Plângere contravenţională. Sentința nr. 1928/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 1928/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 1928

Dosar nr._ - plângere contravențională -

Cod operator 3076 HG 984/2005

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1928

Ședința publică de la 30 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –M. L. C. - judecător

Grefier – P. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul H. A. domiciliat în or. Tîrgu N., . nr. 120, jud. N., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI P. SIGURANȚA ALIMENTELOR N., cu sediul în mun Piatra N., ., jud. N. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul H. A., lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- obiectul cauzei: plângere contravențională HG 984/2005, proces verbal de contravenție . NR._/02.04.2015

- stadiul procesual: primul termen de judecată, primă instanță;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Nemaifiind cereri de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei.

Petentul menționează că regretă fapta, are un copil în întreținere și nu are posibilitatea să achite această amendă,apreciază că procesul verbal este nelegal și netemeinic, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

Instanța, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ /2014, petentul H. A., în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor N. ( în continuare DSVPSA N.), a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 02.04.2015 de DSVPSA N., prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 3, lit. b, pct.1 din H.G.nr.985/2005, constând în aceea că la data controlului a transportat 9 carcase miei cu auto cu nr. de înmatriculare_, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. A precizat că deși deținea actele de conformitate pentru cele 9 carcase de miel, acesta le-a ignorat și ca urmare a dispus sancționarea sa contravențională. Apreciază că procesul verbal contesta nu este doar netemeinic ci și nelegal întocmit.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului., deoarece nu lucrează nicăieri nici el și nici soția lui, și are în întreținere un copil minor.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri depunând la dosar copia procesului-verbal, aviz sanitar din data de 02.04.2015, adeverința nr. 7355/02.04.2015, fișa de sănătate și act identitate.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii.(f.30-31).

În motivare, a susținut faptul că din punct de vedere al legalității, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G.nr.2/2001, iar din punct de vedere al temeiniciei, sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la respectarea legislației sanitare.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, intimatul a susținut respectarea dispozițiilor art.21 alin.3 din O.U.G.nr.2/2001.

În apărare, a depus la dosar în copie, nota de inspecție în temeiul căreia a fost întocmit procesul-verbal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 02.04._ a fost încheiat procesul-verbal . nr._, reținându-se faptul că petentul a fost depistat în timp ce transporta 9 carcase miei cu auto cu nr. de înmatriculare_, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară .

Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act administrativ și se bucură de prezumția de legalitate.

În același timp, actul administrativ este cenzurabil de instanța de judecată. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 prevede că instanța administrează probele necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Examinând sub aspectul legalității procesul-verbal contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 3, lit.b, pct. 1 din H.G.nr.984/2005, constituie contravenție “organizarea și efectuarea transporturilor de produse de origine animală și de furaje fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare;”.

În cauză, se reține că petentul, nu deținea documentele legale, avizul sanitar veterinar din 02.04.2015 și fișa de sănătate pentru animale nr. 1/15.04.2015 vizată pentru anul 2015 nu au fost emise în vederea transportului de carcase de miel și nici pentru comercializarea acestora. Avizul sanitar veterinar din 02.04.2015 nu specifică pentru ce produse a fost eliberat în timp ce fișa de sănătate pentru animale nr. 1/15.04.2015 vizată pentru anul 2015, a fost emisă în vederea comercializării următoarelor produse: lapte crud, caș, urdă și ouă.

Față de situația de fapt și de drept astfel reținute, instanța apreciază că fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 3, lit.b, pct. 1 din H.G.nr.984/2005

Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere pericolul social al faptei, dar și poziția procesuală a petentului, situația sa materială și familială.

Față de aceste împrejurări instanța apreciază că fapta are o gravitate redusă și ca se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin.5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Aceasta sancțiune este mai potrivita realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite si de a-l determina sa adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

În consecința instanța va admite în parte plângerea petentului și va modifica procesul-verbal de contravenție atacat în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 702 lei aplicata prin actul atacat cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal. De asemenea, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul H. A., CNP._, cu domiciliul în Tg. N., ., nr. 120, jud. N. în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor N. cu sediul în Piatra N., ..12 jud. N., împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 02.04.2015

Înlocuiește amenda contravențională aplicată petentului prin procesul verbal sus menționat, cu sancțiunea Avertisment.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg.N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.

Președinte, Grefier,

M. L. C. P. A.

Red. Tehnored. M.L.C./05.10.2015

Tehnored. P.A./07.10.2015/ 4 ex.

..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1928/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