Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 249/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 249/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 249/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria V. – Județul Teleorman
SENTINȚA CIVILĂ NR. 249
Ședința publică din data de 11.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. T.
Grefier –I. C. M.
…///…
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect: „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, formulată de reclamantul G. G., domiciliat în municipiul București, .-15, ., ., sector 1, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la . SRL, din municipiul București, .-37, clădirea C1, ., sector 4 împotriva pârâtei R. S., domiciliată în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamantul fiind reprezentat de avocat S. M..
Procedura de citare este îndeplinită. Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 187 lei, conform chitanțelor . nr._/28.11.2014 și nr._/15.12.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței aflarea pricinii la primul termen de judecată, precum și faptul că la data de 15.12.2014 pârâta a depus întâmpinare, în care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului.
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este legal sesizată, din punctul de vedere al competenței generale, materiale și teritoriale să soluționeze cauza dedusă judecății.
Pentru reclamant, avocat S. M. depune la dosar împuternicire de substituire a apărătorului ales al acestuia, avocat S. F. D., adeverință emisă de firma arendatoare și contract de arendare și arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de solicitat în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor existente la dosar.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Apărătorul ales al reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., județul Teleorman, la data de 28 noiembrie 2014, sub nr._, reclamantul G. G. a chemat în judecată pe pârâta R. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.02.2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren arabil extravilan, situate pe raza comunei Sîrbeni, județul Teleorman, amplasate potrivit titlului de proprietate nr. 72_/28.06.1995 eliberat de Comisia Județeană Teleorman, astfel: suprafața de 0,1380 ha, în Tarlaua 44, .: la N–Mărchidanu D., la E–DE, la S–Ș. C. și la V–DE și suprafața de 0,1300 ha în Tarlaua 43, .: la N–C. I., la E–DE, la S–U. C. și la V–DE, prețul convenției fiind de 2.600 lei, din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar până la data 20.03.2014.
Cum pârâta a refuzat prezentarea la notar, solicită admiterea acțiunii.
În cursul etapei prealabile stabilirii termenului de judecată reclamantul a depus la dosar acte prin care a dovedit calitatea părților și existența terenurilor, constând în: antecontract de vânzare-cumpărare dintre părți, titlul de proprietate nr. 72_/28.06.1995 eliberat de Comisia Județeană Teleorman, certificat de deces și anexa 24 privind pe defuncta N. D., certificat de atestare fiscală privind
taxele și impozitele către bugetul local, certificat de sarcini emis de OCPI V., adeverință emisă de firma arendatoare, contract de arendare și acte de stare civilă și filiație.
La data de 15.12.2014, pârâta a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a recunoscut vânzarea suprafețelor de teren, primirea prețului de 2.600 lei și refuzul său de prezentare la notariat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 15.02.2014, între reclamant și pârâtă a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare-cumpărare existent la dosar, privind suprafețele de teren sus menționate, pentru care s-a plătit suma de 2.600 lei, la data semnării convenției.
Admisibilitatea acțiunii de validare a unui antecontract de vânzare - cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului.
Instanța constată existența înscrisului intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” (fila 6) și achitarea integrală a prețului de 2.600 lei, de reclamantul-cumpărător, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.
Instanța verifică calitatea de proprietar a celei care înstrăinează, respectiv a pârâtei-vânzătoare, constatând că aceasta este proprietara terenurilor înstrăinate, conform înscrisurilor de la dosar.
Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil, naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătorească are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Soluția se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care își exprimă poziția procesuală de admitere a acțiunii reclamantului, recunoaște suprafețele de teren înstrăinate, fiind de acord cu constatarea calității de proprietar al acestora pentru reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 1669 Cod civil, partea ce și-a executat promisiunea asumată poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Instanța constată că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea terenurilor în stăpânire, iar folosința acestora de către reclamant s-a realizat de la această dată.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea reclamantului și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.02. 2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren arabil extravilan, situate pe raza comunei Sîrbeni, județul Teleorman, amplasate potrivit titlului de proprietate nr._/28.06.1995 eliberat de Comisia Județeană Teleorman, astfel: suprafața de 0,1380 ha, în Tarlaua 44, .: la N– Mărchidanu D., la E–DE, la S– Ș. C. și la V–DE și suprafața de 0,1300 ha, în Tarlaua 43, .: la N–C. I., la E –DE, la S – U. C. și la V–DE, prețul convenției fiind de 2.600 lei, din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantului.
Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Va lua act că reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect: „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, formulată de reclamantul G. G., având CNP:_, domiciliat în municipiul București, .-15, ., ., sector 1, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la . SRL, din municipiul București, .-37, clădirea C1, ., sector 4, împotriva pârâtei R. S., având CNP:_, domiciliată în ..
Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.02.2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren arabil extravilan, situate pe raza comunei Sîrbeni, județul Teleorman, amplasate potrivit titlului de proprietate nr._/28.06.1995 eliberat de Comisia Județeană Teleorman, astfel: suprafața de 0,1380 ha, în Tarlaua 44, .: la N – Mărchidanu D., la E –DE, la S – Ș. C. și la V – DE și suprafața de 0,1300 ha, în Tarlaua 43, .: la N – C. I., la E –DE, la S – U. C. și la V – DE, prețul convenției fiind de 2.600 lei, din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantului.
Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2015.
Președinte, Grefier,
I. T. I. C. M.
Red. I.T./29.04.2015
Tehnored. D.R. 6 exp./30.04. 2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|