Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3960/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.112/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER: - -
********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.491 din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă - - Membru Grup, prin apărătorul său ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 19 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimata-reclamantă .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Cauza se află în cel de-al doilea ciclu procesual.
În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 952 din data de 12.02.2008, pronunțată în dosarul - (format vechi nr.6022/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale aaa dmis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" - B și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite și neachitate cu ocazia sărbătorilor de Paști pe anii 2005, 2006 și 2007 și de C pe anii 2004, 2005 și 2006, calculate în raport de salariul de bază mediu pe unitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 3008/R din data de 29.08.2008, pronunțată în dosarul nr. - (format vechi nr. 2972/2008), Curtea de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă - - membru Grup, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și, în consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs, a reținut, în esență, că din actele dosarului nu rezultă cu certitudine că suplimentările salairale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, pentru anii 2004 - 2007, au fost incluse efectiv în salariile lunare ale salariatei intimate-reclamante, de către societatea recurentă-pârâtă, astfel cum susține aceasta prin motivele de recurs.
Față de acest aspect, instanța de control judiciar a apreciat că se impune administrarea, în cauză, a probei cu expertiză contabilă judiciară, prin care să se stabilească dacă afirmațiile părților se susțin și, cum, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod proc. civilă, această probă nu poate fi administrată în faza de judecată a recursului, a casat hotărârea fondului și a trimis pricina, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
Ca urmare, în cel de-al doilea ciclu procesual rejudecând cauza în fond, prin sentința civilă nr. 491 din data de 09.03.2009, pronunțată în dosarul -, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" - B și, în consecință, a obligat pârâta, la plata către reclamantă, a sumei de 6.043 lei, reprezentând prima de Paști pe anii 2005 - 2007 și prima de C pe anii 2004 - 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că articolul 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2007 are aceeași formulare, în toate contractele, prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale, egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol:"Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.".
De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că:"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ",iar pentru anii 2005 - 2006 același articol prevede că:"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din cele expuse mai sus, rezultă că drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007 au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori, nu le-ar mai fi prevăzut în art. 168 alin. 1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare din 18 iunie 2007 se arată că: "Părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.1 și 2 la momentul negocierilor colective, voința comuna a părților a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de paști și C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de către reclamantă i-ar fi fost și acordate acesteia.
Astfel, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art. 168 alin. 1 și alin. 2, realizată după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat, în acest fel, conform art. 969 Cod civil, putere de lege între părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei -, prima instanță a constatat că aceasta a invocat prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată, aspect ce se analizează în raport cu data nașterii dreptului, cât și prescripția dreptului la acțiune, aspect care se analizează în raport de data scadenței fiecărui drept solicitat.
Însă, a reținut instanța de fond, este de observat că prin invocarea prevederilor art. 283 lit. e) din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, în susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a recunoscut, implicit, că acesta este născut și actual, așa încât nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată.
De altfel, prematuritatea formulării acțiunii este întemeiată pe absența negocierilor dintre patronat și sindicat, împrejurare ce nu poate fi imputată reclamantei și ca atare, pe acest considerent, nu se poate nega dreptul acesteia de a fi beneficiara suplimentărilor salariale prevăzute în contractele colective de muncă.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și de C, se constată că acesta se raportează, conform prevederilor art.168 alin. 1 din, la salariul de bază mediu pe unitate, ci nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamantă la calculul sumelor solicitate.
Ca atare, cum pârâta, prin probele administrate, n-a făcut dovada susținerilor din întâmpinare, în sensul că suplimentările salariale aferente sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salarii de bază și după anul 2003, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul muncii și cum în absența statelor de plată nu se poate aprecia dacă creșterea salarială din perioada 2005 - 2007 fost determinată de majorarea salariilor de bază reașezate sau din considerentul că suplimentările salariale au fost acordate, instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată, însă numai în parte, întrucât cuantumul suplimentărilor salariale se raportează, după cum s-a arătat, la salariul de bază mediu pe unitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
În motivarea, în drept a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă.
Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta - - membru Grup nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar, în mod generic, dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc.civilă, urmând a analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În ceea ce privește recursul, Curtea va înlătura critica referitoare la prematuritatea acțiunii, deoarece din dispozițiile art.168 alin.1din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2003 - 2006, rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paști și C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care dreptul solicitat este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului, dreptul la acțiune fiind actual, născut, personal, reclamantul având un interes material care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată, vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați, cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paști și de, însă, pe care semnatarii Contractului Colectiv de Muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat suplimentărilor de Paști și C, nu afectează în nici un fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care, la nivelul unității, se acordau sumele respective. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații etc. Urmează, așadar, a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial, la împlinirea condiției suspensive prevăzute în, dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c) din Codul muncii, fiind vorba despre drepturi salariale, așa cum se menționează în Contractul Colectiv de Muncă, indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 lit. c) din Codul muncii:
"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: - c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; -".
Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e) din Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării Contractului Colectiv de Muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c) din același text.
Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, Curtea constată pozițiile divergente ale părților litigante: astfel, reclamanta a susținut că suplimentările salariale, cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, pe perioada arătată, nu au fost plătite de către angajator, în timp ce angajatorul - s-a apărat susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci în fiecare lună, întrucât suplimentările ar fi fost incluse în salariile de bază ale salariaților societății.
Astfel, prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, intimata-reclamantă, în calitate de salariată a societății recurente-pârâte, a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii unor drepturi bănești (suplimente salariale de Paști și de C pe anii 2004 - 2007), invocând, în susținerea acestor pretenții, prevederile art. 168 alin. 1 din la nivelul societății angajatoare.
Potrivit acestui text: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații service - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe service - ".
Potrivit prevederilor art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, aplicabile pe anii 2004 - 2006, este neîndoielnică voința părților contractante, în sensul existenței dreptului salariaților la acordarea stimulentelor de Paști și de C, precum și a obligației corelative a angajatorului la acordarea acestora, însă textul art. 168 alin. 2 al acestor contracte colective de muncă, referitoare la modalitatea plății acestor drepturi bănești este, în mod neîndoielnic, neclar.
Curtea apreciază că Nota asupra precizării asupra situației primelor de Paști și de C, prevăzute de art. 168 al Contractului Colectiv de Muncă al service și Hotărârea Comisiei Paritare a service înregistrată sub nr. 12019/01.04.2008, prin care părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, conveniseră că modalitatea de plată a drepturilor bănești cuvenite intimatului a constituit-o, începând cu anul 2003, includerea în salariul de bază a fiecărui salariat a acestor drepturi, este conformă art. 9 și art. 10 din contractele colective de muncă, cât și cu anexa 2 pct. 4 din aceste contracte și că reprezintă o interpretare convențională a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă, provenită de la semnatarii contractelor și valabilă, din punct de vedere juridic, deoarece reprezintă explicitarea unei clauze neclare, dată de părțile convenției, iar nu o modificare a contractului colectiv de muncă, intervenită ulterior încetării acestui contract.
Fiind vorba de o interpretare a clauzelor unui contract colectiv de muncă, în privința acesteia nu erau aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996 referitoare la formalitatea înregistrării sale și aceasta, chiar dacă avea efect retroactiv, era validă, întrucât reprezenta, astfel cum corect a susținut recurenta, o operațiune de lămurire a unui text neclar, justificată de redactarea acestuia în trecut.
Având în vedere caracterul echivoc al clauzei contractuale cuprinsă în art. 168 alin. 1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate, în vederea verificării apărărilor recurentei-pârâte, formulate în prezentul conflict de drepturi, instanța de fond avea obligația de a interpreta această clauză în conformitate cu dispozițiile art. 977 și următoarele din Codul civil și, subsecvent, de a verifica achitarea efectivă a drepturilor bănești solicitate.
Cum cuantumul sumei pretinse de intimatul-reclamant este contestat de recurenta-pârâtă, atât în privința întinderii, cât și în privința caracterului datorat, fiind pretins a fi fost achitat în tranșe, astfel că instanța fondului avea a aprecia supra interpretării clauzei neclare reprezentate de prevederile art. 168 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă aferent anilor 2004 - 2006, referitoare la modalitatea de plată a drepturilor datorate intimatului, precum și a verifica susținerile recurentei-pârâte, privind achitarea suplimentelor salariale, administrând proba cu expertiză contabilă în acest sens.
Curtea constată că, la instanța de fond, pârâta - - membru Grup nu a probat în nici un fel susținerile sale. Astfel, deși, în temeiul dispozițiilor art.287 Codul muncii, pârâtei îi revenea sarcina probei, atât la cererea reclamanților, cât și la cererea pârâtei, a fost administrată doar proba cu înscrisuri.
Pentru acest motiv, exercitându-și rolul activ, procedând în concordanță cu principiul nemijlocirii și, totodată, respectând și dispozițiile instanței de recurs, obligatorii în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța de fond, din oficiu, a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă judiciară, care să stabilească cu certitudine dacă suplimentările salariale au fost sau nu au fost incluse în salariul lunar al reclamantei, prilej cu care s-a fixat, în sarcina societății pârâte onorariul de expert în cuantum de 500 lei, dat fiind faptul că angajatorului îi revine sarcina probei în conflictele de muncă, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii. Acest aspect este consemnat în încheierea de ședință din data de 24.10.2008, aflată la fila 10 din dosarul de fond.
Întrucât pârâta - nu a achitat onorariul de expert stabilit în sarcina sa, la termenul din data de 27.02.2009, prima instanță a decăzut-o pe aceasta din proba cu expertiză, aspect care s-a consemnat în încheierea de dezbateri întocmită la acea dată (fila 33 din dosarul de fond).
Rezultă, așadar, că în mod justificat a reținut instanța de fond că pârâta -, căreia, în calitate de angajator, îi revenea sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, nu a făcut dovada celor susținute, în sensul că ar fi acordat deja salariatei reclamante pretențiile bănești solicitate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - - membru Grup.
ENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, cu sediul în B, calea, nr.239, sector 1 și reprezentată prin și Asociații, cu sediul în--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 491 din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliu în V,-, jud.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 08.02.2010
Jud. fond: ;
Cu opinia separată a doamnei judecător - -,în sensul admiterii recursului și modificării sentinței recurate, în sensul respinge pretențiilor, ca neîntemeiate.
Contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de judecată la data soluționării prezentei decizii, apreciez că recursul formulat de recurenta - SA - GRUP este întemeiat și trebuia admis, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, în considerarea următoarelor argumente:
Părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au lămurit clauza neclară prin Nota Comisiei Paritare din 6.11.2007, fiind evident și logic faptul că ulterior anului 2003 nu a mai existat asumarea obligației de a mai acorda distinct de salariile primite după anul 2003, prime de Paști și
În perioada ulterioară anului 2003 salariile au continuat să crească, bineînțeles în cuantumuri diferite, ca efect al aplicării procentelor exprimând majorările salariale (altele decât primele de Paști și C) la salariile pe care le primeau angajații. Aceste salarii aveau deja incluse contravaloarea celor două prime, prin urmare începând cu anul 2003, contravaloarea primelor a fost inclusă lunar în salariul angajaților, dar cu sublinierea că unitatea angajatoare nu și-a asumat obligația de a mări în fiecare an acest salariu prin adăugarea contravalorii acestor prime la salariul care le cuprinde deja, după cum nu și-a asumat obligația d ea le acorda separat în preajma celor două sărbători creștine. Din acest motiv, aceste prime nu mai puteau figura distinct pe statele de plată.
Aceste împrejurări arată foarte clar că pretențiile reclamantului derivă doar dintr-o speculare a unei clauze cu conținut neclar. Este evident că părțile au convenit ca în anul 2003 salariile să crească substanțial prin includerea în salariu a contravalorii acestor prime, la care s-au adăugat celelalte majorări salariale, urmând ca din anul 2004 astfel de prime să nu mai fie acordate, ci doar să fie aplicat la salariul din 2003 (cu primele și majorările din 2003 incluse) majorările negociate pentru anii 2004 și anii care au urmat.
Referitor la modalitatea și efectele Notei semnată de Comisia Paritară în 6.11.2007, raportată la conținutul și interpretarea clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, se reține următoarele:
Prin argumentele cu care instanța de fond și-a susținut soluția s-a realizat o interpretare a prevederilor Contractului colectiv de muncă semnat în anul 2003, deși aceste dispoziții contractuale au fost deja interpretate de către părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, de comun acord, prin semnarea Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007.
Această notă, conținând interpretarea clauzelor contractuale neclare, este obligatorie pentru părțile semnatare ale, dar, în egală măsură, și pentru instanță, câtă vreme nu a existat vreun capăt de cerere având ca obiect declararea nulității Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 sau dovada declarării irevocabile a unei asemenea nulități ca efect al unui demers procedural distinct.
