Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1457/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1457/
Ședința publică din 14 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător -
Judecător -
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,- și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 461 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că au sosit relațiile solicitate de instanță la termenul anterior din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru neconstituționalitatea art. V din nr.OUG 75/2008 având în vedere că acest text de lege a fost abrogat și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 461/19 martie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- a obligat pârâții în solidar, la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite reclamantelor, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii și, aflați în funcții de execuție sau de conducere, analoage reclamantelor și drepturile salariale primite efectiv de reclamante, începând cu luna aprilie 2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare;
- a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
- a obligat pârâții în solidar, la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii și, aflați în funcții de execuție sau de conducere, analoage reclamantei și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, începând cu data de 15 august 2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare;
- a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamantelor vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe de natură salarială neacordate și până la data executării efective a hotărârii;
- a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă ale reclamantei;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate anterior.
- a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în diferențe de natură salarială, pentru perioada 01.04.2006 - 14.08.2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Prin memoriul de recurs, pârâții au susținut că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, întrucât a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamantelor a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG 27/2006.
S-a mai arătat că în cauză nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamantelor dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, întrucât stabilirea de către legiuitor a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale sau nereglementarea anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă care să poată fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocând faptul că raporturile de serviciu ale reclamantelor nu sunt stabilite cu acest minister, situație în care nu poate fi obligat la plata unor drepturi către salariații altor instituții.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata unor diferențe de drepturi salariale, invocând discriminarea prin neacordarea unei indemnizații egale cu cea a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Examinând solicitarea acestora, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Trebuie observat, însă, că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamanților beneficiul dispozițiilor art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 45/2007, deși aceștia nu se încadrează în categoria personalului vizat de norma legală evocată, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante și menținerii dispozițiilor privitoare la soluționarea excepțiilor, constatând că, față de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse în cuprinsul memoriilor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 461 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Modifică hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii civile.
Menține dispoziția referitoare la soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 Iulie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./21.09.2009
Jud.fond.;
Asist.jud.;
Opinie separată:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice H în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 461 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Judecător,
Motivarea Opiniei separate:
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, potrivit prev. art.11 din OUG nr.27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș sunt salariați potrivit crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii.
La nr.crt.6-13 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006 sunt prevăzut coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până la procurorul simplu din cadrul aceleiași instituții, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 23 și 19.
Art.75 din Legea nr.304/2004 prevede că pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător, și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Aceeași este situația și în cazul procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată și nu nivelul instanțelor sau parchetelor.
Deci criteriul în baza căruia s-a făcut această distincție - natura cauzelor soluționate, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece atribuțiile de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial doar apartenența la anumite categorii profesionale de realizare a justiției nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi variabile și riscuri profesionale accentuate în orice situație.
Deci suntem în prezenta unui tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și identică și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Prin urmare acest tratament discriminatoriu ignoră prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.4 și 16, 20 din Constituția României, Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are la bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamantului neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul nr.1/2001 - 23-30).
In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește recursul declarat de H, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor, are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
OG75/2008 prevede eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii, ceea ce contravine art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa și de a crea un remediu efectiv în caz contrar (Burdov vs.Rusia - nr.33509/04).
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 Cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale
JUDECATOR
Red.
Tehnored.
2 exp.
24.09.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
