Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4117/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.113/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - -
***************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă - SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.460 din data de 05.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă - SA - Membru Grup prin apărătorul său ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 42 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă - "" SA prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă - "" SA prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii judecătorești recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.460 din data de 05.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - SA - Membru Grup, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 7228 ron, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflație de la data de 31.01.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că între părți nu au existat divergențe cu privire la cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Au existat divergențe cu privire la faptul că acestea nu au fost incluse în salariul de bază mediu pe societate și nu au fost acordate pe perioada 2005-2007, așa cum susțin reclamanții, pe de o parte, și că acestea au fost incluse în salariul de bază mediu pe, societate și acordate, așa cum susține pârâta, pe de altă parte.
Potrivit art.168 al. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SA pe anul 2005 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP SA vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii complete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
La alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menținut textul alin.l al art.168, aducând o modificare de conținut alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Pentru anul 2007, textul a păstrat același conținut ca în contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007, se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.I și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost acea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui salariat .
In fine, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute de art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizarea patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art.31 din Legea 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legi, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art.236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1999 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetări efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art.168 alin.2 a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA la care se referă art. 168 alin.1 din Contract nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003, reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să Înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cu privire la cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale potrivit art. 168 al.I din Contractul Colectiv de Muncă acestea se raportează la salariul de bază mediu pe - SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut În vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.
De altfel, reclamantul nu au contestat susținerile pârâtei în ce privește calculul suplimentărilor salariale la salariul de bază mediu pe - SA.
Evoluția cuantumului salariului de bază mediu pe perioada 2003-2007 fost comunicată de către pârâtă ( 21) și necontestată de către reclamant.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară coroborate cu prevederile Contractului colectiv de muncă și celelalte acte depuse la dosarul cauzei reiese că în perioada 2004-2007 suplimentările salariale de Paște și de C nu au mai fost acordate și nici introduse în salariul de bază în fiecare an, fiind introduse ca element fix în salariul de bază din 2003.
În același raport au fost calculate și drepturile salariale ce se cuvin reclamantului și nu au fost acordate de către pârâtă, calcul ce a avut la bază evoluția salariului de bază mediu pe perioada 2003-2007.
De altfel, din modul de calcul al drepturilor salariale cuvenite reclamantului și cuantumul stabilit În expertiză, comparate cu înscrierile din carnetul de muncă ale reclamantului reiese fără putință de tăgadă că aceste drepturi salariale nu au fost incluse în salariul reclamanților.
Așa cum am arătat salariul de bază mediu pe SA la care se referă art.168 alin.1 din Contract nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003, reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art.168 alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006.
Interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Mai mult negocierile făcute de către părți în anul 2007, așa cum reiese din Nota Comisiei Paritare conduc, fără putință de tăgadă, la concluzia că drepturile salariale solicitate de către reclamant nu au fost introduse În salariul acestora și nici achitate de către pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța de fond a admis acțiunea promovată.
Împotriva sentinței, pârâta - SA - GRUP a formulat în termenul legal recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea, pe fond, a acțiunii formulate.
În motivarea recursului recurenta - pârâtă - SA - Membru invocă din nou prematuritatea introducerii acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, susținând că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar sumele reprezentând primele pentru Paști și C au fost incluse în salariile de bază ale tuturor angajaților - SA - Membru.
Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune se învederează că aceste drepturi sunt prescrise.
Recurenta-pârâtă susține că prin operațiunea de includere a primelor în salarii a operat o abrogare implicită a dispozițiilor art. 168 al.1 din CCM, reclamanții neavând dreptul la primirea primelor, atâta timp cât acestea au rămas incluse în salariile de bază.
Apărarea - SA - Membru, susținută în fața tuturor instanțelor ce judecă astfel de cauze a fost în sensul: suplimentările salariale reprezentând primele pentru Paști și C au fost introduse în salariile de bază ale angajaților în martie 2003; aceste sume au rămas încorporate în salarii; pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 nu au mai fost acordate prime, având în vedere că salariile angajaților (majorate în martie 2003 ) nu au fost diminuate, menținându-se în continuare sumele reprezentând primele pentru Paști și C ce au fost introduse în martie 2003.
