Speta Legea 10/2001. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(804/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.12
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanții - reclamanți și împotriva sentinței civile nr.125 din data de 29.01.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 20.11.2009, a adresei nr. 21894/18.11.2009, emanând de la Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, la data de 15.12.2009, a adresei nr. 2443/11.12.2009, emanând de la, iar la data de 08.01.2010, a unei cereri prin care apelanții reclamanți arată că nu dețin vreo dovadă a încasării despăgubirilor pentru imobilul în litigiu și nici nu au cunoștință despre cuantumul acestor despăgubiri. Totodată, solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de faptul că apelanții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate și posesie a apartamentului nr. 32 din blocul 11, scara A, etaj 7, situat în--73, sector 6 și cota indiviză aferentă acestuia de 0,98% din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc 11, scara A, iar în subsidiar, dacă se va respinge cererea de mai sus, au solicitat să se oblige pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul descris mai sus, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 125 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Dispoziția nr. 4295 din 16 mai 2005, s-a dispus modificarea art. 1 al Dispoziției nr. 3724 din 24 ianuarie 2005, în sensul că s-au respins notificările formulate de și privind restituirea apartamentului nr. 32 din. 11,. A,. 7, situat în- - 73, sector 6, ca nedovedite și deoarece nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanții nu au depus la dosar niciun înscris care să dovedească temeinicia prezentului demers judiciar, respectiv actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7321 din 22 septembrie 1970, transcris sub nr. 1338/1970, decizia nr. 1818 din 08 decembrie 1981, sentința civilă nr. 651/2006, definitivă și irevocabilă, prin care s-ar fi admis contestația reclamanților și ar fi fost obligat Municipiul B la emiterea dispoziției de stabilire a măsurilor reparatorii în favoarea lor.
Oricum, chiar și dacă s-ar fi depus înscrisurile menționate, din chiar motivarea acțiunii reiese că o instanță de judecată s-a pronunțat deja asupra problemei litigioase în discuție, stabilind irevocabil dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul apartament, situație în care nu mai pot pretinde restituirea în natură.
Problema poate fi privită și prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 1 și art. 1 din primul Protocol adițional din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum au fost reliefate în cauzele,Popescu contra României, în sensul că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 27 martie 2009 au declar apel reclamanții și, care a fost înregistrat la data de 07 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
1. În motivare, au arătat că prima instanță, în virtutea principiului rolului activ, avea obligația de a solicita părților din cauză depunerea înscrisurilor necesare rezolvării acesteia. Față de motivația instanței, au depus în cadrul acestei căi de atac sentința și deciziile pronunțate în cadrul contestației acestora la Legea nr. 10/2001. Din acestea rezultă că există în sarcina intimatului obligația de a emite o dispoziție în ceea ce privește imobilul ce le-a aparținut.
2. Motivația fundamentală a primei instanțe, respectiv că acțiunea trebuie respinsă (chiar și dacă înscrisurile descrise la punctul 1 ar fi fost depuse la dosar) deoarece în cadrul măsurilor reparatorii nu sunt incluse și restituirile în natură nu este întemeiată, deoarece obligarea Municipiului B în mod definitiv și irevocabil la stabilirea măsurilor reparatorii nu exclude restituirea în natură.
Din cuprinsul Legii nr. 10/2001, rezultă faptul că măsurile reparatorii pot consta atât în despăgubiri în echivalent, cât și în restituirea în natură a imobilului.
În dovedirea cererii lor, apelanții au depus la dosar, în fotocopie: sentința civilă nr. 3116 din 06 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr. 4153/2005, sentința civilă nr. 651 din 26 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 2476/2005, decizia civilă nr. 285 din 24 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- și decizia civilă nr. 2560 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
La solicitarea instanței, au fost depuse actele din dosarul nr. 7342 conexat cu dosarul nr. 20933, constituit în baza notificării nr. 1027 din 17 iulie 2001 și nr. 3628 din 02 noiembrie 2001, adresa nr. 19282 din 14 octombrie 2009 emis de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, adresa nr. - din 23 octombrie 2008 emisă de funcționarilor publici, adresa nr. -/2297 din 10 noiembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Generală Operațiuni, adresa nr. 2288 din 09 noiembrie 2009 emisă de, procesul - verbal nr. 694 din 19 decembrie 1981 întocmit de fostul Consiliu Popular al Municipiului B - Comisia de Evaluare, adresa nr. 21894 din 16 noiembrie 2009 emisă de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar și adresa nr. 2463 din 11 decembrie 2009 emisă de
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de apel este neîntemeiat. Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă: "Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.", iar conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză -. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc". Aceasta înseamnă, pe de o parte, că, prin procesul civil urmărindu-se realizarea unor interese private, este necesar ca părțile să aibă un rol important în desfășurarea acestuia, iar, pe de altă parte, este necesar să se asigure un echilibru procesual, oferindu-se posibilitatea judecătorului să influențeze mersul procesului civil.
