Pretentii civile. Speta. Decizia 1129/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1129/2009-
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, strada - -, nr.1-3, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanții, G, -toți cu procesual ales în Carei, strada 1 - 2. nr.34, județul S M, intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul și TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 72/P din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.72/P din 10 noiembrie 2008, Curtea de APEL ORADEAa admis acțiunea introdusă de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL SATU MARE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
A obligat pârâții la plata drepturilor salariale constând în suma de câte 1700 lei pentru fiecare reclamant, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul TRIBUNALUL SATU MARE să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG 137/2000, republicată, posibila victimă a unei discriminări poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri, iar judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, consiliul ce nu este citat în calitate de pârât, ci în calitate se expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Cu privire, la fondul cauzei, s-a reținut de prima instanță că prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006, Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0-3 ani reprezintă un act de discriminare, conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare și potrivit art. 195 alin. 9 și 10 din OG nr. 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar hotărârea neatacată constituie de drept titlu executoriu.
Instanța de fond a apreciat că orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării, raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu, acestea puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul ar fi promovat-o împotriva hotărârii Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Art. 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2 lit i, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală.
Pe de altă parte, conform art. 20 din Constituția României,s-a reținut de C că, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 192/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 lei.
Instituirea acestor stimulente în favoarea unei categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", această egalitate include și domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, nefiind posibil ca, prin legi sau alte acte normative ori prin actele de aplicare a normelor juridice, să se instituie vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, să fie tratați în mod identic.
Referitor la apărarea pârâtului Ministerul Justiției privind categoria asistenților judiciari, s-a constatat de instanța de fond că reclamanții din acțiunea dedusă judecății au toți calitatea de judecători.
Instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat totodată și actualizarea sumei pretinse în raport de indicele de inflație, iar actualizarea creanței cu data inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs prin erodarea acesteia și are caracter compensatoriu.
Art. 161 alin. 4 Codul muncii se referă la daune - interese, iar principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare, având ca scop prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației. integrală a prejudiciului presupune și acordarea actualizării creanței.
Referitor la excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției privitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestuia în ceea ce privește efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților,Curtea a apreciat că excepția apare ca fiind fondată, obligația aflată în discuție aparținându-i pârâtului TRIBUNALUL SATU MARE.
Față de considerentele ce preced,prima instanță a dispus admiterea acțiunii și pe cale de consecință a obligarea pârâților la plata drepturilor salariale constând în suma de câte 1700 lei pentru fiecare reclamant actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, pârâtul TRIBUNALUL SATU MAREa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de bani cuvenite reclamanților având în vedere atribuțiile acestuia privitoare la coordonarea acțiunilor ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, elocvente în acest sens fiind articolele 19 lit a și g din 500/2002 și respectiv art.28 din aceeași lege, fără alocarea fondurilor necesare de către acest pârât plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea de față neputându-se executa, iar o asemenea situație ar constitui o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței în sensul constatării lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin motivele de recurs, Ministerul Justiției a invocat că, instanța și-a depășit competența creând noi norme deși prin deciziile 818, 819, 820, 821/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că art.1, 2 alin.2, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Fondul pentru stimularea personalului din sistemul judiciar reprezintă 75% din sumele obținute urmare a recuperării cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale și din amenzi judiciare -25 %, astfel că prin Ordinului ministrului justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond pentru personalul din sistemul justiției, conform art.25 alin.3 din Legea 146/1997.
Principalele criterii de repartizare au caracter exemplificativ, nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar.
Nu s-a analizat natura acestor stimulente, obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp, ori, pentru munca prestată de salariat, angajatorul e obligat să-i plătească salariul, pensiile, stimulentele fiind drepturi suplimentare ce pot să fie sau nu acordate în funcție de o serie de criterii, deci, nu este un drept cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul și nici nu se poate vorbi de un drept ce urmează a fi plătit întregului personal în același timp.
Aceste stimulente sunt menite să recompenseze, doar, stimularea celor cu venituri mici nu reprezintă diferențe nejustificate, în speță repartizarea s-a făcut conform normelor interne aplicabile prin Ordinului Ministrului justiției nr.2404/C/2004. Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțe, iar conform nr.OG137/2000 persoane ce se consideră discriminată se poate adresa direct instanței, nelegal astfel s-a apreciat că existența hotărârii justifică prin ea însăși admiterea pretențiilor. De altfel, hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt titluri executorii decât în privința sancțiunilor contravenționale aplicate.
