Plângere contravenţională. Sentința nr. 701/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 701/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 701/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 701
Ședința publică din 13.03.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. M. R.
Grefier - U. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.07.2014, formulată de petentul T. D. P. cu domiciliul procesual ales în mun. C., ..3, ., la sediul profesional Cabinet de Avocat C. D. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014 sub nr._, petentul T. D. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 24.07.2014, iar în subsidiar – înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat – în esență – că aspectele consemnate în procesul-verbal contestat nu corespund realității, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa. Petentul, arată, de asemenea, că procesul-verbal nu a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate impuse de dispozițiile art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 43/1997.
În dovedire, a fost anexat – în fotocopie – procesul-verbal contestat (fila 10).
Plângerea contravențională este legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 12).
La data de 12.09.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor, anexând – sub aspect probatoriu – materialul în baza căruia a fost întocmit (filele 19-33).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ.
La data de 12.11.2014, petentul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând instanței de judecată înlăturarea apărărilor acesteia și admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată.
În ședința publică din data de 29.01.2015, apreciind că probele solicitate sunt admisibile și de natură să conducă la soluționarea cauzei, instanța, în baza art. 255 - art. 258 C.proc.civ., a încuviințat pentru ambele părți administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanta competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din data de 24.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 15.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 61 alin. (1) lit. o) din O.G. nr. 43/1997.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 24.07.2014, în jurul orei 19:52, pe DJ 222C, km 61+500 m, petentul a condus autoutilitara marca VOLVO cu numărul de înmatriculare_, cu semiremorca SCHITZ cu numărul de înmatriculare_, transportând piatră brută . cariera din localitatea Mahmudia, județul Tulcea către localitatea N. B., județul C. și a refuzat să supună vehiculul verificării prin cântărire. S-a reținut, de asemenea, că petentul a refuzat să însoțească personalul de control în vederea cântăririi autovehiculului.
Petentul a semnat procesul-verbal, fiind consemnate și obiecțiunile acestuia (nu am refuzat cântarul oficial și nu sunt de acord cu sancțiunea).
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
Instanța va respinge susținerile petentului privind descrierea insuficientă a faptei săvârșite, apreciind că mențiunile agentului constatator sub acest aspect sunt în acord cu dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța apreciază că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut –din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, reținând că, potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Coroborând înregistrarea video cu buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 08.04.2014 (din care reiese că aparatul radar utilizat pentru înregistrarea audio-video a petentului îndeplinește cerințele tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005), instanța apreciază, dincolo de orice îndoială, că în cauză a fost făcută dovada situației de fapt reținute de agentul constatator.
Potrivit înregistrării video depuse la dosar (fila 24), petentul a refuzat să însoțească organele de poliție în vederea verificării vehiculului prin cântărire, motivat de faptul că nu exista în zonă un cântar autorizat. Instanța va respinge apărările petentului sub acest aspect, reținând că aprecierea personală a acestuia cu privire la legalitatea efectuării cântăririi nu poate constitui un motiv de natură să justifice încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. o) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Prin urmare, eventualele obiecțiuni ale petentului în privința modalității de efectuare a cântăririi sau a utilizării unui cântar neautorizat puteau fi consemnate ulterior, în cazul în care ar fi fost efectiv constatate nereguli sub acest aspect.
Instanța apreciază, astfel, că petentul nu era îndreptățit să considere, în mod legitim, că solicitarea organului constatator viza efectuarea cântăririi în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege, cât timp acesta a refuzat să permită realizarea efectivă a procedurii. În opinia instanței, obligația petentului – în calitate de conducător auto – se limitează, conform art. 61 alin. (1) lit. o) din O.G. nr. 43/1997, la însoțirea vehiculului personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor transportului. Instanța reține în acest sens dispozițiile art. 60 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997, potrivit cărora în cazul în care locul prevăzut la alin. (2) nu permite efectuarea controlului privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, în condiții impuse de echipamente de control și de siguranță rutieră, vehiculul supus controlului va fi deplasat, în prezența personalului cu atribuții de control, pe cheltuiala persoanei responsabile prevăzute la art. 41 alin. (10), până în cel mai apropiat spațiu care permite efectuarea verificărilor, precum și dispozițiile art. 61 ind. 2 din același act normativ, potrivit cărora constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe se fac de către:
a) personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor, prin ordin al ministrului;
b) personalul împuternicit în acest scop de administratorii drumurilor de interes județean și de interes local, potrivit competențelor stabilite conform legii;
c) ofițerii și agenții de poliție rutieră, după caz, în lipsa personalului prevăzut la lit. a) și b).
Prin urmare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 nu necesită prezența imperativă la fața locului a unui echipaj format din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ofițerii și agenții de poliție rutieră, având – în lipsa personalului I.S.C.T.R. – competența de a constata săvârșirea unor astfel de fapte și de a aplica sancțiunile prevăzute de lege.
În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar de către petent – în sensul înlocuirii amenzii contravenționale în cuantum de 15.000 lei cu sancțiunea avertismentului – instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 62 din O.G. nr. 43/1997, conform cărora prevederile art. 60 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002 și, implicit, ale art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora ”Sanctiunea stabilită trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârsite”.
Astfel, întrucât minimul amenzii prevăzute de legiuitor pentru fapta săvârșită este de 15.000 lei – fiind stabilit astfel, la nivel abstract, un grad ridicat de pericol social în cazul săvârșirii unor astfel de fapte – instanța apreciază că sancțiunea amenzii asigură în cauză existența unei proporționalități efective între fapta săvârșită și gravitatea sancțiunii aplicate.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. o) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor potrivit cărora refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire și/sau măsurare a dimensiunilor, respectiv refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor transportului constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, aplicată conducătorului auto și întrucât petentul nu a reușit să combată prin probe situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța va respinge – ca nefondată – plângerea contravențională aflată pe rol, cu consecința menținerii procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 24.07.2014, ca legal și temeinic.
Respingerea cererii principale atrage – prin prisma dispozițiilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ. – și respingerea cererii accesorii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, formulată de către petentul T. D. P. cu domiciliul procesual ales în mun. C., ..3, ., la sediul profesional Cabinet de Avocat C. D. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea. ca nefondată.
Menține procesul-verbal . nr._ din data de 24.07.2014, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. R. U. V.
Red. Jud. AMR/2ex/02.04.2015
Tehnored.gref.UV/5ex/02.04.2015
./.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2358/2015. Judecătoria TULCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 699/2015.... → |
|---|
