Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan Mariana Andrași
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER: -
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, -, -, B G, -, ȘI și cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienta --, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL TIMIȘOARA, PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru DGFP T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice B, consilier juridic lipsă fiind reclamanții, -, B G, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și intervenienta --,
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se depune delegația de reprezentare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Se constată că la dosar a fost depusă o cerere de intervenție în interes propriu, de către intervenienta --,
Instanța pune din oficiu în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu.
Reprezentantul pârâtului arată că lasă soluția cu privire la cererile de intervenție la aprecierea instanței.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, s-a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul pârâtului a solicitat admiterea excepțiilor invocare prin întâmpinarea depusă, respectiv lipsa calității procesuale pasive a pârâtului și prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților. Solicită ca actele de procedură să fie comunicate în T,- A la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice
A,
Asupra acțiunii civile de față.
Reclamanții, -, B G, și au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și Ministerului Finanțelor Publice B, solicitând obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază lunar, începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 30.04.2004, iar pentru pentru perioada 01.11.2002 - 30.04.2004, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație rezultat din devalorizarea monedei naționale, calculate de la data nașterii drepturilor și până la achitarea efectivă a acestora.
Totodată, au solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ la înscrierea acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice B la încadrarea în buget a fondurilor necesare plății drepturilor salariale arătate mai sus.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este determinată de emiterea deciziei nr. 21 din 10.03.2008 în dosar nr. 5/2008 de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, potrivit căreia acest spor li se cuvenea reclamanților după intrarea în vigoare OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune au arătat că aceasta nu subzistă, întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin emiterea de către Ministerul Justiției a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005-2007, Anexa 2, pct.VI/32.
Pentru justificarea acțiunii, reclamanții au invocat, ca precedent judiciar, sentința civilă nr. 390/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, existentă la fila 6 dosar, precum și minuta deciziei nr.21/10.03.2008 dată în dosar nr.5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, arătând că acesta nu are calitate de angajator al reclamanților și prin urmare, nu are calitate procesuală pasivă în litigiu pendinte.
S-a invocat de asemenea, excepția prescrierii dreptului reclamanților la acțiune, arătând că termenul de prescripție nu a fost întrerupt, în acest sens a fost indicat art.166 alin.1 și alin.2, art.283 lit.c din Codul muncii și art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
A solicitat în principal, admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în drept prevederile art.115 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că nu este întemeiată, câtă vreme, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art. 3 alin.1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Guvernul României, prin nr.HG232/30.03.2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, recunoscut efectul imperfecțiunilor legislative în domeniul salarizării magistraților și a personalului auxiliar și s-a obligat să aducă o reparațiune acestui personal prin plata drepturilor salariale restante și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților.
Prin anexa nr.2 pct.VI/3.2, Guvernul României s-a angajat să efectueze și plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004.
Acest act normativ reprezintă o recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 și, conform acestora, întrerupe cursul prescripției, iar potrivit dispozițiilor art.17, curge o nouă prescripție ștergându-se prescripția începută înainte de a se fi emis nr.HG232/2005, aspecte reținute de instanța de fond care, respingând excepția prescripției, a făcut o aplicare corectă a acestor dispoziții legale.
În legătură cu prescrierea dreptului la acțiune se cuvine menționat și faptul că actele normative de drept internațional la care România este parte, precum și deciziile și actele normative adoptate de Uniunea Europeană prin instituțiile sale se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor statelor semnatare sau membre ale Uniunii, influențându-i în mod direct, inclusiv în domeniul muncii și securității sociale.
Atunci când este cazul, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată.
Acest aspect rezultă din practica judiciară, - obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, - aCurții de Justiție a ComunitățilorEuropene,care a statuat că:judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional(Hotărârea din 9 martie 1978, dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/-thal, nr. C 106/77).
În același sens, prin Hotărârea din 19 iunie 1990, Qeen Secretary of for Transport, ex parte:, C-213/89, s-a statuat că:
1. Instanțele naționale sunt acelea cărora le revine, în temeiul art. 5 din Tratat, obligația să asigure protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dreptului comunitar.
2. Ar fi incompatibilă cu cerințele inerente naturii înseși a dreptului comunitar orice dispoziție a unui sistem juridic național sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect diminuarea eficacității dreptului comunitar prin faptul ca ar refuza judecătorului competent să aplice acest drept și puterea de a face, în chiar momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Fără nici o îndoială, dreptul care face obiectul judecății în cauza de față este protejat, complementar, și deart. 1al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu careorice persoană fizică sau juridică "are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internțional.
