Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 411/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 411
Dosar nr._ - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
JUDEȚUL N.
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
SENTINȚA CIVILĂ nr.411
Ședința publică din 24.febr.2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. I. U.
Grefier – G. O.
La ordine venind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta D. DUMITRIȚA în contradictoriu cu pârâtul O. I. C. având ca obiect partaj de bunuri comune.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.febr.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 24.02.2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. N. la data de 18.05.2012, sub nr._, reclamanta D. Dumitrița a chemat în judecată pârâtul O. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună partajarea bunurilor dobândite de către părți în timpul căsătoriei; să se rețină că părțile au avut o contribuție comună de 50% fiecare la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune: una casă de locuit, construită în anul 1967-1968, pe fundație de beton, din chirpici de lut, planșeu din grinzi de lemn, acoperită cu acoperiș tip sarpantă din lemn de rășinoase cu învelitoare din azbociment, compusă din 2 camere, bucătărie și antreu, o anexă (construită în anul 1993) din chirpici și BCA, compusă din o cameră, o bucătărie, o baie și un hol, în suprafață de 24,46 m.p., o magazie din chirpici și BCA, în suprafață de 3,84 m.p., un șopron din lemn, în suprafață de 18,54 m.p., un coteț, în suprafață de 4,07 m.p., o fânărie din scândură, în suprafață de 19,74 m.p., două fântâni, una de 8 m adâncime și cealaltă de 6 m adâncime, coteț de porci, în suprafață de 15,36 m.p., precum și garduri împrejmuitoare (construite în anul 2003), construcții edificate pe terenul în suprafață de 400 m.p. situat în intravilanul satului Brusturi, jud. N., sola, 15, ., înscris în Titlul de Proprietate nr. 17/226 eliberat pe numele pârâtei O. M., asupra căruia reclamanta D. Dumitrița și pârâtul O. C. au un drept de folosință pe durata construcțiilor, precum și pe terenul în suprafață de 200 m.p., exclus din Titlul de Proprietate nr. 17/226 din data de 28.06.1995 eliberată pe numele pârâtei O. M. (teren care se află la dispoziția Comisiei locale Brusturi). Reclamanta a precizat că casa de locuit a fost cumpărată de către pârât, înainte de încheierea căsătoriei, achitându-se un avans, la acea dată, însă casa a fost achitată în totalitate din banii de la nunta părților, astfel încât este normal să fie inclusă în totalitatea bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei. A mai precizat reclamanta că în situația în care casa de locuit nu va fi inclusă în totalitate în bunurile dobândite de către părți în timpul căsătoriei, să fie inclusă cota de 4/5 din casa de locuit, față de proveniența banilor achitati pentru cumpărarea acestei case, iar in subsidiar suma de 4000 lei, reprezentând prețul achitat pentru casa de locuit din banii de la nuntă. De asemenea, a mai arătat că asupra acestei case de locuit părțile au efectuat o . îmbunătățiri, iar contravaloarea acestor îmbunătățiri ce solicită a fi reținute la masa de partaj.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Acțiunea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
În susținerea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor acte: sentințe judecătorești, contract de vânzare cumpărare, autorizație de construcție (f.5-7).
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare (f. 11), arătând că casa de locuit a fost cumpărată de către pârât împreună cu mama sa, astfel încât reclamanta nu are niciun drept asupra acesteia, iar susținerile reclamantei nu sunt adevărate. A arătat că este o persoană cu handicap, că a fost bătut de fosta soție, solicitând să nu fie lăsat pe drumuri. A solicitat ca instanța de judecată să atribuie fiecărei părți bunurile ce i se cuvin.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții.
Raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei (f. 50-56), completat, în urma încuviințării obiecțiunilor,(f. 64-66).
Au fost audiați martorii R. D. și O. C. – propuși de către reclamantă (f.40-41), precum și P. M. și A. N. – propusi de către pârât (f.42-43).
A fost atașat șa dosarul cauzei dosarul nr._ și dosarul nr._ având ca obiect constatare drept de proprietate și anulare titlu de proprietate.
Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2013 a fost suspendată cauza, în baza art. 244 cod pr. Civ. Din 1865 până la soluționarea dosarului având ca obiect constatare drept de proprietate, iar prin cererea din data de 26.05.2014 cauza a fost repusă pe rol.
La termenul de judecată din data de 18.11.2014, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu.
Iar, la data de 19.01.2015 a fost atașat la dosarul cauzei raportul de lotizare – filele 134-139.
