Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 276/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.276
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 379 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.4805 din 29 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recursul a fost declarat în termen, motivat. Prin serviciul registratură, intimata pârâtă a depus o cerere de amânare a cauzei pentru angajare apărător și concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, după care;
Instanța a pus în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de intimata pârâtă, pentru angajare apărător.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a depus împuternicire avocațială și taxa de timbru, arătând că intimata pârâtă a avut suficient timp să-și angajeze un apărător care să-i apere interesele, citația fiind primită la data de 20.01.2010. A considerat că cererea de amânare este formulată cu rea-credință, in scop de tergiversare a solutionarii cauzei și, ca atare, a solicitat a se respinge, ca neîntemeiată.
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de intimata pârâtă, reținând, pe de o parte, că intimata a fost citată la data de 20.01.2010, fiind timp suficient pentru angajarea unui apărător, până la acest termen de judecată, iar, pe de altă parte, fiind depuse concluzii scrise, a apreciat că părții nu-i este incalcat dreptul la apărare.
Constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a arătat că decizia civilă atacată este rezultatul unei analize deosebit de succinte, efectuată de instanța de apel, analiză care nu se poate reține că ar satisface exigențele dispozițiilor art.295 și următoarele Cod procedură civilă. A considerat că instanța de apel nu a analizat în nici un fel argumentele de fapt care susțin nelegalitatea sentinței atacate. A mai arătat că nelegalitatea omologării contraexpertizei efectuate, își are izvorul tocmai în modalitatea concretă de evaluare a bunurilor.
A solicitat, în principal, admiterea recursului, conform motivelor scrise, modificarea ambelor hotărâri, în sensul omologarii raportului de expertiza efectuat in cauza de exp.; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și reținerea cauzei spre rejudecare sau casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalului Gorj. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg-J sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ieșirea din indiviziune a părților, asupra imobilului situat în Tg-J,str.11Iunie,.9,.1,.2, parter, județul G, compus din patru camere de locuit, cu o suprafață utilă de 71,61 mp, balcon în suprafață de 2,57 mp, atribuirea în lotul pârâtei a acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că părțile au o cotă de fiecare, conform certificatului de moștenitor nr.105/23.04.2004 eliberat de BNP, că acest imobil nu poate fi partajat, urmând să se atribuie pârâtei în lot, reclamantul urmând să primească sultă conform cotei sale de din apartament, că, de altfel, reclamantul are familie la C, neputând locui în Tg-
Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se deducă pasivul succesoral, respectiv cheltuielile de boală și de înmormântare în sumă de 100.000.000 lei pentru fiecare autor, mărirea lotului său cu îmbunătățiri: instalare centrală termică cu schimbarea caloriferelor și a instalației aferente, schimbare tâmplărie, montare geamuri termopan și PVC, mărirea balconului și închiderea acestuia cu fier cornier, montat gresie și faianță în baie și bucătărie, schimbat parchetul în toate camerele, schimbată ușa de la intrare cu ușă metalică, depunând taxa de timbru aferentă cererii reconvenționale.
Reclamantul pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care invocă excepția prescripției dreptului material la acțiunea de a solicita cheltuielile de înmormântare, că sumele solicitate sunt exagerate, iar, cu privire la îmbunătățirile aduse apartamentului, arată că nu se opune în principiu, dacă s-a adus un spor de valoare imobilului.
Pârâta reclamantă a depus completare la cererea reconvențională, prin care a solicitat să se țină cont de îmbunătățirile aduse apartamentului prin placarea exterioară a acestuia, să se raporteze suma de 60.000 lei actualizată, sumă ce i-a fost dată de autoare în anul 1996 reclamantului, cu scopul ca acesta să nu mai aibă pretenții la apartament, să se raporteze un teren în suprafață de 2000 mp din, vecin la R-dealul, A-pădurea, zi-Drumul, N- și, împreună cu o casă de locuit cu 3 camere, bucătărie, hol, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, anexe gospodărești, cotețe de porci și păsări, construite din ciment și acoperite cu țiglă, o fântână, instalație de apă în casă, un gard din ciment și porți de tablă, pomi fructiferi și boltă de vie, gard de plasă de sârmă, să se raporteze doar cota de din apartament, întrucât îi revine pârâtei reclamante, deoarece a achitat 75.000 lei din valoarea de 150.000 lei a apartamentului, atașând acte de stare civilă.
În baza probatoriilor administrate în cauză, s-a pronunțat, la data de 15.12.2008, încheierea de admitere în principiu, încheiere ce face corp comun cu sentinta.
Prin sentința civilă nr.4805/29 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul pârât, în contradictoriu cu pârâta reclamantă.
A fost admisă în parte cererea reconvențională cu completările ulterioare, fiind omologat raportul de contraexpertiză tehnică efectuat în cauză de experți, și -.
S-au atribuit în lotul reclamantului pârât, următoarele bunuri: teren în suprafață de 1800 mp situat în V satului, județul G, lat de 18 și de 100, cu vecini la E-Șoseaua Națională, V-matca, S-, N-, o casă de locuit compusă din 3 camere, bucătărie și hol construită din cărămidă și acoperită cu țiglă situată pe terenul de 1800 mp descris mai sus precum și investițiile aduse în gospodărie, respectiv: pomi fructiferi, boltă de vie, instalație apă, gard de ciment, porți de tablă, gard de plasă de sârmă, o fântână, anexe gospodărești-cotețe de păsări și porci, construite din ciment și acoperite cu țiglă, urmând să primească sultă de la pârâta reclamantă în cuantum de 24871,37 lei.
S-a atribuit în lotul pârâtei reclamante, un apartament situat în Tg-J, str.11 Iunie,.9,.1,.2, parter, județul G, compus din patru camere de locuit, cu o suprafață utilă de 71,61 mp, balcon în suprafață de 2,57 mp urmând să plătească sultă reclamantului pârât în cuantum de 24871,37 lei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată și obligat reclamantul pârât la plata sumei de 1553,65 lei, către pârâta reclamantă, reprezentând diferență cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr.801/6 iulie 2009, fost admisă cererea de îndreptare eroare materială din oficiu și s- dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul 4805/2009 precum și în considerentele 4805/2009 în loc de " să primească sultă de la pârâta reclamantă în cuantum de 24871,37 lei" corect este "să primească sultă de la pârâta reclamantă în cuantum de 5243,58 lei " și în loc de " urmând să plătească sultă reclamantului pârât în cuantum de 24871,37 lei " corect este " urmând să plătească sultă reclamantului pârât în cuantum de 5243,58 lei".
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin încheierea din data de 15.12.2008, s-a admis în principiu acțiunea, s-a admis în parte si în principiu cererea reconvențională cu completările ulterioare, s-a constatat deschisă succesiunea autorului, decedat la data de 13.09.1997, cu ultim domiciliu în Tg-J, județul G, s-a constatat că au calitate de moștenitori legali acceptanți - în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 2/8, - în calitate de descendent cu cota de 3/8 și în calitate de descendent cu cota de 3/8, constatându-se că, în calitate de descendent, este străin de succesiune, prin neacceptare.
S-a constatat că masa succesorală a autorului se compune din cota de din următoarele bunuri:
- un apartament situat în Tg-J, str.11 Iunie,.9,.1,.2, parter, județul G, compus din patru camere de locuit, cu o suprafață utilă de 71,61 mp, balcon în suprafață de 2,57 mp.
- teren în suprafață de 1800 mp situat în V satului, județul G, lat de 18 și de 100, cu vecini la E-Șoseaua Națională, V-matca, S-, N-
- o casă de locuit compusă din 3 camere, bucătărie și hol construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, situată pe terenul de 1800 mp descris mai sus, precum și investițiile aduse în gospodărie, respectiv: pomi fructiferi, boltă de vie, instalație apă, gard de ciment, porți de tablă, gard de plasă de sârmă, o fântână, anexe gospodărești-cotețe de păsări și porci, construite din ciment și acoperite cu țiglă.
S-a respins capătul de cerere din cererea reconvențională, privind pasivul succesoral referitor la cheltuielile de înmormântare, boală și pomeni.
S-a constatat deschisă succesiunea autoarei -, decedată la data de 24.10.2003, cu ultim domiciliu în Tg-J, județul G, s-a constatat că au calitate de moștenitori legali acceptanți - în calitate de descendent cu cota de 1/2 și în calitate de descendent cu cota de, constatându-se că în calitate de descendent, este străin de succesiune, prin renunțare.
S-a constatat că masa succesorală a autoarei se compune din cota de 5/8 (cota de bun propriu și cota de soție supraviețuitoare culeasă din succesiunea autorului )din următoarele bunuri:
- un apartament situat în Tg-J, str.11 Iunie,.9,.1,.2, parter, județul G, compus din patru camere de locuit, cu o suprafață utilă de 71,61 mp, balcon în suprafață de 2,57 mp.
