Ordin de protecţie. Sentința nr. 1240/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1240/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1240/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1240
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
Grefier: A. D.
Ministerul Public reprezentat prin
PROCUROR: A. D. C.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect prelungire ordin de protecție, acțiune formulată de reclamanta G. V., domiciliată în Tulcea, .. 7, județul Tulcea și domiciliul ales în Tulcea, .. 54, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul G. V., domiciliat în Tulcea, ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta, asistată de avocat B. A., în baza delegației nr. 115/05.03.2015 existentă la dosar, iar pentru pârât, apărător desemnat din oficiu, avocat D. M. A., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la verificarea datelor de identitate ale părții prezente, reclamanta legitimându-se cu carte de identitate . nr._, domiciliată în Tulcea, .. 7, județul Tulcea.
Instanța pune în discuție inadmisibilitatea acțiunii, art. 33 din Legea nr. 217/2003.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, arată că în opinia sa, cererea este admisibilă. Arată că se solicită prelungirea ordinului de protecție și se insistă în soluționarea cererii întrucât se impun a se lua măsuri pentru protejarea reclamantei. Mai precizează că ordinul de protecție a fost emis pe data de 30.10.2014 și a expirat pe data de 30.03.2015.
Instanța ia act că reclamanta insistă în soluționarea cauzei.
Apărătorul pârâtului, având cuvântul, arată că nu se opune.
Procurorul, având cuvântul, arată că se impune respingerea cererii de prelungire a ordinului de protecție.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 11.03.2015 sub nr._, reclamanta G. V. a solicitat prelungirea ordinului de protecție emis împotriva pârâtului G. V. prin sentința civilă nr. 2922/30.10.2014 a Judecătoriei Tulcea, motivând că starea de pericol ce a determinat luarea măsurii există în continuare, iar pârâtul nu ar fi respectat interdicția de contacta familia.
În drept au fost invocateprevederile Legii nr. 217/2003, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 6 - 10).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este inadmisibilă.
Astfel, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie prevede instituirea unor măsuri pentru protejarea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, constând în emiterea unui ordin de protecție în scopul înlăturării stării de pericol, prin care să se dispună obligații sau interdicții cu caracter provizoriu în sarcina agresorului.
Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție nu poate depăși 6 luni de la data emiterii ordinului, iar conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 217/2003 „la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.”
Ca atare, legiuitorul a reglementat în mod expres atât durata măsurilor instituite prin ordinul de protecție, cât și procedura pe care trebuie să o urmeze partea în cazul în care apreciază că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea îi sunt puse în continuare în pericol prin acțiunile unui membru al familiei.
Nu există astfel posibilitatea legală de luare a măsurii de „prelungire a ordinului de protecție”, calea ce trebuie urmată de parte fiind formularea unei cereri pentru emiterea unui nou ordin de protecție.
Față de argumentele expuse, cererea reclamantei va fi respinsă ca inadmisibilă.
Se va dispune virarea onorariului pentru apărătorul din oficiu al pârâtului, în cuantum de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect prelungire ordin de protecție, formulată de reclamanta G. V., domiciliată în Tulcea, .. 7, județul Tulcea și domiciliul ales în Tulcea, .. 54, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul G. V., domiciliat în Tulcea, ., județul Tulcea., ca inadmisibilă.
Dispune virarea onorariului pentru apărătorul din oficiu al pârâtului, în cuantum de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea.
Cu apel în 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2015.
Președinte,Grefier,
G. N. A. D.
Red.jud.GN/2ex/12.05.2015
Primit dosar – 12.05.2015
..05.2015
Pt. conformitate, grefier
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
- Tulcea, ., fax 0240._; tel. 0240 –_ -
Operator de date cu caracter personal nr. 2920
Dosar nr._
Emisă la 12.05.2015
CĂTRE:
BAROUL TULCEA
Pe rolul acestei instanțe se află înregistrată cauza civilă nr._, având ca obiect prelungire ordin de protecție, acțiune formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâtul G. V..
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu avocat D. M. A. în sumă de 100 lei pentru pârâtul G. V., se va vira din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea.
Președinte, Grefier,
G. N. A. D.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 979/2015. Judecătoria TULCEA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








