Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 629/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 629/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 629/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria V. – Județul Teleorman
SENTINȚA CIVILĂ NR.629
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – S. O.
Grefier –C.-M. C.
…///…
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect: „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, formulată de reclamantul M. P., având CNP:_, domiciliat în orașul B.-V., ., județul G., cu pârâtul M. G., având CNP:_, domiciliat în orașul B.-V., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile personal.
Procedura de citare este îndeplinită. Acțiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2672,58 lei, conform chitanței . nr._/24 februarie 2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței aflarea pricinii la primul termen de judecată, după care:
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin 1 din Noul Cod Procedură Civilă, instanța constată că este legal sesizată, din punctul de vedere al competenței generale, materiale și teritoriale să soluționeze cauza dedusă judecății.
În temeiul art.254 Cod Procedură Civilă, instanța acordă cuvântul părților, în vederea propunerii de probe.
Reclamantul, având cuvântul, solicită în dovedirea cererii încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Pârâtul, având cuvântul, arată că nu are probe de solicitat în apărare.
În temeiul art.255 raportat la art.258 Cod Procedură Civilă, instanța încuviințează pentru reclamant proba solicitată.
Nemaifiind cereri și excepții de discutat, ori probe de administrat, instanța constată terminată etapa cercetării procesului și în temeiul art.392 Cod Procedură Civilă, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul, având cuvântul, achiesează la concluziile reclamantului, arătând că este de acord cu admiterea acțiunii.
Conform art.394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., județul Teleorman, la data de 16 februarie 2015, sub nr._, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtul M. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „chitanță”, încheiat la data de 18 decembrie 2009, între pârâtul promitent-vânzător și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului de locuit din cărămidă, compus din patru camere, hol și dependințe, în suprafață de 69 mp. (din totalul de 138 mp.), anexe gospodărești în suprafață de 20 mp. (din totalul de 40 mp.), teren intravilan aferent în suprafață de 455 mp. (din totalul de 910,28 mp.), situate în orașul B.-V., ., județul G., cu următoarele vecinătăți: N- . I., S- M. V., M. P. și V- B. D., prețul convenției fiind de 5.000 lei, din patrimoniul pârâtului, în patrimoniul reclamantului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „chitanță”, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar în termen de 90 de zile. Cum pârâtul a refuzat prezentarea la notar, solicită admiterea acțiunii.
În cursul etapei prealabile stabilirii termenului de judecată reclamantul a depus la dosar acte prin care a dovedit calitatea părților și existența bunurilor în litigiu.
La data de 25 martie 2015 pârâtul a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 18 decembrie 2009, între reclamant și pârât a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare-cumpărare existent la dosar, intitulat „chitanță”, privind bunurile anterior menționate, pentru care s-a plătit suma de 5.000 lei, la data semnării convenției.
Admisibilitatea acțiunii de validare a unui antecontract de vânzare - cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului.
Instanța constată existența înscrisului intitulat „chitanță” (f. 9) și achitarea integrală a prețului de 5.000 lei, de reclamantul-cumpărător, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.
Instanța verifică calitatea de proprietar a celui care înstrăinează, respectiv a pârâtului-vânzător, constatând că acesta este proprietarul bunurilor înstrăinate, conform înscrisurilor de la dosar.
Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil, naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătorească are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare. Soluția se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care își exprimă poziția procesuală de admitere a acțiunii reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art. 1669 Cod civil, partea ce și-a executat promisiunea asumată poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Instanța constată că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea bunurilor în stăpânire, iar folosința acestora de către reclamant s-a realizat de la această dată.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea reclamantului și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „chitanță”, încheiat la data de 18 decembrie 2009, între pârâtul promitent-vânzător și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului de locuit din cărămidă, compus din patru camere, hol și dependințe, în suprafață de 69 mp. (din totalul de 138 mp.), anexe gospodărești în suprafață de 20 mp. (din totalul de 40 mp.), teren intravilan aferent în suprafață de 455 mp. (din totalul de 910,28 mp.), situate în orașul B.-V., ., județul G., cu următoarele vecinătăți: N- . I., S- M. V., M. P. și V- B. D., prețul convenției fiind de 5.000 lei, din patrimoniul pârâtului, în patrimoniul reclamantului.
Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect: „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, formulată de reclamantul M. P., având CNP:_, domiciliat în orașul B.-V., ., județul G., cu pârâtul M. G., având CNP:_, domiciliat în orașul B.-V., ., județul G..
Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „chitanță”, încheiat la data de 18 decembrie 2009, între pârâtul promitent-vânzător și reclamantul promitent-cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului de locuit din cărămidă, compus din patru camere, hol și dependințe, în suprafață de 69 mp. (din totalul de 138 mp.), anexe gospodărești în suprafață de 20 mp. (din totalul de 40 mp.), teren intravilan aferent în suprafață de 455 mp. (din totalul de 910,28 mp.), situate în orașul B.-V., ., județul G., cu următoarele vecinătăți: N- . I., S- M. V., M. P. și V- B. D., prețul convenției fiind de 5.000 lei, din patrimoniul pârâtului, în patrimoniul reclamantului.
Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
S. O. C.-M. C.
Red. SO/14 mai 2015
Tehnored. D.R./ 6 exp./14 mai 2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 623/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|