestuia, instanța reține că fapta menționată în procesul - verbal atacat, conform căreia petentul ar fi depășit viteza legală, nu este probată în acest mod.
Pentru considerentele ce preced, instanța va admite plângerea, urmând a anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.05.2015, și a-l exonera pe contravenient de obligația de plată a amenzii.
De asemenea, dând eficiență principiului disponibilității părților, care guvernează procesul civil, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. T. I., cu dom. în mun. Suceava, ., nr.22, .. A, ., împotriva procesului-verbal . nr._/13.05.2015, încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în mun. Piatra N., ., jud. N..
Anulează în procesul-verbal . nr._/13.05.2015
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul N., în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.11.2015.
Președinte, Grefier,
M. L. C. P. A.
Redactat/tehnored. .M.L.C./ 16.12.2015
Tehnored. P.A.18.12.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2482/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2418/2015. Judecătoria... → |
|---|