Rezultă deci că protecția instituită de acest text se realizează prin includerea în cuprinsul noțiunii de proprietate a bunurilor mobile și imobile ce pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice(CEDO, 8 februarie 1979, nr.7456/1976, Wiggins c/-).
În raport de această accepțiune și de protecția dreptului de proprietate consacrate de practica judiciară a CEDO, dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pretins prin acțiunea introductivă este imprescriptibil, situație reglementată de prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care dispozițiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.
De altfel, obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestora.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat printr-o normă juridică organică, face parte din categoria drepturilor câștigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la un bun, în sensul art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, face ca acțiunii în justiție care tinde la valorificarea lui să nu-i poată opune prescripția
Pe fondul cauzei, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea prin art. 42 al G nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție"Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art.1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la"modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin G nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art.1 pct. 3 din aceeași Lege nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. 3 pct. b lit. d din Decretul nr. 247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: "(1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, art. 1 din Protocol, prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul G nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Existând un conflict de legi între art. 1 pct. 42 din G nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenție, se va da preponderență și se va face aplicarea acestui din urmă act.
Totodată se constată că prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Potrivit acestei decizii, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Față de aceste motive, urmează ca instanța să admită acțiunea și să oblige pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, pe perioada solicitată.
În privința actualizării creanței devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de 50% a constituit un drept salarial câștigat, prin art. 50 din G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
legislativă astfel sesizată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație.
Pe cale de consecință, Curtea, va respinge excepțiile vizând lipsa legitimării procesuale pasive și prescripția extinctivă invocate de pârâtul Ministerul Economiei Și Finanțelor Publice
Va admite acțiunea intentată de reclamanții precum și cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienta --, va obliga pe pârâții de 1-3 să plătească reclamanților de 1-19, reclamantei și intervenientei principale -- drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația brută lunară cuvenite pentru perioada 1.01.2001-30.04.2004, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până în momentul plății efective, cu mențiunea că în cazul intervenientei principale și al reclamantei sporul va fi de 50% din salariul de bază lunar, va obliga pe pârâții de 1-3 să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din salariul de bază lunar, cuvenite pentru perioada 1.11.2002 - 30.04.2004, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până în momentul plății efective. Va obliga pe pârâții de 1-3 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientei principale, iar pe pârâții de 1 și 4 îi va obliga la încadrarea în buget a fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile vizând lipsa legitimării procesuale pasive și prescripția extinctivă invocate de pârâtul Ministerul Economiei Și Finanțelor Publice
Admite acțiunea intentată de reclamanții, -, B G, și, toți cu domiciliul procedural ales în T,-, Et.II, Jud.T ( la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ, precum și cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienta --, cu domiciliul procedura ales în T,-, parter, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T,-,.3, Jud.T, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ, cu sediul în T,-,.2, Jud.T, și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pe pârâții de 1-3 să plătească reclamanților de 1-19, reclamantei și intervenientei principale -- drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația brută lunară cuvenite pentru perioada 1.01.2001-30.04.2004, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până în momentul plății efective, cu mențiunea că în cazul intervenientei principale și al reclamantei sporul va fi de 50% din salariul de bază lunar.
Obligă pe pârâții de 1-3 să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din salariul de bază lunar, cuvenite pentru perioada 1.11.2002 - 30.04.2004, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până în momentul plății efective.
Obligă pe pârâții de 1 -3 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientei principale.
Obligă pe pârâții de 1 și 4 la încadrarea în buget a fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
:
GREFIER: -
Red./26.09.2008
Thred./26.09.2008
Ex. 29
SENTINȚA SE:
-reclamanți
-
-
-
-
-
-,
-
-
-
--
-,
-B
-
-
-
-
-
-
-
-
- - toți cu domiciliul procedural ales în T,-, Et.II,
Jud.T ( la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ )
-pârâții - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție -
-, sector 5,
- Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T, str. - de
nr.2,.3, Jud.
-Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ - T,- A, Jud.T
-Ministerul Finanțelor Publice B-, sector 5.
și în T,- A la sediul DGFP
intervenienta
- -- - cu. procedura ales în T,-, parter
Ex. 27 com.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan Mariana Andrași