Analizând și coroborând susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 18.11.2014 instanța, în temeiul art. 6736 Cod procedură civilă, a pronunțat încheierea de admitere în principiu – filele 115-118, prin care s-a admis în principiu în parte cererea de partaj bunuri comune formulată de către reclamanta D. Dumitrița, în contradictoriu cu pârâtul O. C..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: o anexă (construită în anul 1987) pe fundație de beton, din bolțari, planșeu și sarpantă din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, compusă dintr-un hol și o cameră, în valoare totală de 7885 lei, o anexă (construită în anul 1993) din chirpici și BCA, compusă din o cameră, o bucătărie, o baie și un hol, în suprafață de 24,46 m.p., în valoare totală de 9250 lei, o magazie din chirpici și BCA, în suprafață de 3,84 m.p., un șopron din lemn, în suprafață de 18,54 m.p., un coteț, în suprafață de 4,07 m.p., o fânărie din scândură, în suprafață de 19,74 m.p., în valoare totală de 2400 lei, două fântâni, una de 8 m adâncime și cealaltă de 6 m adâncime, în valoare totală de 4190 lei, coteț de porci, în suprafață de 15,36 m.p., în valoare totală de 1320 lei, precum și garduri împrejmuitoare (construite în anul 2003), în valoare totală de 2030 lei, construcții edificate pe terenul în suprafață de 400 m.p. situat în intravilanul satului Brusturi, jud. N., sola, 15, ., înscris în Titlul de Proprietate nr. 17/226 eliberat pe numele pârâtei O. M., asupra căruia reclamanta D. Dumitrița și pârâtul O. C. au un drept de folosință pe durata construcțiilor, precum și pe terenul în suprafață de 200 m.p., exclus din Titlul de Proprietate nr. 17/226 din data de 28.06.1995 eliberată pe numele pârâtei O. M. (teren care se află la dispoziția Comisiei locale Brusturi).
S-a constatat că valoarea totală a bunurilor care fac parte din masa de partaj este de 29.807 lei, că reclamanta are o cotă de contribuție la achiziționarea bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei, de 50 %, iar pârâtul de 50 %, și că reclamantei i se cuvin bunuri în valoare de 14.903,5 lei, iar pârâtului i se cuvin bunuri în valoare de 14.903,5 lei.
De asemenea, instanța a constatat că reclamanta are un drept de creanță în sumă de 4112,5 lei, reprezentând cota de 50% din sporul de valoare dobândit de imobilul casă de locuit proprietatea pârâtului urmare a îmbunătățirilor efectuate de către reclamantă și pârât în timpul căsătoriei asupra acestui imobil.
Prin aceeași încheiere, instanța a respins cererea reclamantei de includere în masa de partaj bunuri comune a imobilului casă de locuit sau a cotei de 4/5 din acest bun, precum și cererea de includere în masa de partaj bunuri comune a sumei de 4000 lei, reprezentând banii achitați pentru cumpărarea imobilului casă de locuit, ca nefondată.
Prin încheierea sus menționată s-a dispus efectuarea unei expertize de lotizare - concretizată în raportul de expertiză de la filele 134-138 din dosar.
Părțiile au fost de acord cu concluziile din raportul de lotizare, neformulându-se obiecțiuni la acesta, iar expertul a întocmit două variante de lotizare, luându-se în considerare opțiunile părților.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a activului comunitar și sistarea stării de devălmășie în care se găsesc părțile, instanța va ține seama de mai multe aspecte, care particularizează cauza de față.
În primul rând, se are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 67310 Cod proc. Civilă din 1865 împărțeala în natură reprezintă regula în materie de partaj, bunul indiviz fiind atribuit doar unuia din copartajanți numai în măsura în care împărțeala în natură nu ar fi posibilă, ar conduce la diminuarea considerabilă a valorii bunului sau i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică.
Conform raportului de lotizare bunurile dobândite de către foștii soți în timpul căsătoriei pot fi în mod comod divizate în două unități locative distincte. Ambele părți și-au manifestat opțiunea de a primi imobilele în lot, astfel că instanța nu vede niciun motiv pentru care să nu procedeze la lotizarea în natură a bunurilor enumerate mai sus, conform variantei I propusă de expertul judiciar în specialitatea construcții (fila 136).
În consecință, având în vedere opțiunile părților – astfel cum au fost exprimate prin cererile depuse la dosar și folosința bunurilor în prezent, instanța urmează să partajeze bunurile comune ale părților, astfel:
- în lotul reclamantei, se vor atribui:o anexă (construită în anul 1993) din chirpici și BCA, compusă din o cameră, o bucătărie, o baie și un hol, în suprafață de 24,46 m.p., în valoare totală de 9250 lei, o magazie din chirpici și BCA, în suprafață de 3,84 m.p., un șopron din lemn, în suprafață de 18,54 m.p., un coteț, în suprafață de 4,07 m.p., toate în valoare de 2732 lei, o fânărie din scândură, în suprafață de 19,74 m.p., în valoare totală de 2400 lei, una fântână, de 0,80 m adâncime, în valoare de 3420 lei, coteț de porci, în suprafață de 6mx2m., în valoare de 1041 lei, precum și garduri împrejmuitoare (7,4 m la stradă), în valoare de 173 lei, construcții edificate pe terenul în suprafață de 200 m.p., exclus din Titlul de Proprietate nr. 17/226 din data de 28.06.1995 eliberată pe numele pârâtei O. M. (teren care se află la dispoziția Comisiei locale Brusturi),în valoare totală de 19.016 lei.
Reclamantei i se cuvin bunuri în valoare de 14.903,5 lei și primește bunuri în valoare de 19.016 lei, urmând a achita pârâtului suma de 4112,5 lei cu titlu de sultă față de inegalitatea loturilor.
- în lotul pârâtului se vor atribui: o anexă (construită în anul 1987) pe fundație de beton, din bolțari, planșeu și sarpantă din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, compusă dintr-un hol și o cameră, în valoare totală de 7885 lei, una fântână, de 0,24 m adâncime, în valoare de 770 lei, un coteț de porci, în suprafață de 1,68mx2m, în valoare de 279 lei, garduri împrejmuitoare (3,5 m la stradă), în valoare de 1857 lei, construcții edificate pe terenul în suprafață de 400 m.p. situat în intravilanul satului Brusturi, jud. N., sola, 15, ., înscris în Titlul de Proprietate nr. 17/226 eliberat pe numele pârâtei O. M., asupra căruia reclamanta D. Dumitrița și pârâtul O. C. au un drept de folosință pe durata construcțiilor, în valoare totală de 10.791 lei.
Pârâtului i se cuvin bunuri în valoare de 14.903,5 lei și primește bunuri în valoare de 10.791 lei, urmând a primi de la reclamantă suma de 4112,5 lei cu titlu de sultă față de inegalitatea loturilor.
Întrucât, reclamanta are un drept de creanță în sumă de 4112,5 lei, reprezentând cota de 50% din sporul de valoare dobândit de imobilul casă de locuit proprietatea pârâtului urmare a îmbunătățirilor efectuate de către reclamantă și pârât în timpul căsătoriei asupra acestui imobil, instanța de judecată îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 4112,5 lei, reprezentând dreptul de creanță al acesteia din urmă asupra casei de locuit proprietatea pârâtului.
Deoarece, în cadrul procedurii partajului părțile au calitate dublă, iar cheltuieli de judecată câștigate cauzei au fost făcute doar de către reclamantă (respectiv onorariu apărător calificat, onorariul expertize, taxe de timbru), în temeiul art.274 al.1 și art.276 C.proc.civ. din 1865, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei jumătate din cheltuielile de judecată dovedite ca efectuate, cu luarea în considerarea a cotei egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv suma de 1.816,15 lei.
Constatând că, în sarcina fiecăreia dintre părți, se va stabili o obligația de plată a unor sume de bani (sultă și cheltuieli de judecată), instanța va dispune compensarea obligațiile reciproce ale părților și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.816,15 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de partaj de bunuri comune, formulată de reclamanta D. Dumitrița, CNP_, cu domiciliul în satul și ., în contradictoriu cu pârâtul O. C., CNP_, cu domiciliul în satul și ., și în consecință:
Dispune sistarea stării de devălmășie a părților cu privire la bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.
Atribuie părților bunurile comune conform variantei I de lotizare propusă în raportul de expertiză (filele 134-138) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
- în lotul reclamantei, se vor atribui:o anexă (construită în anul 1993) din chirpici și BCA, compusă din o cameră, o bucătărie, o baie și un hol, în suprafață de 24,46 m.p., în valoare totală de 9250 lei, o magazie din chirpici și BCA, în suprafață de 3,84 m.p., un șopron din lemn, în suprafață de 18,54 m.p., un coteț, în suprafață de 4,07 m.p., toate în valoare de 2732 lei, o fânărie din scândură, în suprafață de 19,74 m.p., în valoare totală de 2400 lei, una fântână, de 0,80 m adâncime, în valoare de 3420 lei, coteț de porci, în suprafață de 6mx2m., în valoare de 1041 lei, precum și garduri împrejmuitoare (7,4 m la stradă), în valoare de 173 lei, construcții edificate pe terenul în suprafață de 200 m.p., exclus din Titlul de Proprietate nr. 17/226 din data de 28.06.1995 eliberată pe numele pârâtei O. M. (teren care se află la dispoziția Comisiei locale Brusturi),în valoare totală de 19.016 lei;
- în lotul pârâtului se vor atribui: o anexă (construită în anul 1987) pe fundație de beton, din bolțari, planșeu și sarpantă din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, compusă dintr-un hol și o cameră, în valoare totală de 7885 lei, una fântână, de 0,24 m adâncime, în valoare de 770 lei, un coteț de porci, în suprafață de 1,68mx2m, în valoare de 279 lei, garduri împrejmuitoare (3,5 m la stradă), în valoare de 1857 lei, construcții edificate pe terenul în suprafață de 400 m.p. situat în intravilanul satului Brusturi, jud. N., sola, 15, ., înscris în Titlul de Proprietate nr. 17/226 eliberat pe numele pârâtei O. M., asupra căruia reclamanta D. Dumitrița și pârâtul O. C. au un drept de folosință pe durata construcțiilor, în valoare totală de 10.791 lei.
Compensează obligațiile reciproce ale părților și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.816,15 lei.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. U. G. O.
Red/CIU
Tehnored/GO/2.03.2015
6 expl.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 180/2015. Judecătoria TÂRGU... → |
|---|