Hotărârea se referă la judecători însă, au calitatea de reclamanți și asistenții judiciari, ori, hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării se referă doar la judecătorii cu o vechime de 0-3 ani și a celorlalți pe de altă parte. Aprecierile că asistenții judiciari se află într-o situație compatibilă cu a judecătorilor, indiferent de vechime, sunt nefondate, asistenții beneficiază de anumite drepturi, ca magistrații, sunt supuși acelorași interdicții, incompatibilități, asemănările însă se opresc aici.
Condițiile de numire sunt diferite, atribuțiile la fel, asistenții judiciari au doar rolul de secundanți ai judecătorului, participă la soluționarea cauzelor doar cu vot consultativ.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4, 9, art.312 Cod procedură civilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin motivele de recurs a invocat că este investit conform art.16-22 din nr.OG137/2000 să aplice legislația în materie de nediscriminare, să constate și să sancționeze contravențiile, iar conform art.27 posibila victimă a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, judecarea având loc cu citarea obligatorie a sa, însă, nu poate fi citat ca pârât, pentru a fi obligat la ceva, el fiind doar expert, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă în a fi obligat la a face ceva.
Nu reiese din motivare că ar fi obligat însă, prin dispozitiv au fost obligați toți intimații la plata drepturilor solicitate, nefiind nominalizați care dintre intimați, impunându-se lămurirea în acest sens.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Intimații reclamanți au calitatea de judecători și asistenți judiciari. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr.30/18 mai 1994 stabilit în art.14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici-o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art.14 din CEDO, invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, diferența de tratament, devine o discriminare în măsura în care se induc distincții:între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă la cauza Fredin/Suediei s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, deci, și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile -cauza Thlimmenos/Greciei.
În speță, prin ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a dispus acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani și personalului public și contractual din cadrul Ministerului, în sumă de 1700 Ron. Ori, această dispoziție s-a constatat potrivit hotărârii nr.15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării că reprezintă un act de discriminare în sensul art.2 alin.2, art.6 lit."c", art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, hotărâre ce a devenit titlu executoriu prin necontestarea ei de către Ministerul Justiției.
Acordarea dreptului s-a motivat ca fiind sărbătorile de iarnă, astfel s-au acordat preferențial stimulente financiare doar unei categorii a judecătorilor fără a se justifica condițiile de vechime, preferință ce a exclus nu doar ceilalți judecători dar și personalul auxiliar de specialitate și conex. Sigur că, pentru acordarea stimulentelor personalului din justiție este reglementat de art.25 alin.1, art.3 din Legea nr.146/1997, criteriile de repartizare având un caracter exemplificativ, nefiind de altfel obligatorie acordarea acestora, însă, în speță nu acesta este elementul dedus judecății ci faptul că s-au acordat astfel de stimulente doar unei categorii de personal public și contractual din cadrul Ministerului, și judecători cu o vechime între 0-3 ani.
salariale solicitate în speță, sunt circumscrise dispozițiilor art.155, art.40 alin.2 din Legea nr.53/2003 fiind adaosuri bănești salariale, însă, art.2 alin.1, art.6 lit.a,c, art.8 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost modificată, ocrotesc pe deplin și în mod egal toate drepturile salariale implicit și cel solicitat.
Nu există nici-o motivare pertinentă a modului în care s-au stabilit criteriile de acordare a stimulentelor, fiind evidentă o selecție arbitrară cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Criteriile de repartizare prevăzute de normele susmenționate, au un caracter exemplificator, cu titlu de recomandare, însă, acestea evident au fost aplicate în condiții arbitrare creând un tratament diferențiat în mod nejustificat.
financiar solicitat, nu este un drept stabilit a fi acordat obligatoriu, însă, în măsura în care există resurse financiare în acest sens, se impunea ca la repartizarea acestora să nu fie stabilite tratamente diferențiate, astfel, s-a adus atingere implicit art.5, 6 din Legea nr.53/2003, Codul muncii ce proclamă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajator, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și cea indirectă.
Mai mult, chiar art.4 și 16 din Constituția României proclamă egalitatea de tratamente între cetățeni, excluderea privilegiilor, discriminării, iar art.20 stabilește că drepturile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și tratatelor ratificate de România.
Acordarea drepturilor salariale magistraților, reprezintă un scop legitim, însă, criteriul avut în vedere nu reprezintă o metodă adecvată și necesară atingerii scopului și astfel, prin hotărârea nr.15/23.01.2006 a stabilit că procedura instituită prin Ordinul Ministrului Justiției constituie acte de discriminare în sensul art.2 alin.1, 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.15 alin.4, din nr.OG137/2000.
Faptul că prin alt ordin s-a stabilit repartizarea unui fond doar stimulării personalului auxiliar, nu este de natură a înlătura considerentele expuse astfel cum s-a arătat, nimic nu împiedică stabilirea repartizării unor sume pentru stimulente, însă, acordarea trebuie a avea la bază criterii ce să nu genereze situații de natura celei în speță.
Cât privește deciziile Curții Constituționale nr.1325/4.12.2008, 818, 819, 820, 821/13.07.2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.1, 2 alin.3, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative considerând că sunt discriminatorii, de-a le înlocui cu altele pe cale judiciară, criticile în sensul că prin hotărârea recurată instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești, sunt nefondate.
S-a constatat conform celor expuse că, prin ordinul emis de ministrul justiției s-au încălcat nu doar dispozițiile enunțate de nr.OG137/2000 cât și art.5,6 din Codul muncii, dar mai ales art.14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului. În această situație, este obligatorie conform art.41/1 din această Convenție, ratificată de România în anul 1994, acordarea unei reparații echitabile. Este cert că părților le-a fost cauzat un prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, ori, existând o contradicție între norma internă și cea internațională, conform și art.20 din Constituția României, are prioritate dreptul internațional, criticile formulate fiind astfel neântemeiate, în mod corect s-a adus o reparație materială celor a căror drepturi au fost încălcate prin ordinul nr.1921/C/2005 cu aplicarea de altfel a art.27 din nr.OG137/2000.
Art.11 din Constituția României, stabilește cu valoare de principiu, obligația Statului Român de-a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin conform tratatelor la care este parte, care, fiind ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern, ca urmare, raportat și la dispozițiile art.20 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele acestora, au devenit parte integrantă din dreptul intern, având prioritate față de acesta, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar având ca și consecință directă și imediată aplicarea Convenției și a protocoalelor sale.
Față de cele expuse, criticile recurentului Ministerul Justiției în sensul că instanța și-a depășit competențele, ar fi încălcat principiul separării puterilor în stat, sunt nefondate. S-a constatat doar existența unei diferențe de tratament unor subiecte de drept aflate în situații analoage, fără o justificare legitimă, obiectivă, rezonabilă.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, persoana ce se consideră discriminată, poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri, stabilirea situației anterioare discriminării, anularea situației create, potrivit dreptului intern, ori, instanța de fond s-a pronunțat tocmai în acest sens acordând despăgubiri fără a crea o normă nouă cu putere de lege și a-și apropia competența altor instituții, criticile în acest sens fiind nefondate.
De altfel, instanța s-a mai pronunțat în situații similare -dosar nr- -astfel că, părțile în litigiu aveau legitimă a obține recunoașterea creanței cerute, fiind incident implicit art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO -cauzele /României, /Slovaciei, /Greciei, iar în măsura în care nu s-ar fi dispus astfel, s-ar fi adus încălcarea acestei dispoziții ce face parte din dreptul interne, Convenția fiind ratificată prin Legea nr.30/1994.
Referitor la asistenții judiciari, faptul că aceștia nu pot fi asimilați cu magistrații, că au alte atribuții, că numirea se face altfel, la fel sancționarea, nu sunt de natură a determina inaplicarea dispozițiilor legale expuse, cu atât mai mult cu cât prin Ordinul nr.1921/C/2005 s-au acordat stimulente nu doar judecătorilor ci și personalului public și contractual din cadrul Ministerului Justiției. Mai mult, salarizarea lor se raportează la cea a judecătorilor, criticile în acest sens fiind nefondate.
Cât privește recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, astfel cum corect a reținut instanța de fond, acesta nu a fost citat în calitate de pârât ci ca expert în domeniul discriminării, pentru a-și preciza poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare, conform art.27 din nr.OG137/2000.
Deși s-au invocat aceste aspecte, în dispozitiv s-a dispus obligarea tuturor pârâților la plata despăgubirilor acordate, deci inclusiv a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aspect ce se impune a fi corectat în sensul indicării că cei obligați la plată sunt doar Ministerul Justiției, Curtea de APEL ORADEA și TRIBUNALUL SATU MARE, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Față de toate considerentele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondat recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și va modifica în parte sentința, va menționa că pârâții obligați la plata drepturilor acordate sunt Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ORADEA și TRIBUNALUL SATU MARE, iar Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare.
Se vor menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.
Va fi respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, conform celor expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, strada - -, nr.1-3, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanții, G, -toți cu procesual ales în Carei, strada 1 - 2. nr.34, județul S M, intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul și TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 72/P din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o modifică în parte în sensul că: Pârâții obligați la plata despăgubirilor acordate sunt: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ORADEA și TRIBUNALUL SATU MARE, iar Ministerul Economiei și Finanțelor B la alocarea fondurilor necesare.
Menține celelalte dispoziții.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva aceleași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:19.06.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:25.06.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Pantea