- teren în suprafață de 1800 mp situat în V satului, județul G, lat de 18 și de 100, cu vecini la E-Șoseaua Națională, V-matca, S-, N-;
- o casă de locuit compusă din 3 camere, bucătărie și hol, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, situată pe terenul de 1800 mp descris mai sus precum și investițiile aduse în gospodărie, respectiv: pomi fructiferi, boltă de vie, instalație apă, gard de ciment, porți de tablă, gard de plasă de sârmă, o fântână, anexe gospodărești-cotețe de păsări și porci, construite din ciment și acoperite cu țiglă.
S-a constatat că pasivul succesoral rămas la decesul autoarei, se compune din suma de 4000 lei cheltuieli de înmormântare suportate în exclusivitate de pârâta reclamantă, ce urmează a fi suportat de moștenitorii acceptanți ai succesiunii, în cotele amintite mai sus.
S-a majorat lotul pârâtei reclamante cu contravaloarea investițiilor aduse apartamentului situat în Tg-J, str.11 Iunie,.9,.1,.2, parter, județul G, respectiv: centrală termică și instalația aferentă, tâmplărie, geamuri termopan și PVC, contravaloare mărire balcon, închidere balcon cu fier cornier, montat faianță și gresie în baie și bucătărie, montat parchet în toate camerele, schimbată ușa de la intrare, placare exterioară a apartamentului.
S-a majorat lotul pârâtei reclamante cu suma de 2000 lei, reprezentând cota de din cheltuielile cuprinse în pasivul succesoral al autoarei și suportate de această parte, cotă ce trebuie suportată de lotul reclamantului pârât -.
S-au respins capetele de cerere privind majorarea lotului pârâtei reclamante cu cota de din contravaloarea apartamentului descris mai sus și raportarea sumei de 60.000 lei, cereri formulate de pârâta reclamantă prin cererea reconvențională cu completarea ulterioară, dispunându-se sistarea stării de indiviziune în care se găsesc părțile, în cotele stabilite mai sus.
S-a reținut că prin raportul de contraexpertiză efectuat de cei trei experți, și -, s-a respectat întocmai încheierea de admitere în principiu, iar la formarea loturilor s-a ținut seama de modul de stăpânire al bunurilor de către părți.
Împotriva sentinței au declarat apel părțile.
Reclamantul a criticat sentința în apelul său, pentru faptul că în mod greșit s-a omologat raportul de contraexpertiză efectuat de experții, și -, criticându-se modalitatea de evaluare a bunurilor din litigiu.
În concret a invocat apelantul,că bunurile din localitatea au fost supraevaluate, motiv pentru care în mod greșit a fost respinsă cererea de efectuare a unui nou raport tehnic de evaluare.
A arătat apelantul că în cauza dedusă judecății,este mai concludent raportul întocmit de expertul.
Pârâta a criticat încheierea de admitere în principiu și sentința pentru că în mod greșit s-a reținut la pasivul succesoral cheltuielile de înmormântare pentru un singur autor, întrucât aceasta a suportat cheltuielile de înmormântare pentru ambii autori.
Prin decizia civilă nr.379 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul și s-a luat act de retragerea apelului pârâtei, formulat împotriva încheierii de admitere în principiu din 15.12.2008 și a sentinței civile nr. 4805/29 iunie 2009 pronunțate de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
A fost obligat apelantul reclamant la 600 lei cheltuieli de judecată în apel, către apelanta pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a retinut următoarele;
La raportul de contraexpertiză efectuat în cauză, reclamantul, prin apărătorul său, a formulat obiecțiuni, cei trei experți răspunzând la acestea, în sensul că valoarea de piață a bunurilor imobiliare în litigiu a fost evaluată în concordanță cu standardele internaționale de evaluare, metoda bonității în evaluarea terenurilor nefiind acceptată de standardele internaționale de evaluare și care este interzisă de.
În răspunsul la obiecțiuni, cei trei experți precizează că, la evaluarea terenului din, s-a avut în vedere că această localitate este componență a Municipiului M, terenul fiind în intravilan și având deschidere la DN TG-J - Dr.Tr.
De asemenea, în răspunsul la obiecțiuni, cei trei experți motivează existența diferențelor dintre evaluarea făcută de expertul și evaluarea făcută de aceștia din urmă, în sensul că, prin expertiza, nu s-a ținut cont de piața terenurilor intravilane din zona M, nefiind fundamentate și nici explicate deprecierile casei din.
Cum, s-a răspuns la obiecțiunile formulate de reclamant, în mod corect prima instanță a respins cererea privind efectuarea unei alte expertize tehnice de evaluare, prin raportul de contraexpertiză întocmit în cauză respectându-se încheierea de admitere în principiu, iar la lotizarea bunurilor, ținându-se seama de modul de stăpânire a bunurilor, de către părți.
