Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 376/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 376/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 376/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria V. – Județul Teleorman
SENTINȚA CIVILĂ NR. 376
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din :
Președinte - I. T.
Grefier - I. C. M.
…///…
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamanta ., cu sediul în comuna L., ., având Cod fiscal RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, reprezentată legal prin administrator Giuseppe Debernardis, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat L. F., cu sediul în municipiul Roșiorii de Vede, .. 218, ., împotriva pârâtelor F. I., domiciliată în . și D. F., domiciliată în comuna Orbeasca, ., județul Teleorman.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, conform chitanței ., nr._/19.11.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se arată că la data de 13.01.2015 pârâtele au depus la dosar întâmpinare, în care au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii și au solicitat judecata cauzei în lipsă, iar la data de 15.01.2015 OCPI A. a confirmat înscrierea litigiului în cartea funciară prin încheierea nr._/03.12.2014
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 raportat la art. 94 și art. 107 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
Verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria V., sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele F. I. și D. F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.01.2014 între pârâtele promitente-vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,9629 ha, teren extravilan situată pe raza comunei Orbeasca, ., județul Teleorman, în T 54/2, P 6, având ca vecini: la N- De 541, la E- E., la S- De 546 și la V- I. G., prețul convenției fiind de 8.185 lei, din patrimoniul pârâtelor, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamanta intrând imediat în posesia suprafeței de teren extravilan anterior menționate, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar până cel mai târziu la data de 09.02.2014.
Cum pârâtele au refuzat prezentarea la notar, solicită admiterea cererii.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în: antecontract de vânzare-cumpărare între părți, titlul de proprietate nr. 52-_/FD emis de Comisia Județeană Teleorman, certificat de deces și anexa 24 privind pe defunctul F. A. S., certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului al societății reclamante, certificat de sarcini emis de OCPI Teleorman, certificat de atestare fiscală privind taxele și impozitele către bugetul local și acte de stare civilă și filiație.
La data de 13.01.2015, pârâtele au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au recunoscut vânzarea suprafeței de teren, primirea prețului și refuzul de prezentare în fața notarului, arătând că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 10.01.2014, între reclamantă și pârâte a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare-cumpărare, privind suprafața de teren mai sus menționată, pentru care s-a plătit suma de 8.185 lei la data semnării convenției, moment la care reclamanta a intrat în posesia efectivă a terenului.
Antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat la data de 10.01.2014, regulile privind condițiile de validitate, efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de părți sunt supuse legii în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiilor Noului Cod Civil.
Potrivit dispozițiilor art. 1244 din Noul cod civil „în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.”
Conform art. 1669 alin. 1 din Noul Cod civil, „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”
În baza art. 1270 din Noul Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
În plus, art. 1516 alin. 2 pct. 3 din Noul Cod civil stabilește că „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin (…): 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.
Trebuie reținut și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1179 din Noul Cod civil, orice contract trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită și morală.
Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare– cumpărare în condițiile art. 1669 din Noul Cod civil, instanța trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părți care să fie dovedit în condițiile dreptului comun, dacă există refuzul nejustificat al părții acționate în instanță de încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul încheiat și dacă promitentul–vânzător este proprietarul bunului promis, iar promitentul – cumpărător nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt, instanța apreciază că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți întrunește condițiile generale de validitate ale unui act juridic, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită prevăzute de art. 1179 din Noul Cod civil, fiind obligatoriu între părțile contractante în baza art. 1270 din Noul Cod civil.
Instanța constată existența înscrisului numit „antecontract de vânzare-cumpărare” fila nr. 7, achitarea integrală a prețului 8.185 lei, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.
Verificând calitatea de proprietar a celor care înstrăinează, respectiv a pârâtelor-vânzătoare, instanța constată că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar
Instanța reține că, potrivit certificatului fiscal depus la dosarul cauzei (fila 9), pârâtele nu figurează cu debite neachitate.
Totodată din certificatul de sarcini aflat la dosarul cauzei (fila 12) a rezultat că în ceea ce privește suprafața de teren ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, aceasta nu figurează înscrisă în cartea funciară, iar pe numele pârâtelor nu au fost găsite sarcini.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care și-au exprimat poziția procesuală de admitere a acțiunii, în contextul refuzului de a se prezenta la notar, recunoscând, prin apărarea scrisă, condițiile de validitate ale promisiunii de vânzare făcute.
Instanța constată că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea suprafeței de teren în stăpânire, iar folosința acesteia de către reclamantă s-a realizat de la această dată.
Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta promitentă–cumpărătoare nu se află într-o situație de incapacitate de a dobândi imobilul în discuție.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâtele promitente-vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,9629 ha, teren extravilan situată pe raza comunei Orbeasca, ., județul Teleorman, în T 54/2, P 6, având ca vecini: la N- De 541, la E- E., S- De 546 și la V- I. G., prețul convenției fiind de 8.185 lei, din patrimoniul pârâtelor, în patrimoniul reclamantei.
Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă, având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic - formulată de reclamanta ., cu sediul în ., având cod fiscal RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, reprezentată legal prin administrator Giuseppe Debernardis, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat L. F., cu sediul în municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, împotriva pârâtelor F. I., având CNP:_, domiciliată în . și D. F., având CNP:_, domiciliată în comuna Orbeasca, ., județul Teleorman.
Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.01.2014 între pârâtele promitente-vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,9629 ha, teren extravilan situată pe raza comunei Orbeasca, ., județul Teleorman, în T 54/2, P 6, având ca vecini: la N- De 541, la E- E., S- De 546 și la V- I. G., prețul convenției fiind de 8.185 lei, din patrimoniul pârâtelor, în patrimoniul reclamantei.
Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2015.
Președinte, Grefier
I. T. I. C. M.
Red. I.T. /08.05.2015
Tehnoredact. R.A.I. 7 ex./08.05.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|