Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1130/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1130/2009-
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanții, G, -toți cu procesual ales în C,-, județul C S,intimații pârâți CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cu sediul în T, strada - -, nr.2 A, județul și TRIBUNALUL C S, cu sediul în Reșița,--4, județul C S, împotriva sentinței civile nr. 74 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C S, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.74 din 14 septembrie 2007, Tribunalul CSa admis cererea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C S și în consecință a obligat pârâții să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004 până la zi, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre ei ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Caransebeș, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamanții sunt angajați ai Tribunalului C S, aceștia desfășurându-și activitatea la Judecătoria Caransebeș, ca și personalul auxiliar de specialitate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, acest art.47 a fost abrogat prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2000, totodată reținându-se că prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.1/1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996, la rândul său nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2006.
Instanța de fond a reținut că, susținerea reclamanților că în acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare, apare ca neântemeiată, deoarece acest articol a fost abrogat anterior apariției nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006, prin nr.OG83/2002, act normativ și de altfel, art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, prevede că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, iar pe de altă parte însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede că, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prima instanță a apreciat că, sportul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG83/2000, prin care a fost abrogat art.47, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitate neuropsihică.
Pe de altă parte, s-a mai reținut de tribunal că, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorare, astfel că, abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a apărut cu atât mai lipsită de utilitate publică. Instanța de fond a apreciat că, potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În consecință, instanța de fond a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și în consecință a obligat pârâții să achite reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004, până la zi, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Caransebeș, precum și la acordarea lunară a acestui spor în continuare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că,art.47 din Legea nr.50/1996 ce reglementa sporul solicitat a fost abrogat prin nr.OG83/2000. din discuție art.20 alin.2 din Constituție ce prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România e parte, și legile interne, se aplică cu prioritate normele internaționale.
Art.1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a dobândi un bun ci se aplică doar cu privire la bunurile actuale ale reclamantului ce nu se poate plânge de o atingere a acestui drept câtă vreme nu demonstrează existența lui. În cauza Gaygusus/Austriei s-a decis că dreptul la alocație de urgență, în măsura în care este prevăzută de legislația națională - este un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1, astfel că, acest text a fost interpretat greșit de tribunal.
Legat de problema utilității publice, aceasta excede cauzei, art.1 din Protocolul 1 pune problema identificării utilității publice doar când persoana este lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, deci acest drept era recunoscut prin lege, iar, instanța ar fi trebuit să constate că reclamanții nu au un drept recunoscut de lege.
După intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, salariile au crescut nu au fost diminuate, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului solicitat și al altor sporuri în indemnizația unică, astfel că, nu se poate vorbi de pierderea unui drept decât pur formal.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.312 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut".
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
Față de toate considerentele expuse, apărările recurentului nu se mai impun a fi combătute prin alte argumente, astfel că, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs urmează a respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.74 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C S, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:22.06.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:29.06.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