Cum, în ședința publică din 24.11.2009 pârâta a declarat că își retrage apelul formulat, tribunalul a luat act în acest sens.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 pr.civ.
În fapt, s-a motivat, în esență,că decizia atacată este rezultatul unei analize deosebit de succinte, care nu satisface exigențele art.295 și urm. pr.civ. ca și cale de atac devolutivă, ce pune în discuție toate problemele de fapt și de drept, dezbătute în fața instanței de fond.
S-a arătat că instanța de apel nu a analizat în nici un fel argumentele de fapt care susțin nelegalitatea sentinței atacate, nelegalitatea omologării contraexpertizei avându-și izvorul tocmai în modalitatea concretă de evaluare. Sub acest aspect, recurentul a motivat cum analiza efectuată prin contraexpertiză, nu are corespondență cu realitatea, contraexpertiza fiind profund subiectivă și părtinitoare, cei trei experți nerăspunzând obiectivului de a determina valoarea actuală de circulație.
S-a concluzionat că instanța de apel nu a judecat în fond apelul, neanalizând aspectele de fapt invocate de reclamant, iar, în condițiile în care a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, era datoare să analizeze la modul concret rapoartele de expertiză efectuate în cauză. Sub acest aspect s-a făcut trimitere la fundamentarea mult mai temeinică a expertizei efectuată de exp. în raport cu contraexpertiza efectuată de cei trei experți.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând în esență că, în fapt, recurentul nu invocă motive de nelegalitate a hotărârilor, din cele prevăzute de art.304 pr.civ. ci motive de netemeinicie.
Recursul se va respinge, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.304 pr.civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, pct.1-9.
In speță, recurentul reclamant invocă, în motivarea recursului, art.304 pct.9 pr.civ. - care prevede, ca și motiv de modificare, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - cu trimitere la încălcarea sau aplicarea greșită a dispoz.art.295 și urm.pr.civ. ce vizează judecarea apelului.
Or, sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit art.295 alin.1 pr.civ. instanța de apel verifică numai "în limitele cererii de apel" stabilirea situației de fapt și de drept, de către prima instanță, cu excepția motivelor de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu.
Prin urmare, instanța de apel este obligată să răspundă tuturor criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse sentinței, și nu să reia judecata procesului, ca și în primă instanță.
În speță, în apel, reclamantul a adus critici sentinței, sub aspectul omologării raportului de contraexpertiză, arătând argumentele pentru care acest raport nu poate fi confirmat de instanță, iar Tribunalul, respingând apelul, a motivat de ce, în mod corect, prima instanță a confirmat raportul de contraexpertiză, și nu evaluarea făcută de expertul.
Ca atare, sub acest aspect, nu există nici un motiv de nelegalitate a deciziei Tribunalului, iar aspectele ce țin de eventuale deficiențe la care face trimitere recurentul, respectiv că nu s-a răspuns la aspecte și argumente și de fapt, exced cadrului legal de promovare a recursului, prevăzut de art.304 pr.civ. și, prin urmare, nici nu sunt supuse examinării în recurs.
Tribunalul a examinat și s-a pronunțat pe fondul apelului, și nu pe excepție, reținând legalitatea și temeinicia sentinței, prin care s-a confirmat raportul de contraexpertiză, așa încât, criticile recurentului, sub aspectul neexaminării pe fond a apelului, sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Potrivit art.295 alin.2 pr.civ. instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea de noi probe, numai dacă, consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Prin urmare, legea nu obligă pe judecător să completeze probele sau să încuviințeze noi probe, lăsând la aprecierea instanței cererile formulate sub acest aspect, așa încât, soluția de respingere a unei astfel de cereri, nu este nelegală și, ca atare, nici citicile aduse deciziei sub acest aspect, nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pr.civ.
În speță, Tribunalul a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize în apel, a arătat, în motivarea hotărârii, considerentele pentru care, în mod corect, și instanța de fond a respins cererea privind efectuarea unei alte expertize și a omologat raportul de contraexpertiză întocmit în cauză, astfel încât, și din acest punct de vedere, criticile formulate de recurent, nu afecteaza legalitatea deciziei atacate.
În consecință, constatând că, în raport de criticile formulate de recurentul reclamant, în cauză nu subzistă motive de nelegalitate a hotărârii, în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 379 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.4805 din 29 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect partaj judiciar.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
03.03.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu