Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1455/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1455/
Ședința publică din 14 iulie 2009
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 370 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 370 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; s-a admis acțiunea civilă, formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească fiecărui reclamant în parte suma de 1700 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate;
- au fost pârâții în solidar să actualizeze aceste sume cu rata inflației calculată de la data de 01.01.2006, până la data plății efective;
- a fost obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin hotărâre;
- a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată de tribunal prin care pârâții au fost obligați să le plătească reclamanților care au calitatea de judecători stimulente financiare în sumă netă, este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
În acest sens s-a arătat că prin art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 este reglementat modul de constituire a fondului pentru stimularea personalului din sistemul justiției, iar prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le- revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997. La data aprobării fondului în discuție era în vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004, prin care au fost aprobate normele de repartizare a fondului de stimulente și din normele respective reiese că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ.
S-a mai susținut că în speță nu s-a analizat natura stimulentelor și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp. Astfel, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, el depinzând de o multitudine de factori. Pe de altă parte, la anumite intervale de timp ordonatorii de credite pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, fără ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
S-a apreciat că nu poate fi vorba de practici discriminatorii, câtă vreme ulterior măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Astfel, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1744/C/13 iulie 2006 s-a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești.
Pârâtul a mai arătat că stimulentele nu se confundă nici cu salariul, acestea fiind drepturi suplimentare și dacă totuși judecătorii primesc stimulente, cu diferența că unii primesc într-un anumit interval de timp, iar alții într-o perioadă ulterioară, nu se găsesc elemente care să fundamenteze concluzia tribunalului în sensul că reclamanții judecători au fost discriminați.
Referitor la Hotărârea nr. 15/2006 a CNCD, s-a învederat faptul că aceste hotărâri nu sunt obligatorii pentru instanțe.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Has olicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă față de acest minister, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor este terț față de raporturile juridice existente între reclamanți și celelalte instituții pârâte. Fiind vorba de plata unor drepturi salariale, s-a susținut că în mod corect reclamanții și-au îndreptat acțiunea față de unitatea angajatoare, întrucât plata acestor drepturi este în sarcina angajatorului și întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești, această atribuție revenind Ministerului Justiției, s-a susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursurile formulate au fost înaintate spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă prin decizia nr. 2769 din 9 martie 2009, pronunțată de această instanță, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu -M, întrucât dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale.
Examinând recursul dedus judecății, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că va fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea civilă formulată, reclamanții, și - judecători, au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor echivalente stimulentelor neacordate în mod discriminatoriu în luna decembrie 2005 invocând împrejurarea că au fost discriminați față de restul personalului din justiție (magistrați cu o vechime de până la 3 ani).
Cererea acestora a fost admisă cu privire la pretențiile aferente lunii decembrie 2005, reținându-se că reclamanții au fost discriminați în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 - 3 din nr.OG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat un adaos salarial sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio - profesională.
Instanța de recurs apreciază că soluția este greșită, deoarece reclamanții nu au fost vizați de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005, în schimb, au fost beneficiarii a stimulentelor acordate prin Ordinul nr. 1744/C/2006 și Ordinul nr. 1793/C/2006. În acest context, reclamanții nu pot invoca o diferență de tratament, derivând din apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
De asemenea, Curtea este obligată, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, să facă aplicarea deciziilor Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 ).
Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamanților beneficiul unei norme legale care nu îi viza, împrejurare ce atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal în contextul în care în speță trebuie să se țină seama de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul dedus judecății și va modifica în parte hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii integrale a acțiunii formulate de reclamanți, apreciind că față de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive invocate prin memoriile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE DE
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 370/5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Menține dispoziția referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./03.09.2009
Jud.fond:;
Asist. jud.;
Opinie separată:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, împotriva sentinței civile nr. 370/5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Judecător,
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta în mod legal a fost respinsă de către prima instanță, întrucât ministerul potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG208/2005 coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv, pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, calitatea procesuală pasivă a ministerului se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG22/2002, potrivită cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Întrucât, H este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice și execută în teritoriu atribuțiile acestui minister, este evident că și direcția are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul pricinii, reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile art. 1 și 295 alin.2 din Codul muncii. Pârâții, în calitatea de ordonatori principali și secundari de credite, au obligația legală de a aloca fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale pe seama reclamanților, respectiv atât magistraților cât și asistenților judiciari, care sub aspectul salarizării au același statut ca și judecătorii.
Așa cum s-a relevat anterior, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 s-au acordat stimulente financiare în cuantum de 1.700 lei doar magistraților care au o vechime în muncă de 0 - 3 ani. Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a statuat că acordarea stimulentelor menționate numai pentru o anumită categorie de magistrați, constituie o discriminare în sensul art. 2 și art. 27 din nr.OG 137/2000. Atare discriminare este confirmată și prin art. 20 din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, neputându-se face vreo discriminare, prin legi sau alte acte normative, salariații aflați în condiții identice de muncă fiind necesar să fie retribuiți în mod similar.
Prezintă relevanță în cauză și dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit de către reclamanți, prima instanță în mod legal a făcut aplicațiunea art. 1082, 1084 din Codul civil coroborat cu art.161 alin.4 din Codul muncii stabilind că sumele ce revin reclamanților trebuie actualizate în funcție de rata inflației, până la plata efectivă.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
JUDECATOR
Red.Sz. ./tehnored.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
