Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1197/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1197
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1 -împotriva sentinței civile nr.566 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.279, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare.
Avocat având cuvântul depune la dosar, în copie, decizia nr.2/2009 emisă de societatea INSOLVENCY SPECIALISTS B în care se menționează că în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006 au fost menținute contractele de asistență juridică încheiate cu mai multe case de avocați, printre care și și Asociații și certificatul de grefă emis în dosarul nr- de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, soluționat prin sentința nr.1786/2009 prin care a fost numită în calitate de administrator judiciar al recurentei societatea sus-menționată. În continuare, precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, față de certificatul de grefă emis în dosarul nr- de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, soluționat prin sentința nr.1786/2009 dispune introducerea în cauză a INSOLVENCY SPECIALISTS B în calitate de administrator judiciar al recurentei-pârâte cu sediul în B,-, -7,.4, sector 3.
Ia act de declarația apărătoarei recurentei și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei totale de 2662 lei pentru perioada 2006-2007, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate constând în prime de Paște 2007 și C 2006,2007, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de coeficientul de inflație de la data la care trebuia achitată până la momentul efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei, iar pe lângă salariul de bază, urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate constând, potrivit art.168 alin.1, în suplimentări salariale egale cu câte un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, drepturi ce nu i-au fost acordate pe perioada sus-menționată.
În drept, au fost invocate disp.art.168 alin.1 din pe anii 2006, 2007 și art.166 din Codul Muncii.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză contabilă administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 566 pronunțată la data de 10.03.2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de Paște 2006-2007 și C 2006, în sumă netă de 1885 lei, conform raportului de expertiză, pârâta fiind obligată și la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii următori.
De asemenea, s-a arătat că art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Din analiza probelor administrate în cauză s-a concluzionat că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă în perioada 2006-2007 acesta nu a încasat drepturile salariale suplimentare solicitate, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs criticând soluția ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 304 pct.8, 9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea suplimentului pentru aprovizionare toamnă-iarnă, excepție invocată de către recurentă considerând că în speță nu sunt aplicabile disp.art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, ci cele ale art. 283 alin. 1 litera c din același cod deși suplimentul acordat pentru aprovizionarea de toamnă, conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, nu reprezintă un drept salarial, ci un drept rezultat din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Așa fiind, arată recurenta, termenul de prescripție incident în cauză este cel de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, punându-se problema neexecutării CCM sau a unor clauze ale acestuia, pretențiile referitoare la ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă fiind fundamentate pe art. 176 din CCM la nivel de ramură.
Pe fondul cauzei, se susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea acordându-se reclamantului drepturile pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conform art. 176 alin. 1, 2 și 6 din CCM la nivel de ramură în condițiile în care simplul fapt că art. 176 alin. 1 din acest contract stabilește că o asemenea suplimentare se acordă în luna octombrie nu este suficient pentru conduce la acordarea efectivă și automată a unui asemenea drept, fiind necesar ca în prealabil, în CCM la nivel de unitate, partenerii sociali să concretizeze modalitatea și condițiile în care o asemenea suplimentare se acordă, negociere care nu a existat întrucât încă din 1997, partenerii sociali au negociat în sensul cuprinderii acestei suplimentări în salariul de bază.
Se mai arată că deși reclamantul a invocat în susținerea acțiunii și art. 176 alin. 6 din CCM la nivel de ramură, instanța nu a dat atenție acestei dispoziții contractuale, care statuează că suplimentarea la care face referire art. 176 alin. 1 se acordă numai în condițiile în care, prin CCM încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Se învederează în continuare că societatea recurentă s-a constituit ca unitate cu personalitate juridică în urma desprinderii sale din SA, conform protocolului încheiat la 1.03.2002, preluându-se prin transfer tot personalul Sucursalei B, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în CCM încheiat între SNP și.
Or, susține recurenta, prin CCM la nivel de unitate SA din 1997, prelungit ulterior an de an, și după momentul transferului salariaților la, s-a prevăzut la art. 168 alin. 3 că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Se mai arată că în realitate, absorbția nu s-a făcut la 1.06.1997 ci ulterior la 1.03.1998, conform adresei comune Sindicat- nr. 2412/1998 la al cărei conținut s-a făcut referire.
Se mai susține că această majorare salarială, determinată de o absorbție a veniturilor suplimentare, s-a adăugat peste majorarea salarială normală, constând în indexarea salarială, astfel că începând cu 1.03.1998 salariații, preluați ulterior de societatea recurentă, nu au mai fost îndreptățiți să beneficieze de adaosul acordat pentru aprovizionare de toamnă-iarnă în condițiile în care acesta a fost introduse în salariul de bază, aspect recunoscut în mod expres de către partenerii sociali, rezultând acest lucru și din din anul 2002, contract preluat de societatea recurentă la momentul constituirii acesteia ca persoană juridică.
Arată recurenta că și prin actualul contract colectiv de muncă la nivel de unitate părțile contractante au recunoscut absorbția suplimentului acordat pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază, salariații, prin reprezentanții acestora, nerenunțând la suplimentul acordat, ci reconfirmând faptul că suplimentul respectiv fost inclus în salariul de bază, învederându-se totodată că atunci când în instanță sunt puse în discuții pretenții ale unui salariat, acesta este chemat să le dovedească.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă sau ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentei.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Acțiunea reclamantului nu a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă pe o anumită perioadă, în raport de art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, la care recurenta-pârâtă face referire în exclusivitate în motivele de recurs.
Prin acțiunea formulată, intimatul-reclamant a solicitat, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, obligarea acesteia la plata suplimentărilor salariale pentru C 2006,2007 și Paște 2007, calculate la nivelul unui salariu de bază mediu pe societate, fundamentându-și acțiunea pe disp.art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2006,2007 și art. 166 din Codul Muncii și respectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, prima instanță s-a pronunțat prin sentința atacată exact cu privire la cererea cu a cărei soluționare a fost învestită, având alt obiect decât cel la care se referă recurenta-pârâtă în motivele de recurs.
Deși se susține că prima instanță ar fi respins în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă cu privire la acordarea suplimentului de aprovizionare toamnă-iarnă, se reține că la instanța de fond nu a fost invocată o asemenea excepție, astfel încât nici instanța nu s-a pronunțat prin sentința recurată cu privire la această excepție, în sensul celor susținute de recurenta-pârâtă și în plus, după cum s-a arătat mai sus, obiectul acțiunii reclamantului a fost altul decât cel la care face referire recurenta în motivele de recurs.
În conformitate cu disp.art. 168 alin. 1 din pe anii 2006 și 2007, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații SC SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, ca în speța de față.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora, astfel încât nu se poate reține, oricum, că dreptul la acțiune al reclamantului pentru acordarea primelor de Paște și solicitate prin acțiune ar fi prescris, termenul de prescripție aplicabil în cauză fiind cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul Muncii.
Cu privire la fondul cauzei, se constată că recurenta-pârâtă nu aduce practic nici-o critică concretă în motivele de recurs vizând soluția pronunțată de prima instanță prin sentința atacată.
De menționat, că pentru justa soluționare pricinii, prima instanță a dispus și efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate pentru ca expertul să stabilească dacă reclamantul a beneficiat de suplimentările salariale de Paște și C pe perioada indicată, conform art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în lucrarea efectuată, expertul a răspuns pe larg și în mod argumentat obiectivelor fixate conchizând că reclamantul nu a beneficiat de suplimentările salariale solicitate și cuvenite conform art. 168 din, la nivelul unui salariu de bază mediu pe societate, iar cuantumul net al sumei reprezentând prime de Paște și C pentru perioada solicitată este de 1885 lei.
Expertul a determinat cuantumul acestei sume ținând cont de prevederile art.168 alin.1 din și de valoarea salariului de bază mediu brut pe unitate pe perioada în discuție în cauză, astfel cum rezultă chiar din adresa nr. 938/1.04.2008 a societății recurente SC SA, actuală SC SA- Departamentul Resurse Umane.
Recurenta-pârâtă avea obligația ca în conformitate cu disp.art. 287 din Codul Muncii să facă dovada achitării suplimentărilor salariale respective sau includerii acestora în salariul de bază al reclamantului, dovadă pe care nu a făcut-o în cauză.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurentă în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1- prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS, cu sediul în B,-, -7,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.566 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.279, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
/VS
2 ex./1.07.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
