Acţiune în constatare. Sentința nr. 181/2016. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 181/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 181/2016
Ședința publică din data de 21.01.2016
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: C. M. Ș.
Grefier: M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamant P. D., reclamant P. L. M. și pe pârât S.C. V. R. S.A, pârât S.C. B. T. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se prezintă reprezentantul pârâtei Cons.jr. D. M...
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 18.06.2015 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 221 Noul cod. proc.civ. și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării. Totodată se constată că la data de de 21.01.2016 s-a depus la dosar dovada fuziunii dintre Pârâta Volsbank R. SA si ..
Instanța reține că la întocmirea citativului pentru acest termen de judecată s-a procedat eronat neținându-se cont de sediul procesual ales pentru pârâta inițiala V. R. și mai reține că pentru a complini acest viciu de procedură s-a îndeplinit pentru acest termen procedura telefonică cu pârâta. De asemenea reține că la acest termen s-a prezentat reprezentantul pârâtei inițiale, în prezent reprezentantul continuatoarei prin fuziune B. T., astfel că pentru acest termen de judecată procedura de citare este îndeplinită și va figura in citativ ca pârâtă ., reprezentată la acest termen de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită a se lua act de renunțarea la judecată, acesta fiind un act de stăruință.
Instanța reține că prezenta cauză a fost suspendată la data de 18.06.2015 și că înăuntrul termenului de perimare la data de 03.07.2015 s-a depus cerere de renunțare la judecata cauzei, fără a se solicita repunerea cauzei pe rol, or atâta timp cât nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar cererea este de renunțare la judecată nu poate fi considerat un act de stăruință, ci dimpotrivă, un act de desistare, în aprecierea instanței a continuat să curgă termenul de perimare neîntrerupt de acest act, care s-a și împlinit motiv pentru care instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra excepției.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției perimării, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă introdusă de reclamanții P. D., reclamant P. L. M. ca obiect acțiune în constatare a solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în Convenția de Credit nr._/CA/31.03.2008, încheiate între S.C. V. R. S.A. -Sucursala T., în calitate de împrumutător și reclamanții, în calitate de împrumutați, după cum urmează: Punctul 3 d) din Condițiile Speciale ale Convenției, care prevăd: Data ajustării dobânzii -B. îsi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării; Punctul 5 a) din Condițiile Speciale ale Convenției, care prevăd: Comisioane - Comision de risc: 0,26%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit; Punctul 3.5. din Condițiile Generale ale Convenției, în care se precizează: Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datoreaza băncii un comision de risc, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului modul de calcul și scadența/ scadențele plății acestuia se stabilesc în Condiții Speciale; Punctul 3.11.din Condițiile Generale ale Convenției, în care se precizează D.(dobânda anuală efectivă) poate fi modificată ……, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri suplimentare; Punctul 8.1. a) liniuță 3, c) si d) din Condițiile Generale ale Convenției, în care se precizează: în cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulata și toate celelalte costuri datorate băncii conform Convenției: a) lin.3. conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător; Punctul 10 din Condițiile Generale ale Convenției, care cuprinde clauze referitoare la Costuri și Suplimentare; Să se dispună înlăturarea obligativității impusă de pârâtă în sarcina reclamanților de a achita comisionul de risc/administrare în cuantum de 0,26% aplicat lunar la soldul creditului cu consecința obligării pârâtei la restituirea acestor sume încasate de la reclamanți cu titlu de comision de risc/ administrare Să fie obligată pârâta să modifice Convenția de Credit încheiată cu reclamanții în sensul eliminării clauzelor menționate la pct. 1.1 al prezentei, ca urmare a constatării nulității absolute a acestora.Să modifice scadențarul de plată, în sensul eliminării sumelor aferente clauzelor anulate și comunicarea noului scadențar astfel rezultat către reclamanți, sub semnăturii primire.Să modifice cuantumul D.- dobânda anuală de referință, cuprinsă la punctul 3 lit e) din Condițiile Speciale, prevăzută în cuantum de 7,4%, raportat la faptul că acesta cuprinde și comisionul de risc care urmează a nu mai fi achitat, ca urmare a anularii clauzelor rreferitoare la acesta.Să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc/administrării în suma de 7.735 CHF, (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, respectiv a restituirii efective) calculată conform convenției de credit, până la data de 31.01.2014, și în continuare până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.Să plătească dobânda legală aferentă comisionului de risc/administrare de la data achitării acestuia și până în momentul restituirii efective a sumelor, conform OG nr. 9/2000 și OG.13/2013Să transmită în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive si irevocabilei; a sentinței ce se va pronunța, actul adițional la convenția de credit, conform sentinței date si un nou grafic de rambursare a creditului.
La data de 27 martie 2014 parata S.C. V. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata. Pe cale de excepție, a fost invocata prescripția dreptului material la acțiune in considerarea faptului ca se invoca nulitatea relativa, iar termenul de prescripție de trei ani de la încheierea convenției a fost depășit.
La data de 15 aprilie 2014 reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă.
Instanța reține că prezenta cauză a fost suspendată la data de 18.06.2015 și că înăuntrul termenului de perimare la data de 03.07.2015 s-a depus cerere de renunțare la judecata cauzei, fără a se solicita repunerea cauzei pe rol, ori atâta timp cât nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar cererea este de renunțare la litigiu un astfel de act nu poate fi considerat un act de stăruință, prin urmare în aprecierea instanței a continuat să curgă termenul de perimare neîntrerupt de acest act, care s-a și împlinit.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.06.2015, când cauza a fost suspendată în baza art. 222 alin 1 Noul cod proc.civ.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 N.C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 N.C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de sase luni din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 416 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul P. D. - CÂMPIA TURZII, .. 40 B, ., . si P. L. M. - CÂMPIA TURZII, .. 40 B, ., . în contradictoriu cu pârâta B. T. SA cu sediul în Cluj N., .. 8, jud Cluj, având ca obiect acțiune în constatare.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
Președinte, Grefier,
C. M. Ș. M. B.
Red/ dact CMS/ MB/ 26.01.2016/ 25 ex
| ← Succesiune. Sentința nr. 3073/2015. Judecătoria TURDA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 162/2016.... → |
|---|








