Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1130/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1130
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre examinare recursurile civile formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI și în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.501/C din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, întâmpinare de către intimatele-reclamante și cerere de intervenție în nume propriu de către, după care:
Față de cererea de intervenție în nume propriu formulată de, instanța potrivit dispozițiilor art.50 alin.2 Cod procedură civilă respinge ca inadmisibilă această cerere în actuala fază procesuală.
Nemaifiind chestiuni prealabile și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, atât de către recurenți prin cererea de recurs, cât și de pârâte prin întâmpinare, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.501/C/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice. A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice. Au fost bligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să recunoască și să plătească reclamantelor corespunzător cu perioadele lucrate, despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 14.02.2005 la zi și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective. A fost respinsă ca fiind prescrisă acordarea despăgubirilor menționate mai sus, pentru reclamantele, corespunzător perioadei 13.12.2002 - 13.02.2005. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate. Au fost bligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că rin p. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 250/103 din 18.02.2008 reclamantele -, -, -, și, în calitate de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Neamț și Curtea de Apel Bacău, calculul și plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate, cuprins între 15% - 30% din salariul de bază lunar, începând cu anul 2003 și până la zi, pentru reclamantele -, -, -, și pentru anul 2007, în cazul reclamantei, care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății sumelor pretinse.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, în exercitarea atribuțiilor lor profesionale, sunt obligați să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor dobândite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la fel ca și unele categorii socio - profesionale, indicate cu titlu enumerativ, cu deosebirea că în favoarea lor nu este stabilit și un drept corelativ reprezentând compensația bănească corespunzătoare. ereglementarea prin lege a sporului de confidențialitate contravine prevederilor stabilite prin art. 7 și art.12 din codul deontologic al personalului de probațiune și ale art. 66 alin.1 din Legea nr.123/2006 privind Statutul personalului de probațiune, precum și principiului tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României.
Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între consilierii de probațiune și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Au mai arătat că au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii în luna ianuarie 2007, dată la care Guvernul României, printr- serie de ordonanțe, a acordat aceste drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor, exceptând de la plată doar pe magistrați și consilierii de probațiune, astfel încât termenul de prescripție curge de la această dată.
În sprijinul cererii lor, reclamantele au invocat prevederile Protocolului nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale art.14 din Convenție.
Reclamantele, în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, au solicitat judecata în lipsă.
La termenul de judecată din 28.03.2008, reclamantele au precizat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și nu cu Statul Român, solicitând citarea în cauză și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Ulterior, reclamantele au precizat că solicită obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în procent de 30% din salariul de bază lunar.
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării formulat în cauză punct de vedere.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. N, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor, prin întâmpinarea formulată a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamantelor revin Ministerului Justiției și Libertăților, în temeiul raportului de muncă încheiat între părți, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul, Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat, în esență, de faptul că, în speță, dreptul consilierilor de probațiune de primi spor de confidențialitate nu este prevăzut sau garantat de niciun act normativ în vigoare astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor OG nr.137/2000, ale Constituției sau ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin încheierea de ședință din 22 august 2008, instanța, în temeiul dispozițiilor art.II alin.2 din OUG nr.75/2008 dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare, Curții de Apel Bacău - Secția Civilă.
Motiv pentru care, acțiunea fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția Civilă sub nr.250 din 24 septembrie 2008.
În acest dosar, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, formulat note scrise prin care a arătat că, în situația în care o normă legală este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești părțile interesate să invoce excepția de neconstituționalitate a acelei prevederi legale și că, prin decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Prin Decizia civilă nr.124 din 03 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Neamț.
În acest dosar, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat obligarea pârâtelor la calculul și plata de despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 13 decembrie 2002, în ceea ce privește reclamantele -, -, -, și începând cu data de 16.04.2007, pentru reclamanta, la zi și pentru viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective, la care să se adauge dobânda legală pentru sumele datorate și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, arătând că își întemeiază cererea pe dispozițiile art.16, 20 din Constituție, art.5 din Codul Muncii, art.14 din CEDO, art.1 -4 din OG nr.10/2007, art.1 din OG nr.16/2007, art.2 alin.2 din OG nr.27/2007 și legea nr.232/2007, eliminând din motivarea în drept cererii de chemare în judecată dispozițiile OG nr.137/2000 ( 75 - 82). Motiv pentru care, instanța dispus scoaterea din cauză pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În dovedirea susținerilor, reclamantele au înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri ( 83 - 115, 147-149 dosar fond).
La solicitarea instanței, pârâtul, Tribunalul Neamț, depus la dosar adresa nr.628/19A din 23.02.2009, privind activitatea reclamantelor ( 130 dosar fond).
La termenul de judecată din 15 mai 2009, instanța, din oficiu, pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 13.12.2002 - 13.02.2005, excepție unită cu fondul cauzei.
Procedura de citare părților procesuale fost legal întocmită.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamante, astfel cum fost precizată, este întemeiată în parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind, de asemenea, întemeiată, iar excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, este nefondată, motivat de considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantele au calitatea de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, în exercitarea atribuțiilor profesionale aceștia având "obligația de a păstra confidențialitatea datelor deținute în exercitarea funcției." (art.66 alin.1 din Legea nr.123/2006 rivind p. statutul personalului din serviciile de probațiune).
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a reclamantelor este reglementat, cu același conținut, și prin codul deontologic al personalului de probațiune, care stabilește în sarcina acestei categorii de personal obligația de păstra confidențialitatea în legătură cu documentele pe care le dețin, conform legii, în scop profesional.
Dispozițiile menționate sunt în concordanță cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a reținut că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamante, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamantele au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 5 Cod, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Instanța a reținut că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv instanța a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 5 Cod și art. 16 Constituție, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâților în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamantelor dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", ori dacă nu"există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat."Pârâtul, Ministerul Justiției și Libertăților nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Instanța a considerat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, tributar al unei viziuni pro cauza, determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
Față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța obligat pârâții să recunoască și să plătească reclamantelor, corespunzător perioadei lucrate de fiecare dintre acestea, despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 14.02.2005, la zi și pentru viitor.
Plata despăgubirilor se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 cod civil și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor -, -, -, pentru perioada 13.12.2002 - 13.02.2005, a fost admisă motivat de următoarele: În conformitate cu prevederile Decretului 167/1958 precum și cu prevederile art. 283 Cod, drepturile bănești de natură salarială pot fi solicitate de cei ce se consideră vătămați în drepturile lor, în termen de 3 ani de zile de la data când acele drepturi trebuiau să fie acordate. Adică drepturile salariale pot fi solicitate doar în urmă cu 3 ani raportat la data introducerii acțiunii de chemare în judecată. Astfel, raportat la datele de introducere a acțiunii principale, instanța a admis excepția de prescriere a dreptului material la acțiune pentru perioada 13.12.2002 - 13.02.2005.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, instanța a constatat că este, nefondată și, în consecință, a fost respinsă, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, instanța a obligat pârâții să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărei reclamante în funcție de perioada lucrată.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor prin N care au criticat nelegalitatea sentinței recurate.
Astfel Ministerul Justiției și Libertăților a invocat, în esență:
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând intimaților-reclamanți, consilieri de probațiune un drept neprevăzut în lege, instanța de judecată, inclusiv, nefiind îndrituite să adauge la lege; în acest sens, a fost invocată în susținere, decizia Curții Constituționale din 27.05.2009, prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României, precum și decizia 819/2008, decizia 1325/2008 ale Curții Constituționale care se pronunță în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art.1, art.2 al.1-3, art.6, art.27 alin.1 nr.OUG137/2000.
- instanța de fond a ignorat prevederile Legii nr.123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune care nu prevăd un spor de confidențialitate pentru acest personal.
- neacordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă o încălcare a art.14 din; jurisprudența Curții Europene statuând constant că principiul egalității de tratament în drepturi și al nediscriminării se aplică doar în situații egale ori analoage.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și pct.a Cod procedură civilă.
În ce privește Ministerul Finanțelor Publice, prin, acesta a criticat nelegalitatea hotărârii atacate atât sub aspectul reținerii calității sale procesuale pasive în cauză, cât și sub aspectul fondului cauzei.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Intimații-reclamanți îndeplinesc funcția de consilieri de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.
Statutul acestora este reglementat prin dispozițiile Legii nr.123/2006 privind Statutul personalului de probațiune, care la art.66 prevede obligația acestuia de a păstra confidențialitatea asupra lucrărilor efectuate. Salarizarea este reglementată prin lege specială aplicabilă acestei categorii profesionale, respectiv Legea nr.327/2006, act normativ care, nu prevede printre drepturile salariale și alte drepturi, un spor de confidențialitate de 15%-30% calculat la salariul de bază, solicitat de intimații-reclamanți.
În susținerea acțiunii intimații-reclamanți au invocat dispozițiile nr.OG137/2000 referitoare la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, o serie de acte normative prin care se conferă acest spor altor categorii profesionale, art.16 din Constituția României, prevederile Protocolului nr.12 din
În raport de primul temei juridic invocat, respectiv dispozițiile nr.OG137/2000, prin mai multe decizii (818-821/2008, 1325/2008 Curtea Constituțională a statuat asupra neconstituționalității dispozițiilor Ordonanței, stabilind, în esență, că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Se mai reține, totodată, că, pronunțându-se, în soluționare recursului în interesul legii, prin decizia nr.46/2008 a statuat asupra dreptului la acordarea sporului de confidențialitate de 15% pentru judecători, procurori, magistrați asistenți și personal auxiliar de specialitate, decizia neputând fiind extrapolată, în aplicarea ei obligatorie conform art.329 Cod procedură civilă, și personalului din serviciile de probațiune.
În ce privește încălcarea art.16 Constituție precum și a dispozițiilor art.14 din, Protocolul 12 al, se apreciază, în speță, că, acestea nu pot fi considerate a fi încălcate, cu privire la intimați, în raport de alte categorii de personal, printre care și cele din sistemul judiciar, întrucât, dreptul la egalitate de tratament și nediscriminare nu poate fi reținut, decât pentru persoane aflate în situații analoage sau comparabile, situații ce nu se regăsesc în speță.
Având în vedere cele anterior arătate, constatând, în cauză, faptul că, prima instanță a procedat la o interpretare greșită a dispozițiilor normative aplicabile în cauză, instanța, în temeiul art.304 pct.4, pct.9 Cod procedură civilă, art.312 Cod procedură civilă va admite ambele recursuri, va modifica în parte sentința recurată, cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, în sensul că va respinge acțiunea.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 13.12.2002-13.02.2005, precum și cele referitoare la excepția calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, al cărui recurs, sub acest aspect, este neîntemeiat în raport de dispozițiile art.1 nr.OUG22/2002, art.19 Legea 500/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI și în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.501/C din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința nr.501/2009 a Tribunalului Neamț și pe cale de consecință respinge acțiunea ca nefondată.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la prescripție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./14 ex.
11.11.2009
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu
