Plângere contravenţională. Sentința nr. 3483/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3483/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 3483/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3483
Ședința publică de la 24 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. H.
GREFIER: V. S.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul N. I., cu domiciliul în C., ., ., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de din 27.05.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data 09 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24 noiembrie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20.07.2015, sub nr._, petentul N. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA - SERVICIUL RUTIER, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.05.2015.
În motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal contestat, însă nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției, iar în subsidiar solicită aplicarea unui avertisment.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile OG nr. 2/ 2001.
În dovedirea plângerii s-a depus procesul-verbal de constatare a contravenției ( f. 4).
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și de timbru judiciar potrivit art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata a depus întâmpinare în cauza solicitând respingerea plângerii aratând că în data de 27.05.2015, petentul nu a comunicat poliției datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul cu nr._ la data de 31.03.2015 ora 12.12. în mun. Tulcea, date solicitate prin adresa nr._/22.04.2015.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens procesul-verbal de constatare a contravenției, raportul agentului constatator ( f. 13 ), adresa nr._/22.04.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 27.05.2015, a fost sancționată N. I. întrucât în data de 27.05.2015, petentul nu a comunicat poliției datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul cu nr._ la data de 31.03.2015 ora 12.12. în mun. Tulcea, date solicitate prin adresa nr._/22.04.2015 săvârșind contravenția prevăzută de art. 39 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 105 pct. 10 din OUG nr. 195/2002.
Pentru această faptă petentului i s-au aplicat 9 puncte amendă în cuantum de 1462,5 lei.
În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Având în vedere că prin decizia pronunțată în cauza A. c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înlăturat prezumția deplină, absolută, irefragabilă de legalitate a unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției și pentru a acorda în mod real, efectiv petentului dreptul la un proces echitabil instanța apreciază că se pot administra probe în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părților litigante de a dovedi pe de o parte că starea de fapt este alta decât cea reținută în procesul verbal atacat, în cazul petentului contraveniente, respectiv că starea de fapt este cea reținută de agentul constatator, în cazul intimatului.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că procesul-verbal . nr._ din data de 27.05.2015, încheiat de intimată cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța va avea în vedere probele administrate în cauză.
Prin adresa nr_/22.04.2015 ( f. 14) petentului i s-a solicitat să comunice în termen de 5 zile datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul cu nr._ la data de 31.03.2015 ora 12.12. în mun. Tulcea, , așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar la fila 14 verso.
Potrivit art. 39 din OUG nr. 195/ 2002, « proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice ».
Cum petentul nu și-a îndeplinit obligația, a săvârșit contravenția prevăzută la art. 102 alin. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/ 2002.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001 „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Din cuprinsul procesului verbal nu rezulta care au fost împrejurările reținute de agentul constatator care să-i confere faptei un pericol social care să depășească minimul prevăzut de lege, astfel încât instanța considera ca aplicarea minimului reprezintă o corecta individualizare a sancțiunii.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. I., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA - SERVICIUL RUTIER si împotriva procesului verbal . nr._ din data de 27.05.2015 si va dispune reducerea amenzii contravenționale de la 1462, 5 lei( 15 puncte) la 877,5 lei ( 9 puncte).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. I., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea si împotriva procesului verbal . nr._ din data de 27.05.2015.
Dispune reducerea amenzii contravenționale de la 1462, 5 lei( 15 puncte) 877,5 lei ( 9 puncte).
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2015.
Președinte, Grefier,
I. H. V. S.
Red./tehnored, jud.I.H/4ex./10.12.2015
.., 1 ex. petent, 2 ex. intimat/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2163/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3608/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