Deși au fost dovedite pe deplin apărările - SA - Membru, doar prin puterea judecătorească,încălcându-se convenția părților și dispozițiile legale, instanța de fond a condamnat societatea pârâtă la plata suplimentărilor salariale solicitate de către intimați.
În consecință, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea cererii introductive ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 și 304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor nu a solicitat nici un mijloc de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul se află în raporturi de muncă cu pârâta, fiind salariatul acesteia.
În această calitate beneficiază de drepturi prevăzute de lege și de contractele individuale de muncă, precum și de drepturile prevăzute în contractele colective la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național, dacă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
În cauză, între SNP și s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2004, înregistrat sub nr.2714/16.04.2004 (aflat la filele 36-37 din dosarul de fond), în care s-a prevăzut la art.168 alin.1 obligația pârâtei de a plăti angajaților suplimentări salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de, cu ocazia sărbătorilor de Paști și
În alineatul 2 al aceluiași articol, s-a menționat că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Această formulare se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2005-2006.
Curtea constată că prima instanță a reținut corect că primele de Paști și de C nu au fost incluse în salariu pentru anul 2004 și pentru anii 2005-2007, pentru următoarele motive:
Astfel, modul de interpretare al art.168 din CCM, în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrară principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978 civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit căruia orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul.
Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi interpretat în sensul că desființează în totalitate cele statuate în primul alineat.
În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici.
Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul de a se preciza expres că primele de Paști și de C sunt introduse în salariul de bază al fiecărui salariat în anii 2004-2007, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus",or, ele nu au acționat în acest sens.
Raportat la aceste aspecte și la conținutul în date al înscrisurilor anexate cauzei nu s-a putut demonstra plata efectivă a drepturilor salariale reclamate de angajați, prin includerea în salariul de bază.
Totodată, potrivit art.168 alin.1 teza a II-a din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, "cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările (Paște și C) vor începe negocierile cu în vederea stabilirii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Verificând actele depuse la dosar de către pârâtă, nu a rezultat că pentru anii 2004-2005 între sindicat și patronat au avut loc negocieri pentru determinarea "criteriilor și condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Așadar, atâta timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat privind stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii, cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare eveniment, nu se poate susține apărarea intimatei-pârâte de a fi achitat drepturile salariale prin includerea în salariul de bază plătit reclamantului, includere ce ar avea valoarea unei novații și nici a argumentului nediminuării salariului în 2004 la nivelul dinaintea includerii primelor în salariu.
Cu privire la interpretarea art.168 alin.2 din contractul colectiv la nivel de unitate, oferită de către Comisia Paritară, instanța reține că această interpretare s-a realizat peste termenul pentru care s-a încheiat contractul și cu încălcarea art.31 din Legea nr.130/1999 prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă și care nu sunt de natură a produce efecte juridice.
Cu privire la hotărârea Comisiei Paritare nr.22/31.08.2007, Curtea reține că aceasta a interpretat dispozițiile art.168 alin.1 și alin.2 din actele adiționale încheiate pentru perioada 2004-2007, și nu dispozițiile art.168 alin.2 cuprinse în contractele colective de muncă pentru anii 2005-2007, astfel încât această hotărâre de interpretare nu privește contractele colective de muncă pentru anii 2005,2006 și 2007, ci doar actele adiționale încheiate la contractul colectiv de muncă pentru anul 2004.
De asemenea, interpretarea oferită de către Comisia Paritară nu este clară cu privire la necesitatea menținerii dispozițiilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă care se referau la primele de Paști și de
Prin formularea consemnată în cuprinsul hotărârii Comisiei Paritare că "art.168 alin.1 a fost păstrat în forma inițială de redactare, ca dovadă a faptului că aceste prime au fost reglementate în mod distinct față de drepturile salariale lunare, în perspectiva viitoarelor negocieri a unor cazuri similare", nu face decât să confirme opinia Curții cu privire la includerea primelor de Paști și C în salariul de bază numai pentru anul 2003. În caz contrar, ar însemna să nu se mai recunoască salariaților drepturile aferente primelor de Paști și de C pentru anii următorii. Un alt argument, ar fi că în valoarea primelor nu era una stabilită, ci se negocia în fiecare an cuantumul acestor.
Curtea constată că au încheiate contracte colective de muncă pentru fiecare an.
Astfel, în anul 2005 fost încheiat un nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, care a fost înregistrat cu nr.2643/11.05.2005 (aflat la filele 63-66 din dosarul de fond), care menține aceeași clauză, respectiv că în anul 2003 au fost incluse în salariul de bază primele de Paști și Nu se face nicio referire cu privire la situația anului 2004 sau a anului 2005, însă se mențin drepturile care se acordă cu ocazia și Cului, aferente anului 2005. Aceasta este interpretarea art.168 alin.1 din contractul colectiv la nivel de unitate pe anul 2005, în caz contrar, nu putem înțelege care ar mai fi fost rațiunea păstrării dispozițiilor art.168 alin.1.
Aceeași situație este în cazul contractului colectiv de muncă încheiat pe anul 2006, înregistrat sub nr.1054/24.02.2006 și contractul colectiv de muncă încheiat pe anul 2007, înregistrat sub nr. 923/23.02.2007.
Pentru aceste motive, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică în cauza de față.
Pentru considerentele menționate, în temeiul art.312 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către recurenta-pârâtă - SA - Membru Grup în contradictoriu cu intimatul-reclamant și va menține ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr.460 din data de 05.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.460 din data de 05.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red:DZ.
Dact./2 ex./21.01.2010
Jud. fond:
Cu opinia separată a doamnei judecător - - în sensul admiterii recursului și modificării sentinței recurate în sensul respingerii pretențiilor ca neîntemeiate.
Contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de judecată la data soluționării prezentei decizii, apreciez că recursul formulat de recurenta - SA - GRUP este întemeiat și trebuia admis, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, în considerarea următoarelor argumente:
Părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au lămurit clauza neclară prin Nota Comisiei Paritare din 6.11.2007, fiind evident și logic faptul că ulterior anului 2003 nu a mai existat asumarea obligației de a mai acorda distinct de salariile primite după anul 2003, prime de Paști și
În perioada ulterioară anului 2003 salariile au continuat să crească, bineînțeles în cuantumuri diferite, ca efect al aplicării procentelor exprimând majorările salariale (altele decât primele de Paști și C) la salariile pe care le primeau angajații. Aceste salarii aveau deja incluse contravaloarea celor două prime, prin urmare începând cu anul 2003, contravaloarea primelor a fost inclusă lunar în salariul angajaților, dar cu sublinierea că unitatea angajatoare nu și-a asumat obligația de a mări în fiecare an acest salariu prin adăugarea contravalorii acestor prime la salariul care le cuprinde deja, după cum nu și-a asumat obligația d ea le acorda separat în preajma celor două sărbători creștine. Din acest motiv, aceste prime nu mai puteau figura distinct pe statele de plată.
Aceste împrejurări arată foarte clar că pretențiile reclamantului derivă doar dintr-o speculare a unei clauze cu conținut neclar. Este evident că părțile au convenit ca în anul 2003 salariile să crească substanțial prin includerea în salariu a contravalorii acestor prime, la care s-au adăugat celelalte majorări salariale, urmând ca din anul 2004 astfel de prime să nu mai fie acordate, ci doar să fie aplicat la salariul din 2003 (cu primele și majorările din 2003 incluse) majorările negociate pentru anii 2004 și anii care au urmat.
Referitor la modalitatea și efectele Notei semnată de Comisia Paritară în 6.11.2007, raportată la conținutul și interpretarea clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, se reține următoarele:
Prin argumentele cu care instanța de fond și-a susținut soluția s-a realizat o interpretare a prevederilor Contractului colectiv de muncă semnat în anul 2003, deși aceste dispoziții contractuale au fost deja interpretate de către părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, de comun acord, prin semnarea Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007.
Această notă, conținând interpretarea clauzelor contractuale neclare, este obligatorie pentru părțile semnatare ale, dar, în egală măsură, și pentru instanță, câtă vreme nu a existat vreun capăt de cerere având ca obiect declararea nulității Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 sau dovada declarării irevocabile a unei asemenea nulități ca efect al unui demers procedural distinct.
Nota Comisiei Paritare reprezintă o convenție de interpretare a unor clauze cu înțeles neclar, interpretarea având aceeași forță juridică obligatorie ca și dispozițiile pe care le interpretează. Din această perspectivă interpretarea se referă întotdeauna la un text deja existent, așa încât nu s-ar putea susține că operațiunea interpretării ar imprima Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 un caracter retroactiv.
În ipoteza în care s-ar considera că interpretarea dată de Comisia Paritară prin Nota din 6.11.2007 ar fi realizat o modificare a clauzelor contractuale, iar această modificare ar fi nelegală pentru că a intervenit după încetarea efectelor contractului, Curtea reține următoarele aspecte:
Primul aspect vizează chiar conținutul actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003.
Potrivit dispozițiilor art.I din Actul Adițional nr.3, încheiat la 03.05.2006, înregistrat la a Municipiului B la04.05.2006 și aceluiași articol din Actul Adițional nr.4 încheiat la02.05.2007 și înregistrat la a Municipiului B la 03.05.2007, a fost prelungită aplicarea Contractului colectiv de muncă înregistrat la a Municipiului B sub nr.9002/31.10.2003 pe perioadă de minim un an de la data înregistrării celor două acte adiționale mai sus precizate, Nota Comisiei Paritare a fost înregistrată la data de 6.11.2007, în condițiile în care aplicabilitatea contractului colectiv de muncă negociat în 2003 se extindea până cel puțin la data de 03.05.2008.
Pe cale de consecință, Contractul colectiv de muncă înregistrat inițial la data de 31.10.2003, cuprinzând cele două Acte Adiționale, era în vigoare la data la care Comisia Paritară a interpretat clauzele neclare și echivoce și nici o dispoziție legală nu împiedica părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă din anul 2003 să negocieze și să convină asupra eventualei modificări a clauzelor inițiale.
În realitate, din conținutul Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 rezultă că nu s-a urmărit o modificare în ceea ce privește drepturile salariaților, ci doar o altă exprimare, mult mai clară, a unui articol din Contractul colectiv de muncă negociat în anul 2003 și lămurirea semnificației aceluiași articol prin prisma realității negocierilor care s-au purtat între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Din această perspectivă, Hotărârea din 31.03.2008 a Comisiei Paritare nu își găsește utilitatea practică, de vreme ce interpretarea Contractului colectiv de muncă încheiat în 2003 fost deja realizată prin Nota Comisiei Paritare, înregistrată la a Municipiului B la data de 6.11.2007, Notă căreia Curtea îi acordă relevanță juridică obligatorie, similară prevederilor contractuale pe care le interpretează.
Prin lămurirea conținutului clauzelor Contractului colectiv de muncă negociat, semnat și înregistrat în anul 2003, nu s-a renunțat la acordarea unui drept reprezentat de primele de Paști și C, ci s-a precizat cu claritate că acestea au fost incluse în salariul de bază și ulterior anului 2004.
Prin semnarea Notei de către membrii Comisiei Paritare s-a probat existența consensului în ceea ce privește interpretarea contractului colectiv de muncă, fiind îndeplinită cerința înscrisă în teza Iaa rt.9 din Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, ceea ce face inaplicabilă dispoziția înscrisă în teza a II-a a aceluiași articol.
Reținând forța obligatorie a Notei Comisiei Paritare care avea atribuția, conform dispozițiilor art.10 alin.1 din Contractul colectiv de muncă negociat și semnat în anul 2003, de a dispune rezolvarea problemelor legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea Contractul colectiv de muncă, Curtea apreciază că, în cauză, concluziile expertizei nu ar fi fost utile câtă vreme respingerea pretențiilor se raportează la constatarea forței obligatorii a interpretării clauzelor contractuale, interpretare ce a făcut obiectul Notei semnate de membrii Comisiei paritare.
Apreciind că prin analiza realizată instanța de fond a ignorat obligația de a ține cont de interpretarea lămuritoare a Contractului colectiv de muncă din 2003, interpretare care este rezultatul acordului de voință al părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, pretențiile intimaților-reclamanți fiind neîntemeiate, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena