Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 154/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 154
Ședința publică din data de 2 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, escu, -, -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Camera de Conturi P, în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1113 pronunțată la 22 mai 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României cu sediul în B, sector 1,--24 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, prin avocat iuc din cadrul Baroului P, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat iuc, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, depune la dosar, în xerocopie, recursul în interesul legii formulat de procurorul general și minuta deciziei nr. 38 pronunțată la data de 14 decembrie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite prin care acest recurs a fost respins.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat iuc având cuvântul arată că două sunt problemele deduse judecății, respectiv repunerea în termenul de recurs și nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
În baza art. 103 alin. 1 Cod pr.civilă, solicită repunerea în termenul de recurs deoarece din cauza unor motive temeinice nu au declarat calea de atac în termen legal.
Au avut cunoștință la data de 12.10.2009, când au solicitat consultarea dosarului, că hotărârea instanței de fond fost redactată și comunicată părților deși niciun exemplar nu ajuns la reclamanți.
Procesele-verbale de comunicare a hotărârii conțin mențiuni eronate întrucât modalitatea de comunicare prin afișare nu era posibilă.
Reclamanții și-au ales domiciliul procesual la sediul Curții de Conturi P, iar conform dovezilor de la dosar, comunicarea s-a făcut la data de 15.09.2009, prin afișare la ușa principală a clădirii întrucât nicio persoană nu a fost găsită, însă apreciază că în realitate, aceasta nu a fost comunicată întrucât instituția beneficiază de o pază permanentă atât din partea poliției comunitare, cât și din partea jandarmeriei, astfel încât agentul de pază ar fi putut primi actul procedural și semna în acest sens, în procesul-verbal.
Mai mult, instituția are un serviciu de secretariat și cel puțin una din persoanele căreia trebuia să i se comunice sentința se afla la sediul Curții de Conturi.
În realitate, nu au primit aceste hotărâri deoarece, dacă le-ar fi primit, ar fi declarat recurs în termen legal, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.
Cu privire la cea dea doua critică, arată că sentința este lovită de nulitate întrucât instanța, în mod eronat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, care în baza art. 19 din Legea nr. 500/2002 coordonează acțiunile, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În cazul în care se admite prezenta cerere, Curtea de Conturi va fi nevoită să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor bănești alocate pentru achitarea despăgubirilor ce vor fi stabilite.
Arată că în țară au fost date hotărâri în susținerea punctului de vedere îmbrățișat de reclamanți și s-a promovat și un recurs în interesul legii formulat de procurorul general care a fost respins de ÎCCJ, iar ideea pentru care s-a respins acest recurs în interesul legii fost pentru că instanțele au făcut interpretare corectă a dispozițiilor legale.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și sub acest aspect, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, escu, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație de 75% aplicată la nivelul retribuției de bază, la valoarea indexată conform indicelui prețurilor de consum de la data de 01.07.2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și recunoașterea acestor drepturi și pe viitor, pe toată existența raportului de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dețin calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi a județului P, structură teritorială a Curții de Conturi, iar controlorii financiari încadrați la Autoritatea de audit au aceleași studii și pregătire ca și controlorii financiari încadrați în structurile teritoriale ale Curții de Conturi, dar beneficiază de o majorare a indemnizației de 75% potrivit art.2 din Legea nr.490/2004 și art.3 din HG nr.170/2005.
Au mai susținut reclamanții că pentru ocuparea funcției de controlor financiar, conducerea Curții de Conturi a aprobat aceleași condiții pentru înscrierea la concurs, astfel că prin neacordarea sporului de 75% sunt discriminați în raport cu colegii lor, controlori financiari încadrați în structura Autorității de Audit.
De asemenea, s-a arătat că pentru ocuparea funcției de controlori financiari, conducerea Curții de Conturi aprobat aceleași condiții pentru înscrierea la concurs, iar în mod practic, gestionarea fondurilor alocate României de către Uniunea Europeană se face în plan teritorial d e beneficiarii acestora, entități ce sunt supuse controlului/ auditului de Curtea de Conturi a Românei, prin structurile sale teritoriale, respectiv Camerele de Conturi județene, indicându-se concret în ce constat activitatea controlorilor financiari din cadrul Camerei de Conturi P sub acest aspect și care a reprezentat o atribuție de serviciu.
Se mai învederează că apartenența controlorilor financiari la o anumită structură organizatorică a instituției nu poate constitui un motiv de discriminare salarială întrucât s-ar încălca art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale încălcându-se și art. 4 din Carta socială europeană revizuită, precum și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Totodată, se susține că diferențierea salariilor este posibilă numai în raport cu nivelul studiilor, treptelor și gradelor profesionale, calitatea și cantitatea muncii, precum și în raport de condițiile de muncă, iar menținerea acestei situații încalcă disp.art.16 alin. 1 din Constituție întrucât instituie o discriminare între persoanele ce lucrează în aceleași condiții, invocându-se și art. 2 din OG nr. 137/2000.
P, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite, așa cum este Curtea de Conturi, iar Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Și pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul în discuție a fost acordat, conform prevederilor legale, controlorilor financiari aflați în schema de personal a Autorității de Audit, iar neacordarea unor drepturi salariale motivat de faptul că acestea sunt reglementate prin lege specială doar pentru o anumită categorie de personal nu constituie discriminare, ținând cont de disp.art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Pe parcursul procesului, reclamanții au precizat care este cuantumul pretențiilor solicitate pentru fiecare reclamant în parte, reprezentând indemnizația de 75% aplicată la nivelul retribuției de bază.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1113 din 22.05.2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor și respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice, privind lipsa calității procesuale pasive a acestuia, este întemeiată fiind admisă pe motiv că acest minister nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite, așa cum este Curtea de Conturi, neavând raporturi de muncă cu reclamanții.
Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că acțiunea este neîntemeiată întrucât potrivit art.3 din OUG nr.160/200 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, indemnizația acestora este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
S-a mai reținut că în baza unor dispoziții speciale a fost constituită Autoritatea de Audit, pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană, prin programele și SAPARD, organism fără personalitate juridică, independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi, cu atribuții și proceduri de lucru proprii, iar având în vedere atribuțiile și scopul pentru care a fost constituit acest organism, legiuitorul a acordat controlorilor financiari aflați în schema de personal a Autorității de Audit sporul de 75%, conform Legii nr.490/2004
S-a concluzionat că nu se poate reține o discriminare prin partea Curții de Conturi prin neacordarea către reclamanți a sporului prevăzut de art.2 din Legea nr.490/2004 și acordarea numai personalului din cadrul Autorității de Audit, întrucât Curtea de Conturi a aplicat dispozițiile legale în vigoare, care se referă numai la anumite categorii de personal, fiind dispoziții speciale, care nu pot fi extinse și reclamanților, ce sunt salariați ai Camerei de Conturi a județului P și nu ai Autorității de Audit.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat recurs criticând-o ca nelegală.
S-a solicitat de către recurenți, în primul rând, repunerea în termenul de recurs conform art.103 alin. 1 Cod pr.civilă, susținându-se că la data de 12.10.2009 au solicitat consultarea dosarului, ocazie cu care au sesizat că hotărârea pronunțată de tribunal fusese redactată și comunicată părților deși niciun exemplar nu ajunsese în posesia acestora.
Se mai arată că dovezile de comunicare a sentinței conțin mențiuni eronate deoarece, în cazul recurenților, modalitatea de comunicare prin afișare nu era posibilă, consemnându-se că s-a procedat la comunicarea hotărârii prin afișare pe ușa principală clădirii întrucât nicio persoană nu ar fi fost găsită.
Or, apreciază recurenții, care și-au ales domiciliul la instituția în care lucrează, respectiv Curtea de Conturi P, în realitate, hotărârea nu a fost comunicată în modalitatea arătată întrucât sediul instituției beneficiază de pază permanentă din partea Poliției Comunitare și a Jandarmeriei Române, instituția are un serviciu de secretariat cu un anumit program și cel puțin una din persoanele căreia trebuie să i se comunice sentința, respectiv directorul, se afla la sediul Curții de Conturi, iar în fiecare zi lucrătoare, înainte de terminarea programului de lucru, respectiv în jurul orei 16, toți salariații instituției se întorc la sediu.
În continuare, se invocă disp.art. 92 alin. 3 și 4 din Codul d e procedură civilă privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare concluzionându-se că este imposibilă efectuarea procedurii de afișare a sentinței în cazul recurenților, iar necomunicarea actului reprezintă o împrejurare mai presus de voința recurenților, care i- împiedicat să promoveze calea de atac în termen procedural, aceștia luând cunoștință de existența și conținutul hotărârii la data de 12.10.2009.
Ca motive de recurs, se susține, printr-un prim motiv, că în mod eronat tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive Ministerului Finanțelor Publice, apreciindu-se că este necesară chemarea în judecată acestui pârât pentru că în cazul în care se admite cererea, Curtea de Conturi va fi nevoită să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor bănești alocate pentru achitarea despăgubirilor ce vor fi stabilite.
Pe fondul cauzei, se arată că în mod greșit fost respinsă acțiunea întrucât recurenții sunt controlori financiari la Camera de Conturi Județului P, structură teritorială a Curții de Conturi a României, iar aceștia nu beneficiază de majorarea indemnizației de 75% potrivit art. 2 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din HG nr. 170/2005, de care beneficiază controlorii financiari încadrați la autoritatea de audit.
Mai susțin recurenții că pentru ocuparea funcției de controlori financiari, conducerea Curții de Conturi aprobat aceleași condiții pentru înscrierea la concurs și practic, gestionarea fondurilor alocate României de către Uniunea Europeană se face în plan teritorial d e beneficiarii acestora, entități ce sunt supuse controlului/ auditului de Curtea de Conturi a Românei, prin structurile sale teritoriale, respectiv Camerele de Conturi județene.
Se arată în continuare că apartenența controlorilor financiari la o anumită structură organizatorică a instituției nu poate constitui un motiv de discriminare salarială deoarece s-ar încălca art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și alte reglementări internaționale, la care s-a făcut referire.
Totodată, se arată că diferențierea salariilor este posibilă numai în raport cu nivelul studiilor, treptelor și gradelor profesionale, calitatea și cantitatea muncii, precum și în raport de condițiile de muncă și menținerea acestei situații încalcă disp. art. 16 alin. 1 din Constituție instituind o discriminare între persoanele ce lucrează în aceleași condiții, făcându-se referire și la art. 2 din OG nr. 137/2000.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, admiterea recursului și modificarea în tot sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocându-se și practică judiciară constând în hotărâri pronunțate de diferite instanțe din țară,în spețe similare.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
În conformitate cu disp.art.103 alin.1 Cod pr.civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
De asemenea, conform alin.2 al art.103 Cod pr.civilă, în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării.
De principiu, formularea unei cereri de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac presupune că hotărârea atacată a fost legal comunicată părții, care însă, din motive mai presus de voința acesteia, ce sunt lăsate la aprecierea instanței, nu a putut exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege, promovând, în aceste condiții, cerere de repunere în termen conform art.103 Cod pr.civilă.
Se constată însă, că prin cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenții-reclamanți, se invocă, practic, nelegala comunicare către recurenți a sentinței instanței de fond, ceea ce nu reprezintă, pentru considerentele mai sus arătate, un motiv de repunere în termenul de recurs-astfel încât Curtea va respinge ca neîntemeiată această cerere-urmând să analizeze însă dacă într-adevăr sentința nu a fost legal comunicată recurenților-reclamanți, situație în care aceștia s-ar fi aflat oricând în termenul de declarare a căii de atac, iar recursul declarat de reclamanți la data de 19.10.2009 ar apărea ca fiind formulat în termen legal.
Nu poate fi reținută în cauza de față o asemenea situație.
Astfel, recurenții-reclamanți sunt persoane fizice, iar faptul că aceștia și-au ales domiciliul la locul de muncă, nu înseamnă că sentința primei instanțe ar fi trebuit comunicată persoanei juridice sau că dovada de comunicare a sentinței nu ar fi putut fi îndeplinită prin afișare.
Dovezile de primire și procesele-verbale de predare a sentinței primei instanțe către toți recurenții-reclamanți, existente în dosarul de fond, îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 100 din Codul d e procedură civilă, făcându-se mențiunea de către agentul procedural că a afișat actul, indicându-se și motivul afișării, iar procesele-verbale respective fac dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, după cum statuează în mod expres art. 100 din Codul d e procedură civilă.
În acest context, toate susținerile recurenților în sensul că agentul procedural nu a procedat la comunicarea sentinței în modalitatea indicată de recurenți nu pot fi primite și nu pot conduce la concluzia că sentința recurată nu ar fi fost legal comunicată recurenților și că aceștia s-ar fi aflat și la momentul declarării recursului înăuntrul termenului legal de recurs.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cum este și litigiul de față, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicarea sentinței instanței de fond, termen indicat de altfel și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauză de față, recurenților-reclamanți le-a fost comunicată hotărârea primei instanțe la data de 15.09.2009, așa cum rezultă din dovezile de primire și procesele-verbale de predare existente în dosarul primei instanțe, legal îndeplinite, situație în care ultima zi de declarare a recursului a fost data de 26.09.2009, care a căzut într-o zi nelucrătoare a săptămânii, termenul prelungindu-se astfel, conform art.101 alin.ultim Cod pr.civilă, până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv 28.09.2009.
Recursul a fost declarat însă la data de 19.10.2009, conform rezoluției de primire de pe cererea de recurs aflată la dosar, fila 4, astfel încât acesta apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural.
În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv formulat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost soluționat pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca neîntemeiată.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanții, escu, -, -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Camera de Conturi P, în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1113 pronunțată la 22 mai 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României cu sediul în B, sector 1,--24 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
17.02.2010
/FA
ex.27
Trib.P nr-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
