Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 297/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 297/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 297/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR.297

Ședința Camerei de Consiliu de la 05 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. H.

GREFIER E. P.

S-a luat în examinare cauza civilă, având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. C., .. 89A jud.C., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., cu domiciliul în mun. Tulcea, .. 211 A, ..

Încheierea de ședință din data de 07.01.2015, face parte din prezenta:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 01.07.2014, sub numărul_, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. A. M., în procedura cererilor de valoare redusă, obligarea acesteia la plata sumei de 1092,21 lei, reprezentând contravaloare energie electrică și penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta un contract de furnizare a energiei electrice, generator de obligații pe care aceasta nu le-a respectat, neachitând contravaloarea energiei electrice.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.

Pârâta nu a completat formularul de răspuns.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța va admite cererea, pentru următoarele considerente:

La data de 05.02.2010 între reclamanta S.C. E. E. S.A. și pârâtă s-a încheiat contractul cu nr._ având ca obiect furnizarea de energie electrică (fila 6).

Potrivit art. 11 din contract, pârâta, în calitate de consumator, are obligația de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate de către reclamantă, sub sancțiunea achitării unor penalități de întârziere.

Din actele depuse la dosar, în raport de care se va pronunța instanța, în temeiul art. 1030 alin. 2 noul C. proc. civ., reiese că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi reveneau conform contractului.

În drept, contractul reprezintă legea părților, având putere obligatorie pentru acestea, în baza art. 969 Codul civil anterior, în vigoare și aplicabil la data nașterii raportului juridic dedus judecății.

Or, în temeiul răspunderii civile contractuale, partea care nu face dovada executării obligațiilor care îi revin este prezumată a fi în culpă, până la proba contrară, care în speță nu a fost administrată.

Fiind chemată la interogatoriu, pârâta nu s-a prezentat, astfel că instanța va considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, în temeiul art. 358 noul C. proc. civ., urmând să admită acțiunea și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1092,21 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice și penalități de întârziere calculate conform contractului până la data formulării cererii.

Având în vedere că acțiunea urmează a fi admisă astfel cum a fost formulată, pârâta va fi obligată, în temeiul art. 1031 noul Cod de procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. C., .. 89A jud.C., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., cu domiciliul în mun. Tulcea, .. 211 A, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1092,21 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice și penalități de întârziere calculate până la data formulării cererii.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Numai cu apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. H. E. P.

Red. jud.IH/16.06.2015

Tehnored și ./_1-ex/.R+_1 ex._P/17.06.2015

Primit dos. de la jud. azi 16.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 297/2015. Judecătoria TULCEA