Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1169
Ședința publică din 16 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței civile nr. 73 pronunțată la 15 octombrie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, B G, și pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților lor la dezbateri.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 9 iunie 2008 sub nr-, reclamanții, B G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 RON cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în cuantum reactualizat în raport cu indicele de inflație; să oblige pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la includerea în buget a sumelor menționate.
In motivarea acțiunii arată că prin Hotărârea nr. 15 din 23 ianuarie 2006 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte, cu referire la prevederile la prevederile art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 4 din OG nr. 137/2000 în condițiile în care prin Ordinul nr. 1921/C/2005 s-au acordat stimulente financiare în sumă de 1700 RON doar pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor și pentru procurorii din cadrul Parchetelor de pe lângă judecătorii, cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
In drept invocă dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, art. 67,68 din Legea nr. 168/1999, art. 155 Codul Muncii.
Prin încheierea nr. 2580 pronunțată la 24 iunie 2008, în temeiul art. II alin. 1 și 2 din OUG nr. 75/2008, cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționare în primă instanță, unde a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 73 pronunțată la 15 octombrie 2008, instanța a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să plătească reclamanților suma de 1700 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce în buget sumele menționate mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete și că în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
A mai reținut că în temeiul Legii nr. 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată de la bugetul de stat.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Public rezidă din faptul că atât procurorii, cât și judecătorii au statutul de magistrați și sunt salariați potrivit acelorași legi, Ordonanța Guvernului nr. 27/2006; că drepturile pretinse sunt de natură salarială și se impune asigurarea unei egalități de tratament.
Sub aspectul fondului a reținut că Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministerului Justiției a avut ca unică motivație apropierea sărbătorilor de iarnă și a stabilit un criteriu de preferință pentru una din categoriile socio-profesionale - cea a magistraților cu o vechime între 0-3 ani în acordarea stimulentelor financiare, impunerea criteriului de vechime nereprezentând o metodă adecvată și necesară.
A apreciat că discriminarea este evidentă, acordarea stimulentelor făcându-se cu încălcarea dispozițiilor art. 5 Codul Muncii, care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și este lipsită de orice scop legitim
In termen legal, împotriva sentinței menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, recursuri înregistrate la ICCJ B sub nr-, iar ulterior ca urmare a declarării neconstituționale a OUG nr. 75/2008 la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ Bas olicitat casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că dispozițiile art. 2 și art. 11 din OG nr. 137/2000 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea sunt neconstituționale; că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității lui procesuale pasive în condițiile în care actul considerat discriminator - Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, nu-i aparține; că acțiunea a fost introdusă tardiv, deoarece nr. 1921/C/2005 este un act de autoritate publică, persoana prejudiciată putându-se adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare.
Mai arată că prin dispozițiile art. 18-21 din OUG nr. 177/2006, legiuitorul a stabilit o posibilitate acordată ordonatorului principal de credite de a constitui fonduri de premiere și de a acorda în anumite condiții premii anumitor angajați, neproducându-se nici o discriminare; că fiind o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, cheltuielile bugetare putând fi angajate numai în limita creditelor aprobate; că obligarea la plata unor sume actualizate este lipsită de temei legal; că instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție și că în lipsa alocării fondurilor necesare plății drepturilor pretinse de reclamanți este în imposibilitate de a-și îndeplini obligația.
Prin recursul declarat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa solicitat casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, în subsidiar ca neîntemeiată.
Arată că temeiul juridic invocat de către reclamanți nu putea fi acceptat de instanță, atâta timp cât acesta privește o procedură specială, prevăzută de art. 20, care prevede pronunțarea unei hotărâri a Consiliului Director pentru Combaterea Discriminării, hotărâre ce avea deschisă calea unei acțiuni în contencios administrativ.
Sub aspectul fondului arată că veniturile realizate din taxele judiciare de timbru nu au fost prevăzute special pentru salarizarea magistraților, ci pentru asigurarea unei bune funcționări a activității magistraților, pentru asigurarea unor condiții deosebite în desfășurarea ședințelor, precum și cu privire la eventualele cheltuieli efectuate cu deplasările magistraților survenite cu anumite ocazii; că prin ordinul invocat, MJ a înțeles să stimuleze magistrații care au o indemnizație de încadrare inferioară celorlalți magistrați; că reclamanții nu au fost discriminați în pretențiile solicitate, deoarece nu au avut vechimea necesară în funcția de procuror și nu au realizat performanțele pentru stabilirea stimulentului acordat sau au avut o vechime mai mare de trei ani și o indemnizație care nu implică suplimentarea acesteia.
Mai arată că ordinul invocat ca temei al discriminării este emis de ministrul justiției pentru judecători, care participă direct la colectarea taxelor de timbru.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate și în principal constatarea lipsei calității procesuale pasive a MEF, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție, respectiv ca neîntemeiată a acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041cod procedură civilă.
Arata ca in mod greșit instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece MEF nu se confunda cu statul român și nici nu are calitatea de angajator al reclamanților, că nu sunt îndeplinite cerințele art. 60-63 cod procedură civilă pentru chemarea in garanție și că pe fond pretențiile reclamanților sunt nefondate pentru considerentele expuse de către Ministerul Public și parchetele din subordine.
Reclamanții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de cererea de recurs.
Analizând cauza sub toate aspectele conform art. 3041cod procedură civilă, cu luarea în considerare și a motivelor de recurs invocate de pârâți prin recursurile declarate, instanța apreciază recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției se acordau stimulente judecătorilor, fiind impusă condiția ca aceștia să aibă vechime în funcție de maximum trei ani.
Aceste stimulente au fost acordate în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 146/1997, conform cărora, sumele provenind din taxele de timbru, plătite pentru activitatea notarială, impozitele încasate din onorariile avocaților și ale notarilor publici constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform art. 4 și art. 7 din HG nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, punând la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului fondurile necesare în vederea desfășurării activității.
Instanța mai constată că potrivit art. 70 din Legea nr. 304/2004, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind ordonator principal de credite, astfel încât nu există subordonare sau dependență financiară între Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministerului Justiției, nu este discriminatoriu decât față de personalul pentru care acesta este ordonator principal de credite, nu și față de alte persoane, față de care nu are autoritate financiară. Mai mult de atât, nu se poate sancționa un angajator, pentru actele de discriminare săvârșite de către un altul, acte care nu afectează decât proprii angajați.
Datorită acestor considerente, instanța apreciază că sentința recurată prin care s-a admis acțiunea reclamanților a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, reclamanții procurori în cadrul Ministerului Public, nefiind discriminați de politica financiară a Ministerului Justiției.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursurile declarate și va modifica sentința recurată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței civile nr. 73 pronunțată la 15 octombrie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, B G, și pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în tot sentința civilă menționată mai sus în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții reclamanții, B G, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
4.09.2009
Primă instanță:
, - Curtea de Apel Timișoara
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
