Contestaţie la executare. Sentința nr. 35/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 35/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 35/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă nr. 35/2016

Ședința publică din 11. 01. 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. D. C.

GREFIER: D. P.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator C. C. LMTD - prin C. C. ROMÂNIA și pe intimații C. L. M. și C. C. LETIȚIA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit părțile.

Instanța, în baza art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația la executare nu este timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței instituită prin prevederile art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei în considerarea dispozițiilor art. 94 pct. 4 cu raportare la art. 714 și art. 651 al. 1 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 237 Cod procedură civilă, instanța declară deschisă cercetarea procesului și, constatând că nu s-a depus la dosar de către contestatoare dovada achitării taxei judiciare de timbru, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin contestația la executare înregistrată la data de 22. 10. 2015 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, contestatoarea C. C. LMTD prin C. C. ROMÂNIA a chemat în judecată pe intimații C. L. M. și C. C. LETIȚIA, solicitând instanței să dispună atribuirea în natură a imobilului situat administrativ în T., ., jud. Cluj în favoarea intimatului debitor C. L. M. cu obligarea corelativă a acestuia să achite intimatei C. C. LETIȚIA sulta compensatorie.

În motivare s-a arătat, în esență, că s-a demarat procedura executării silite, în temeiul contractului de credit bancar nr._/29. 11. 2007 în cadrul dosarului de executare nr. 1262/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M., însă din extrasul de carte funciară a rezultat că acest imobil este bunul comun al soților, considerent ce face imposibilă executarea debitorului C. L. M..

În drept s-au invocat prevederile art. 400 și urm., art. 493, art. 673 ind. 10 al. 1 și 4 Cod procedură civilă.

În probațiune contestatoarea nu a depus nici un act și nu a solicitat nicio probă.

Contestația la executare nu este timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru expunerea poziției procesuale.

La termenul de judecată din data de 11. 01. 2016, instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a contestației la executare și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

Analizând excepția invocată prin prisma normelor legale incidente, instanța reține următoarele:

Sub aspectul dreptului procesual, instanța reține că dispozițiile art. 248 al. 1 instituie, prin normă cu caracter imperativ, în sarcina judecătorului pricinii, obligația de a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură ori de fond ce fac inutilă cercetarea procesului.

De asemenea, art. 197 Noul cod de procedură civilă stipulează că taxa judiciară de timbru datorată se atașează cererii, sub sancțiunea anulării acesteia.

Prin rezoluția întocmită la data de 16. 12. 2015, instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea depunerii la dosar, pentru primul termen de judecată, a certificatului de atestare fiscală a imobilului din care să rezulte valoarea acestuia de impunere, cartea funciară și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3% din valoarea de impunere.

La termenul de judecată, la dosar nu s-au regăsit niciunul dintre actele solicitate de către instanță.

În aceste condiții, instanța observă că ipoteza normei legale instituite prin art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă potrivit căreia „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii” este întrunită, astfel că va dispune anularea contestației la executare.

Nu se poate susține cu temei că prin această soluție instanța înlătură liberul acces al petentului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.

Instanța reține că dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut, însă trebuie să fie efectiv, deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează condițiile de promovare a unei acțiuni în justiție.

Prin urmare, reclamanta putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea cererii, aceasta va fi anulată. Ori, atâta timp cât dispozițiile legale inserate de către legiuitor în cadrul prevederilor art. 200 al. 3 Noul Cod de procedură civilă au caracter imperativ, o atare obligație se impunea a fi respectată de către justițiabilul dator să dea actului de sesizare al instanței forma prevăzută de lege.

O atare soluție este pe deplin susținută și de norma prevăzută în art. 33 al. 2 din OUG nr. 80/2013 potrivit căruia atunci când reclamantul nu îndeplinește obligația pusă în vedere de către instanță de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, dispozițiile art. 200 Cod procedură civilă – privitoare la anularea cererii – rămân aplicabile.

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, văzând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii până la primul termen de judecată, instanța va admite excepția nelegalei timbrări, sens în care va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a contestației la executare invocată din oficiu și, în consecință:

Anulează cererea formulată de către reclamanta C. C. LMTD, prin C. C. ROMÂNIA, cu sediul procesual ales în București, .. 11, . în contradictoriu cu intimații C. L. M. și C. C. LETIȚIA, ambii cu domiciliul în T., ., jud. Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul și motivele urmând a fi depuse la Judecătoria T., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11. 01. 2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

O. D. CristeaDorina P.

Red./Tehnodact./O.D.C./5 ex./12. 01. 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 35/2016. Judecătoria TURDA