Prin urmare, rolul activ al judecătorului nu presupune probarea pretențiilor uneia din părți substituidu-se acesteia, ci numai prevenirea, în raport de probele administrate de părți, a unor greșeli în aflarea adevărului, deci rolul acestuia este subsidiar.
Pe de altă parte, în sistemul de drept român, o eventuală omisiune a primei instanțe în ce privește administrarea probelor poate fi remediată în calea de atac a apelului, care are un caracter devolutiv și permite în temeiul art. 287 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, administrarea oricăror mijloace de dovadă, chiar dacă ar fi putut fi produse și în fața primei instanțe. Întrucât apelanții reclamanți au înțeles să se prevaleze de această dispoziție legală, susținerea primul motiv de apel a rămas fără interes.
În ce privește cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanței, se reține că, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr. 3724 din 24 ianuarie 2005, au fost respinse notificările formulate de reclamanți privind restituirea apartamentului nr. 32 situat în imobilul din B,--73,. 11,. A,. 7, sector 6, ca nedovedite. Ulterior, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr. 4295 din 16 mai 2005 fost modificat art. 1 al primei dispoziții, în conținutul acestuia prevăzându-se că notificările se resping și deoarece imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 651 din 26 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 2476/2005, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 285 din 24 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2560 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost anulată dispoziția nr. 3742 din 24 ianuarie 2005 Primarului General al Municipiului B și a fost obligată intimata să emită dispoziție motivată privind stabilirea în favoarea contestatorilor și a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu. Prin urmare, au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat caracterul abuziv al preluării imobilului, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, precum și calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea acestuia, potrivit art. 3 din același act normativ.
Se mai reține că, potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001: "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent", iar potrivit art. 47 din același act normativ: "Persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate,măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi". Prin urmare, în viziunea actului normativ în discuție, restituirea în natură a imobilului constituie unul din tipurile de măsuri reparatorii de care beneficiază persoanele îndreptățite, constatându-se astfel temeinicia celui de-al doilea motiv de apel.
Curtea a mai reținut că intimatul pârât nu a executat până în prezent hotărârea judecătorească sus menționată, prin emiterea unei noi dispoziții în cadrul căreia să stabilească natura măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții în temeiul legii.
Prin mai multe decizii în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit la situația refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare. Astfel, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, s-a arătat că: " - în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință,absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale". În același sens, reluând statuarea în drept conform căreia "lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat", instanța supremă a stabilit prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 și că "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fondnu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură, ci șiacțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificareapărții interesate".
În aceste condiții, instanțele sunt competente să soluționeze pe fond notificările formulate de către reclamanți, limitându-și analiza la singurul aspect nerezolvat anterior prin sentința civilă nr. 651 din 26 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 2476/2005, respectiv natura măsurilor reparatorii care pot fi dispuse în cauză.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent". De asemenea, conform art. 7: "De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege."
În speță nu sunt incidente prevederile art. 10, 11 sau 18, care prevăd situațiile în care imobilele se restituie numai în echivalent. Din adresa nr. 2463 din 11 decembrie 2009 emisă de rezultă că apartamentul în litigiu este ocupat cu chirie de numita - și familia sa, cu contract de închiriere nr. 1261/20.06.2001, prelungit în baza nr.OUG 44/2009, până la data de 19.05.2014.
Pe cale de consecință, se aplică regula cu valoare de principiu instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.
Sub un alt aspect, Curtea reține că soluționarea pe fond a notificării, inclusiv în cadrul exercitării controlului judiciar, presupune prin concept îndeplinirea tuturor obligațiilor impuse de lege în cadrul procedurilor de restituire. Odată cu substituirea în atribuțiile unității deținătoare, instanța judecătorească preia și îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice.
În acest sens, se constată, din adresa nr. 2288 din 9 noiembrie 2009 emisă de că, potrivit procesului verbal nr. 694/19.12.1981 emis de fosta, apartamentul a fost evaluat la suma de 71.879 lei (ROL), din care se scade suma de 3216 lei (ROL), ce reprezintă credit nerambursat până la data de 10.12.1981. Suma de 68.663 lei (ROL) a fost achitată numiților și.
În această situație, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care: "În situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit".
Față de aceste considerente, reținând că prima instanță a făcut o greșită interpretare a sintagmei "măsuri reparatorii" excluzând din conținutul acesteia restituirea în natură, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă Curtea urmează să admită apelul și să schimbă sentințe, în sensul că va admite acțiunea și va dispune restituirea apartamentului nr. 32 din B,- - 73,. 11,. A,. 7, sector 6, condiționat de rambursarea valorii despăgubirii în cuantum de 68.663 lei (ROL), actualizate cu coeficientul de actualizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți și, ambii având domiciliul ales în B,-, -. 2,. 1, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 125 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul B, prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă sentința, în sensul că admite acțiunea.
Dispune restituirea apartamentului nr. 32 din B,- - 73,. 11,. A,. 7, sector 6, condiționat de rambursarea valorii despăgubirii în cuantum de 68.663 lei (ROL), actualizate cu coeficientul de actualizare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
. /
5 ex./05.03.2010
-3.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
