Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1283/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1283
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
**************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 7271 din data 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimații reclamanți, G, lipsind recurenta pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind cererii de formulat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părți prezente asupra excepției și pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanți solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ca nefondată și pe fond respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 7271 din data 03.12.2008 a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de intimata SC SA
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu intimata SC SA
A obligat intimata să recunoască reclamanților încadrarea activității desfășurate de aceștia în grupa I de muncă conform prevederilor Ordinului 50/1990, începând cu data angajării fiecărui petent în cadrul intimatei până la data de 01.04.2001.
A obligat intimata să elibereze reclamanților adeverințe cu mențiunile privitoare la încadrarea in grupa I-a de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Privitor la excepția ne competenței materiale a Tribunalului Gorj, instanța a constatat că este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 168/1999 privind conflictele colective de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. In aceste condiții, Tribunalul Gorj are competență materială în soluționarea cererii petenților, salariați ai intimatei SC SA.
Pe fond, reclamanții au fost salariatele intimatei efectuând lucrări de lichidare a avariilor si incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune si scoase de sub tensiune, pe toată perioada angajării.
Astfel, sarcina de muncă pe care o au reclamanții determină factori de risc și suprasolicitare fizică, dar mai ales psihică prin responsabilizarea deosebită pe care o au pentru asigurarea funcționării instalațiilor electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune.
Mijloacele tehnice determină apariția unor factori de risc specific - înaltă tensiune, radiații electromagnetice, amplasare lînălțime, materialul rulant în mișcare etc. - care acționează permanent și la nivel ridicat asupra personalului. Ca urmare a acțiunii acestor factori există pericolul stării de sănătate a organismului atât fizic cât și psihic, prin posibile accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Mediul ambient în care sunt nevoiți să lucreze petenții în aer liber, ziua sau noaptea, indifferent de anotimp, formă de relief determină factori de risc prezentați în detaliu în raportul de expertiză.
Astfel, în mod normal, potrivit expertizei efectuate în cauză și potrivit fișei postului, condițiilor de lucru și analizei comparative cu activitatea și riscurile altor categorii profesionale, reclamanții ar fi trebuit să fie incluși în categoria activităților desfășurate în condițiile grupei I de muncă, aceștia prestând în mod concret lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune, pe toată perioada angajării. Mai mult, reclamanții au desfășurat activitatea, prestând operațiuni de întreținere, reparare, si reglare a contoarelor electrice, destinate cuantificării consumatorilor de energie electrică utilizarea mijloacelor de protecție necertificate (stangi, scurtcircuitoare, detectoare de tensiune, covoare electroizolante, etc.), fiind expuse la mai multe noxe și factori de risc care acționează și afectează starea de sănătate.
Din examinarea caracteristicilor toxo-chimice, ale componentelor benzinelor si diluantului si vopselelor folosite direct de reclamanți în operațiunile tehnologice de spălare si revopsire a contorilor electrici monofazici si trifazici, expertiza tehnică judiciară constată ca atelierele în care si-au desfășurat activitatea reclamanții nu sunt înzestrate tehnic la nivelul care să asigure desfășurarea acestor activități si faptul că executau lucrări specifice sub tensiune periculoasă de 220-238 volți, activitatea lor se încadrează fidel in condițiile de muncă din grupa I-a, de muncă.
Față de aceste considerente și cu respectarea dispozițiilor Ordinului 50/1990, Legii nr. 168/1999 privind conflictele colective de muncă și Codul d e procedură civilă, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată, a admis acțiunea, a obligat intimata să recunoască reclamanților încadrarea activității desfășurate de aceștia în grupa I-a de muncă conform prevederilor Ordinului 50/1990, începând cu data angajării fiecărui reclamant în cadrul intimatei până la data de 01.04.2001, și a obligat intimata să elibereze reclamanților adeverințe în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC B, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit instanța de fond a interpretat aplicabilitatea Deciziei nr. 87/01.06.1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.
Arată recurenta, în acest sens că, prin această decizie Curtea Constituțională s-a pronunțat numai asupra dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul lege nr. 68/1990 care recunoștea doar beneficiul drepturilor în favoarea persoanelor care erau încă în activitate la dat intrării în vigoare a actului normativ nu și persoanelor care anterior au lucrat în aceleași condiții, și pentru care au încetat raporturile de muncă prin pensionare sau din alte motive ori sau încadrat în locuri de muncă care nu mai au același caracter.
Că, prin probele administrate, în dosar, a făcut dovada pe de o parte a îmbunătățirii condițiilor de muncă și implicit nu există un regim discriminatoriu între salariați, iar pe de altă parte că, pârâtele nu au dovedit prin nici un mijloc de probă că activitățile desfășurate se încadrează în grupa I a de muncă.
Recurenta pârâtă, a invocat și lipsa calității procesuale pasive, în cauză, susținând că,în temeiul HG nr. 1342/2001 privind reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice SC ""SA, personalul a fost preluat de către noile entități, în aceiași situație fiind și în cazul SC "ELECTRIC SERV" care a preluat personalul existent în cadrul diviziei de întreținere și servicii energetice al sucursalelor de întreținere și servicii energetice din cadrul SC "" SA în conformitate cu art. 4 din HG nr. 74/2005.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de pârâtă și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanții au fost angajați în cadrul SC ""SA, iar ulterior anului 2001 au fost înființate mai multe societăți comerciale ca urmare a reorganizării unor activități, aceștia fiind transferați la societățile noi înființate.
Pârâta SC ""SA nu a încetat să existe ca persoană juridică dup apariția HG nr. 1342/2001 ci doar o parte din activitățile sale au fost preluate, împreună cu personalul aferent, de noile societăți comerciale, constituite ca filiale ale SC "" SA.
În aceste împrejurări, noile societăți fiind ținute numai pentru viitor de respectarea drepturilor salariaților transferați în interesul serviciului, fără a prelua din obligațiile pe care societatea reorganizată la avea față de foștii angajați în temeiul vechiului raport de muncă ce s-a derulat între părți.
Așa fiind, cum legitimarea procesuală activă a reclamanților, în cauză, decurge din calitatea lor de salariați, iar pentru perioada pentru care solicită ca activitatea lor să fie încadrată în grupa I a de muncă, la fel și calitatea procesuală pasivă a pârâtei chemate în judecată este direct legată de calitatea acesteia de angajator, în această perioadă.
Calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte este dată de calitatea de angajator, care este obligată să ateste împrejurările legate de activitatea reclamanților, cu privire la încadrarea în grupa de muncă solicitată.
Cum instanța de fond nu a analizat excepția calității procesuale pasive a pârâtei și nu a stabilit dacă în perioada pentru care solicită încadrarea în grupa I a de muncă reclamanții erau încadrați ai SC ""SA sau fuseseră transferați la unitățile succesoare, Curtea va admite recursul, casa sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
În rejudecare instanța de fond va stabili, în raport de cererea fiecărui reclamant, perioada pentru care solicită încadrarea în grupa Ia de muncă, dacă în perioada solicitată a lucrat la SC "" S sau la societățile comerciale nou înființate, iar în situația în care se constată că, în parte din această perioadă unul sau toți reclamanții au lucrat și la noile societăți comerciale, acestea vor fi introduse în cauză, în calitate de pârâte.
Cu privire la fondul litigiului, instanța de fond va analiza cererilor reclamanților și activitățile desfășurate de aceștia, în raport de dispozițiile actelor normative, în vigoare la data pentru care solicită încadrarea în grupa I a de muncă, respectiv Ordinele nr. 50/1990, nr. 100/1990, nr. 125/1990.
Instanța de fond va analiza dacă, potrivit art. 5 din Ordinul nr. 50/1990 au fost efectuate determinările de noxe și au fost confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii și dacă activitate desfășurată de reclamanți se încadrează în grupa I a de muncă.
În stabilirea situației de fapt tribunalul va analiza dacă reclamanții au fost nominalizați că se încadrează în grupa Ias au II de muncă de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unitate, conform dispozițiilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990.
Tribunalul, va stabili, în raport de probele ce vor fi administrate și cât din timpul efectiv lucrat fiecare reclamant a desfășurat activitatea în locuri de muncă care se încadrează în grupa I a de muncă, urmând a se stabili dacă sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, pentru ca activitatea desfășurată, în perioada solicitată se încadrează în grupa I a de muncă.
În rejudecare, instanța de fond va analiza dacă există discriminare cu privire la acordarea grupei I de muncă între salariați, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 87 din 01.06.1999 pronunțată de Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor Decretului lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 7271 din data 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
3ex/
Red.jud.-/08.03.2010.
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen