Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1571/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1571
Ședința publică din data de 15 iulie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Cristina
: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantele, ȘI, toate cu domiciliul ales la udecătoria Pucioasa, cu sediul în P,-, județul D împotriva sentinței civile nr. 874/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul D, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, str. - -, nr. 1-3, sector 1 și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentele reclamante, și și intimații pârâți Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Ministerul Justiției și Libertăților
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin recursul formulat recurentele reclamante au solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și deliberând pronunță următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor
dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției și solicitând obligarea acestora la plata către fiecare reclamantă a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, sumele urmând să fie actualizate la data plății, cu dobânda legală calculată de la data nașterii dreptului la acțiune la plata efectivă, precum și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 147/1997, că sumele din acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției și al altor instituții din subordinea acestuia, că repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului se face de către ordonatorul principal de credite, însă deși se află în aceeași categorie profesională - personal auxiliar de specialitate - au fost salarizate inegal, fiind îndreptățite la plata de despăgubiri rezultate din discriminarea comisă.
Au mai arătat că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite, nu pot fi luate în considerare, deoarece "această posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal, nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, ci dimpotrivă în măsura în care acesta hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
S-au invocat de asemenea, prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român și care stabilesc că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, etc. sau socială, apartenență la o minoritate națională sau orice altă situație.
Reclamantele au solicitat ca în baza art. 21 alin.1 din OG 137/2000 să le fie acordate despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin întâmpinare (filele 20-21) pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că prin art. 24 din OUG177/2002 s-a stabilit că pentru acordarea premiilor din fondul de premiere, criteriile de acordare se aprobă prin ordin, după caz, de ministrul justiției sau de procurorul general cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, legiuitorul lăsând la aprecierea ordonatorului principal de credite stabilirea unor criterii în baza cărora să acorde premieri, în funcție de obiectivele urmărite de ordonator.
A mai arătat pârâta că această premiere se face pe criterii de performanță sau de stimulare a activității, că legiuitorul a stabilit criterii diferite de salarizare, drepturi
distincte pentru consilierul juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerul Justiției, că nu există o discriminare în senul art. 2 din OG 137/2000, deoarece nu există situații identice, tratate diferit pentru persoane care prestează aceeași activitate.
Prin întâmpinarea formulată(filele 22-25) pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii, arătând că prin mai multe decizii(nr.818 și nr.820 din 03.07.2008) Curtea Constituțională a României a admis excepțiile de neconstituționalitate referitoare la unele dispoziții din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reținând că " un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Pârâtul Ministerul Justiției a mai învederat că în cauză nu poate fi vorba de o discriminare, deoarece reclamantele au funcția de personal auxiliar în cadrul instanțelor judecătorești, iar categoria față de care se consideră discriminați o constituie consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției, că legea recunoaște ordonatorilor de credite posibilitatea de a acorda premii sau stimulente și nu garantează dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a exprimat punctul de vedere arătând că potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără că acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, iar pentru ca o asemenea încălcare să se producă " trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament diferit și preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă".
Prin sentința civilă nr. 41/10.02.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând că prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 75/2008, situație în care față de obiectul cererii, competența de soluționare aparține tribunalului în primă instanță în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. c Cod proc. civ.
La ribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr- iar părțile, legal citate, nu au mai depus la dosar alte cereri sau înscrisuri în afara celor mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr.874 din 7 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată de reclamante ca neîntemeiată.
Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele care au solicitat obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, actualizate la data plății și cu dobânda legală au invocat existența unei discriminări față de consilierii juridici, asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției, apreciind că sunt incidente prevederile art. 21 din OG nr. 137/2000, art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr. 819 și nr. 820 din 03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României Partea I din 16.07.2008, s-au admis excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare constatând că aceste texte sunt neconstituționale" în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
reținut instanța de fond că aceste decizii restrâng posibilitatea instanței de judecată de a anula ori a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau înlocuirea lor cu norme create pe cale judiciară și de a acorda drepturi necuprinse în acte normative cu motivarea existenței unor tratamente discriminatorii.
Legea nr. 146/1996 și normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1008/C/2006 prevăd o vocație a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești să primească stimulente și nu o obligativitate a angajatorului, aceste acte normative prevăzând și criteriile privind acordarea acestora, precum și cuantumul sumelor.
Aceeași vocație este prevăzută de Legea 146/1996 și de normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1008/C/2006 și pentru consilierii juridici și celelalte categorii de personal din Ministerul Justiției, cărora li se pot acorda stimulente pe baza criteriilor prevăzute de acest ordin, fiind lăsate la aprecierea ordonatorului principal de credite persoanele cărora urmează a le acorda și cuantumul acestora.
mai constatat instanța de fond că nu poate fi reținut un tratament diferențiat, discriminatoriu între reclamanți și consilierii juridici din Ministerul Justiției, deoarece aceste două categorii de persoane nu se află în situații similare sau comparabile pentru a se putea constata existența discriminării, că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în ce privește art. 14 din Convenție care interzice discriminarea; pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă, iar OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în mod expres care sunt faptele și actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare, printre acestea neregăsindu-se situația existentă în speță.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că în cazul de față un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților poate fi considerat categoria profesională, iar acest criteriu a condus la aplicarea unui tratament diferențiat, că, potrivit art. 6 alin.2 din Codul muncii " pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal", tratamentul diferențiat să fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să fie adecvat și necesar.
S-a reținut de asemenea de instanța fondului că tratamentul diferențiat aplicat este justificat obiectiv de faptul că reclamanții și consilierii juridici fac parte din categorii profesionale diferite și că nu au fost încălcate prevederile art. 6 alin.2 din Codul muncii, deoarece aceste categorii profesionale nu desfășoară aceeași muncă și nu fac parte din aceeași categorie profesională.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recurs reclamantele, și (filele 4/5 ) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, s-a susținut că prin ordinele date în aplicarea art.25 alin. 2 din Legea nr.147/1997, intimatul-pârât Ministerul Justiției a stimulat financiar numai consilierii ministerului, adică funcționarii publici și personalul contractual, încălcând astfel total drepturile salariale ale reclamantelor deși sumele din care s-a făcut plata au fost stabilite și colectate de magistrați și personalul auxiliar de specialitate iar nu de cei cărora li s-au acordat respectivele stimulente.
Intimații-pârâți, legal citați nu s-au înfățișat la judecata recursului și nici nu au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Reclamantele-recurente fac parte din categoria socio-profesională a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești iar categoria față de care au invocat discriminarea este cea a consilierilor juridici din aparatul propriu al Ministerul Justiției cărora, prin ordine emise de Ministrul Justiției li s-au acordat stimulente financiare funcție de îndeplinirea unor criterii și condiții stabilite expres prin ordin al aceluiași ministru.
Este eronată susținerea recurentelor că art.25(2) din Legea nr.146/1997 stabilește dreptul la acordarea stimulentelor, fiindcă în realitate această dispoziție legală se referă numai la modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără a institui regulile privind eventualele categorii de beneficiari ai acestor fonduri.
Criteriile de acordare a stimulentelor financiare au fost stabilite prin Ordinele Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 și nr.1784/C/2006, iar propunerile nominale și cuantumul sumelor fiind stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor.
În mod corect, instanța de fond a reținut că nu există un drept ci doar o vocație la acordarea de stimulente financiare de către angajator, pe de o parte, iar pe de alta, că pentru a exista discriminare este necesar a se constata că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea reține că în aceste coordonate, nu poate fi reținut un tratament diferențiat și preferabil cu caracter discriminatoriu între recurentele-reclamante și consilierii juridici din Ministerul Justiției, deoarece aceste două categorii socio-profesionale sunt diferite ca nivel de salarizare, atribuții, statut profesional și nu se află în situații similare sau comparabile pentru a se putea constata existența discriminării, datorită competențelor specifice pe care le exercită, pe de o parte, iar pe de alta diferențierea-justificată și rezonabilă-a premierii uneia dintre aceste categorii profesionale este dată de îndeplinirea anumitor criterii și cerințe, stabilite în condiții
de claritate și accesibilitate prin obiectivele urmărite de angajator în domeniul politicii de reformare a sistemului judiciar.
În consecință, reținând că este opțiunea iar nu obligativitatea angajatorului de a dispune stimularea financiară a unei categorii socio-profesionale din subordinea sa pe criterii obiective, clare și precise și având o justificare rezonabilă, Curtea constată că în mod legal și temeinic prima instanță a hotărât că nu există un drept al reclamantelor la plata sumei revendicate cu titlu de despăgubiri dintr-o pretinsă discriminare, astfel că recursul exercitat va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312(1) cod pr.civ. menținându-se în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr.874 pronunțate la data de 7 aprilie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele, și, toate cu domiciliul ales la udecătoria Pucioasa, cu sediul în P,-, județul D împotriva sentinței civile nr. 874/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul D, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1 și Ministerul Justiției și, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 15 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.
2 ex/30.07.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Cristina