Nota Comisiei Paritare reprezintă o convenție de interpretare a unor clauze cu înțeles neclar, interpretarea având aceeași forță juridică obligatorie ca și dispozițiile pe care le interpretează. Din această perspectivă interpretarea se referă întotdeauna la un text deja existent, așa încât nu s-ar putea susține că operațiunea interpretării ar imprima Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 un caracter retroactiv.
În ipoteza în care s-ar considera că interpretarea dată de Comisia Paritară prin Nota din 6.11.2007 ar fi realizat o modificare a clauzelor contractuale, iar această modificare ar fi nelegală pentru că a intervenit după încetarea efectelor contractului, Curtea reține următoarele aspecte:
Primul aspect vizează chiar conținutul actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003.
Potrivit dispozițiilor art.I din Actul Adițional nr.3, încheiat la 03.05.2006, înregistrat la a Municipiului B la04.05.2006 și aceluiași articol din Actul Adițional nr.4 încheiat la02.05.2007 și înregistrat la a Municipiului B la 03.05.2007, a fost prelungită aplicarea Contractului colectiv de muncă înregistrat la a Municipiului B sub nr.9002/31.10.2003 pe perioadă de minim un an de la data înregistrării celor două acte adiționale mai sus precizate, Nota Comisiei Paritare a fost înregistrată la data de 6.11.2007, în condițiile în care aplicabilitatea contractului colectiv de muncă negociat în 2003 se extindea până cel puțin la data de 03.05.2008.
Pe cale de consecință, Contractul colectiv de muncă înregistrat inițial la data de 31.10.2003, cuprinzând cele două Acte Adiționale, era în vigoare la data la care Comisia Paritară a interpretat clauzele neclare și echivoce și nici o dispoziție legală nu împiedica părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă din anul 2003 să negocieze și să convină asupra eventualei modificări a clauzelor inițiale.
În realitate, din conținutul Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 rezultă că nu s-a urmărit o modificare în ceea ce privește drepturile salariaților, ci doar o altă exprimare, mult mai clară, a unui articol din Contractul colectiv de muncă negociat în anul 2003 și lămurirea semnificației aceluiași articol prin prisma realității negocierilor care s-au purtat între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Din această perspectivă, Hotărârea din 31.03.2008 a Comisiei Paritare nu își găsește utilitatea practică, de vreme ce interpretarea Contractului colectiv de muncă încheiat în 2003 fost deja realizată prin Nota Comisiei Paritare, înregistrată la a Municipiului B la data de 6.11.2007, Notă căreia Curtea îi acordă relevanță juridică obligatorie, similară prevederilor contractuale pe care le interpretează.
Prin lămurirea conținutului clauzelor Contractului colectiv de muncă negociat, semnat și înregistrat în anul 2003, nu s-a renunțat la acordarea unui drept reprezentat de primele de Paști și C, ci s-a precizat cu claritate că acestea au fost incluse în salariul de bază și ulterior anului 2004.
Prin semnarea Notei de către membrii Comisiei Paritare s-a probat existența consensului în ceea ce privește interpretarea contractului colectiv de muncă, fiind îndeplinită cerința înscrisă în teza Iaa rt.9 din Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, ceea ce face inaplicabilă dispoziția înscrisă în teza a II-a a aceluiași articol.
Reținând forța obligatorie a Notei Comisiei Paritare care avea atribuția, conform dispozițiilor art.10 alin.1 din Contractul colectiv de muncă negociat și semnat în anul 2003, de a dispune rezolvarea problemelor legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea Contractul colectiv de muncă, Curtea apreciază că, în cauză, concluziile expertizei nu ar fi fost utile câtă vreme respingerea pretențiilor se raportează la constatarea forței obligatorii a interpretării clauzelor contractuale, interpretare ce a făcut obiectul Notei semnate de membrii Comisiei paritare.
Apreciind că prin analiza realizată instanța de fond a ignorat obligația de a ține cont de interpretarea lămuritoare a Contractului colectiv de muncă din 2003, interpretare care este rezultatul acordului de voință al părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, pretențiile intimaților-reclamanți fiind neîntemeiate, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Farmathy Amelia, Magdalena Petre
